Ordinul 200/2007 privind întocmirea listei naţionale a propunerilor de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi

Ordinul 200/2007 din 2008.01.21

Status: Acte în vigoare 

Versiune de la: 21 Ianuarie 2008 

Intră în vigoare:

21 Ianuarie 2008 An

 

Ordinul 200/2007 privind întocmirea listei naţionale a propunerilor de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi

Dată act: 13-dec-2007

Emitent: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale implementare politici agricole nr. 279.975 din 11 decembrie 2007,

având în vedere prevederile art. 13 şi 14 din Regulamentul nr. 1.924/2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman,

având în vedere prevederile art. 3 din Legea plantelor medicinale şi aromatice nr. 491/2003,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) şi (2), ale art. 4 şi 13 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 738/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii publice şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emit următorul ordin:

Art. 1 

Autorităţile competente pentru întocmirea listei naţionale a menţiunilor nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman sunt:

1.Ministerul Sănătăţii Publice, pentru produsele care fac obiectul Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare;

2.Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru produsele care fac obiectul Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate, şi al Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi.

Art. 2 

Lista naţională de propuneri de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman va fi alcătuită pe baza colectării de către autorităţi, în conformitate cu prevederile art. 1, a propunerilor de menţiuni de sănătate asociate produselor destinate consumului uman formulate de către persoanele fizice sau juridice responsabile pentru respectarea cerinţelor legale în vigoare, denumite în continuare operatori în domeniul alimentar.

Art. 3 

(1)Fiecare propunere de menţiune nutriţională şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor destinate consumului uman va fi elaborată de către fiecare operator din domeniul alimentar, atât în limba română, cât şi în limba engleză, în conformitate cu formularul şi cu instrucţiunile de completare prevăzute în anexa nr. 1.

(2)Formularul pentru fiecare propunere de menţiune nutriţională şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor destinate consumului uman, din plante medicinale şi aromatice şi suplimentele alimentare care fac obiectul Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 şi al Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 se depune în 4 exemplare la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia implementare politici de piaţă în sectorul culturi horticole, până la data de 4 ianuarie 2008, de către fiecare operator în domeniul alimentar interesat.

(3)Fiecare operator în domeniul alimentar, pe baza formularelor depuse conform prevederilor alin. (2), va întocmi, atât în limba română, cât şi în limba engleză, lista proprie a propunerilor de menţiuni de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, pe care o va transmite în sistem electronic la Institutul de Bioresurse Alimentare - Serviciul de notificare a produselor. Lista proprie a propunerilor de menţiuni de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman se va întocmi în conformitate cu formularul şi cu prevederile anexei nr. 2.

(4)Formularele depuse în conformitate cu prevederile alin. (2) vor fi supuse verificării Comisiei de aprobare a listei naţionale de propuneri de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman.

Art. 4 

(1)Comisia de verificare a listei naţionale de propuneri de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, denumită în continuare Comisie, este organism consultativ al autorităţilor competente ale statului şi este formată din cercetători, cadre didactice, experţi în domeniu, reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale de profil.

(2)Comisia este constituită din persoanele menţionate în anexa nr. 3, la care se adaugă 2 reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

(3)Membrii Comisiei, după o analiză individuală a fiecărei propuneri de menţiune de sănătate asociată alimentelor şi produselor destinate consumului uman, în cadrul unei întâlniri de lucru, ce va avea loc în data de 11 ianuarie 2008, vor da avizul favorabil propunerilor acceptate pentru a fi incluse în Lista naţională de propuneri de menţiuni de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006. Avizul favorabil acordat de Comisie Listei naţionale de propuneri de menţiuni de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006, va fi consemnat în scris sub semnătura fiecărui membru al Comisiei.

(4)Propunerile de menţiuni de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman din plante, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006, care nu primesc avizul favorabil, vor fi listate pe site-ul IBA şi returnate operatorilor din domeniul alimentar care le-au propus, în vederea reformulării conţinutului.

(5)Operatorii din domeniul alimentar pot redepune o singură dată propunerile de menţiuni de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman din plante medicinale şi aromatice care nu au primit avizul favorabil al Comisiei, în termen de 3 zile lucrătoare, de la afişarea pe site-ul IBA, conform prevederilor alin. (4).

(6)Comisia se va întâlni în data de 18 ianuarie 2008 pentru analizarea reformulărilor transmise de către operatorii din domeniul alimentar. Propunerile reformulate care vor fi acceptate de Comisie vor fi incluse în Lista naţională de propuneri de menţiuni de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzută în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006.

(7)Până la data de 31 ianuarie 2008 va fi transmisă Comisiei Europene Lista naţională avizată de Comisie, în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (6), pentru a fi inclusă în lista finală a Comisiei Europene.

Art. 5 

Lista naţională a propunerilor de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzută în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006, în forma aprobată de Comisie, va fi afişată pe site-ul celor două autorităţi, în conformitate cu prevederile art. 1.

Art. 6 

(1)Operatorii din industria alimentară ale căror produse fac obiectul Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.069/2007 vor completa on-line, în limbile română şi engleză, pe site-ul oficial al Ministerului Sănătăţii Publice, formularul prezentat în anexa nr. 1.

