Frauda și practicile înșelătoare din lanțul agroalimentar reprezintă o amenințare serioasă pentru integritatea produselor și siguranța consumatorilor. Regulamentul (UE) 2017/625 și alte cadre legislative europene au stabilit măsuri stricte pentru identificarea și combaterea acestor practici. 

Deși nu există o definiție precisă a „fraudei” sau „practicilor înșelătoare” în acest context, reglementările subliniază necesitatea controalelor bazate pe riscuri, menite să descopere acțiunile intenționate care pot afecta sănătatea publică și corectitudinea pieței. Astfel, statele membre sunt obligate să colaboreze strâns pentru a preveni și sancționa astfel de încălcări. 

Definiții pentru fraudă și înșelăciune: „Fraudă: crima de a înșela pe cineva pentru a obține ilegal bani sau bunuri” și „Înșelăciune: actul de a face deliberat pe cineva să creadă ceva care nu este adevărat”Dicționarul Oxford

Ce este frauda din lanțul agroalimentar

În spiritul domeniului de aplicare al articolului 9(2) din Regulamentul 2017/625:

Legislația UE nu oferă o definiție clară pentru „practici frauduloase sau înșelătoare” sau „fraudă” în lanțul agroalimentar. Regulamentul (UE) 2017/625 menționează „practici frauduloase sau înșelătoare” în mai multe dispoziții, dar fără a le defini. Articolul 2(21) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1715 oferă o definiție a „notificării fraudei” în scopul cooperării între statele membre, al schimbului de informații, în special în cadrul rețelei de fraudă, și al aplicării legislației. Această definiție include următoarele elemente esențiale în legătură cu frauda:

Definiția „notificării fraudei” din articolul 2(21) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1715 nu face o distincție între „fraudă” și „practici înșelătoare”, întrucât se referă la acțiuni „intenționate” (un element esențial al fraudei) care au ca scop „înșelarea cumpărătorilor și obținerea unui avantaj necuvenit”. Totuși, în alte contexte, se poate face o distincție între „fraudă” și practici care, deși nu sunt considerate frauduloase (de exemplu, pentru că lipsesc elementele intenționate), sunt înșelătoare pentru consumatori. În acest sens, majoritatea prevederilor din Regulamentul (UE) 2017/625 referitoare la „practici frauduloase sau înșelătoare” nu menționează un element intenționat.

În schimb, articolul 9(2) din Regulamentul (UE) 2017/625 se referă la realizarea periodică a controalelor oficiale, cu frecvențe adecvate bazate pe riscuri, pentru a identifica posibile încălcări intenționate ale normelor, comise prin practici frauduloase sau înșelătoare.

Rezultă că, în contextul articolului 9(2) din Regulamentul (UE) 2017/625, unul dintre aspectele esențiale este că încălcarea comisă prin practici frauduloase sau înșelătoare este intenționată. În cadrul unei serii de studii realizate de Direcția Generală pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, statele membre au indicat că demonstrarea „intenției” reprezintă o provocare pentru autoritățile competente. Cu toate acestea, trebuie menționat că, în sensul articolului 9(2) din Regulamentul (UE) 2017/625, autoritățile competente trebuie să efectueze controale bazate pe riscuri care vizează acțiuni intenționate suspectate. Colectarea de dovezi suplimentare care să demonstreze intenția poate fi realizată de anchetatori specializați din cadrul celei mai adecvate autorități de aplicare a legii, în cooperare cu procurorul.

Când poate apare o fraudă?

Practicile frauduloase și înșelătoare pot apărea în orice etapă a producției, procesării și comerțului, iar cumpărătorul care devine victima acestor practici poate fi un operator sau consumatorul final.

O neconformitate cu prevederile UE poate rezulta dintr-o gestionare defectuoasă prin act sau omisiune, ducând la o neregularitate, inclusiv erori și neglijențe. Spre deosebire de aceasta, o încălcare intenționată, săvârșită printr-o practică frauduloasă sau înșelătoare, este o neconformitate deliberată (nu din neglijență, accident sau eroare). Nu există niciun stimulent pentru întreprindere să schimbe această situație atâta timp cât natura neconformității nu este dezvăluită.

Deși autoritățile competente trebuie să ia în considerare cadrul lor legislativ și judiciar național atunci când concep un sistem de control conform articolului 9(2), aceasta nu înseamnă că doar cazurile care intră sub incidența codului penal național ar trebui luate în considerare. Statele membre trebuie să se asigure că toate prevederile Regulamentului (UE) 2017/625 sunt implementate eficient și că normele menționate la articolul 1(2) sunt aplicate. Aceasta se aplică și neconformităților legate de fraudă, indiferent dacă frauda este urmărită în temeiul legislației administrative sau penale.

Este deosebit de dificil să se dovedească intenția operatorului de a acționa în mod neconform. Articolul 9(2) nu impune confirmarea suspiciunii de practici frauduloase. Cu toate acestea, autoritatea competentă trebuie să ia măsuri adecvate pentru a asigura efectuarea investigațiilor și aplicarea măsurilor de executare. Acest lucru poate fi realizat prin transferul cazului către autoritățile de aplicare a legii sau prin investigații realizate de inspectori calificați din cadrul autorităților competente.

Când intenția nu poate fi dovedită, incidentul va fi tratat ca o neconformitate, nu ca fraudă, în special în ceea ce privește măsurile de aplicare și sancțiunile. În acest caz, o practică care este înșelătoare pentru consumatori, deși nu are un element intenționat, poate fi caracterizată astfel. Cu toate acestea, suspiciunea de fraudă poate persista și trebuie luată în considerare în planificarea controalelor bazate pe riscuri conform articolului 9(2). Pentru a asigura urmărirea unei suspiciuni de practici frauduloase, trebuie efectuate verificări suplimentare ca parte a controalelor bazate pe riscuri.

Frauda, prin natura sa, include un comportament criminal și poate fi legată de alte tipuri de infracțiuni care implică alimente, furaje, animale și plante (de exemplu, pescuitul ilegal, contrabanda, furtul, spălarea banilor, evaziunea fiscală, contrafacerea), astfel că trebuie luate în considerare multe aspecte înainte de a decide asupra unui curs de acțiune.

Autoritățile competente ar trebui să ia decizii în cadrul aranjamentelor lor legislative și administrative cu privire la:

Pașii pentru crearea unui sistem de control care să combată frauda în lanțul agroalimentar sunt prezentați în articolele următoare.

Pentru analiză:

Regulamentul (UE) 2017/625 - privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1715 - de stabilire a normelor privind funcționarea sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale și a componentelor sistemice ale acestuia („Regulamentul IMSOC”)