(2)Termenul limită al procesului de înregistrare a menţiunilor de sănătate prevăzut la alin. (1) este 10 decembrie 2008.

(3)Autoritatea Naţională de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice va transmite Comisiei, până la data de 31 ianuarie 2008, Lista naţională a menţiunilor de sănătate asociate alimentelor care fac obiectul Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.069/2007.

Art. 7 

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 8 

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

-****-

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dacian Cioloş

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Radu Cheţan Roatiş

ANEXA Nr. 1:FORMULAR de propunere de menţiune nutriţională şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi, destinat completării de către operatorii din domeniul alimentar

Limba română

1.

       

2.

       

Componenta produsului

Relaţia cu sănătatea

Condiţii de utilizare

Natura evidenţelor

Formulările de marketing

3.

4.

5.

6.

7.

Nr.

Referinţe

     

...

 

8.

   

Limba engleză

1.

       

2.

       

Food Component

Health Relationship

Conditions of Use

Nature of evidence

Examples of wording

3.

4.

5.

6.

7.

No.

References

     

....

8.

     

Instrucţiuni de completare a formularului:

1.Numele şi datele de identificare ale operatorului în domeniul alimentar, care propune o anumită menţiune nutriţională şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor de consum uman: denumirea firmei, codul unic de înregistrare, adresa, numărul de telefon.

2.Numele şi datele de contact ale persoanei desemnate de operatorul în domeniul alimentar pentru susţinerea şi argumentarea propunerii de menţiune nutriţională şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor de consum uman: numele şi prenumele, funcţia în cadrul firmei, numărul de telefon, adresa de e-mail.

3.Componenta produsului este reprezentată de una sau mai multe plante medicinale şi aromatice, pentru care se va preciza distinct, pentru fiecare în parte: denumirea botanică a plantei, urmată de partea folosită şi denumirea populară uzuală.

4.Relaţia cu sănătatea precizată pe scurt.

5.Condiţiile de utilizare.

6.Enumerarea pe scurt a tipului surselor bibliografice citate de către operatorul în domeniul alimentar pentru argumentarea propunerii sale de menţiune nutriţională şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor destinate consumului uman.

7.Una sau mai multe formulări de marketing ce vor fi aplicate produsului finit care va conţine respectiva componentă, precizată la pct. 3, în conformitate cu relaţia cu sănătatea, ce a fost precizată la pct. 4. Fiecare formulare de marketing va fi trecută pe un rând separat, în cadrul acestei rubrici.

8.Precizarea sursei bibliografice citate în scopul argumentării menţiunii nutriţionale şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor de uz uman propusă. Citarea fiecărei referinţe se va face menţionându-se: numele şi iniţialele prenumelui autorului sau autorilor, anul şi locul publicării, numele referinţei, volumul, capitolul, pagina în care se află argumentarea menţiunii propuse.

ANEXA Nr. 2:LISTA de propuneri de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi, întocmită de către operatorii din domeniul alimentar

Limba română

1.

         

2.

         

Nr.

Componenta produsului

Relaţia cu sănătatea

Condiţii de utilizare

Natura evidenţelor

Formulările de marketing

 

3.

4.

5.

6.

7.

Limba engleză

1.

         

2.

         

No.

Food Component

Health Relationship

Conditions of Use

Nature of evidence

Examples of wording

 

3.

4.

5.

6.

7.

Instrucţiuni de completare a listei:

Rubricile celor două tabele, cel în limba română şi cel în limba engleză, vor fi completate în conformitate cu instrucţiunile de completare din anexa nr. 1.

Fiecare linie din tabel corespunde câte unei propuneri de menţiune nutriţională şi de sănătate asociată alimentelor şi produselor de uz uman.

Numerotarea propunerilor se va face în conformitate cu ordinea în care acestea au fost depuse la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Numerele de ordine date propunerilor în lista redactată în limba română trebuie să corespundă cu numerele de ordine date traducerii informaţiilor din lista redactată în limba engleză.

ANEXA Nr. 3:COMPONENŢA Comisiei de verificare a listei naţionale de propuneri de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate, şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu vitamine, minerale şi alţi nutrienţi

Comisia de verificare a listei naţionale de propuneri de menţiuni nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor şi produselor destinate consumului uman, prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului sănătăţii nr. 244/401/2005 şi în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1.228/2005/244/63/2006, este alcătuită din:

1.prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi

2.prof. dr. Ursula Stănescu

3.prof. dr. Pavel Chirilă

4.prof. dr. Paul Ştefănescu

5.prof. dr. Cerasela Elena Gîrd

6.dr. farm. Ovidiu Bojor

7.dr. farm. Dora Szocs

8.dr. ing. Radu Stoianov

9.dr. Corneliu Moldovan

10.dr. biochim. Cristina Mateescu

11.dr. Sorin Godeanu

12.dr. biol. Tatiana Onisei

13.dr. ing. Dumitru Lazurcă

14.mat. Andrei Gămulea

15.dr. farm. Villa Rădanţă

16.dr. şt. med. expert UE pentru suplimente alimentare Gabriela Garban

17.ing. Mihai Talpoş

18.prof. dr. Neacşu Constantin

19.conf. dr. Sigrig Eşianu

20.dr. Ana Dalia Faur

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 45 din data de 21 ianuarie 2008