privind intensificarea temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență care reglementează intrarea în Uniune a anumitor bunuri din anumite țări terțe, de punere în aplicare a Regulamentelor (UE) 2017/625 și (CE) nr. 178/2002 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2015/175, (UE) 2017/186 și (UE) 2018/1660 ale Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (1), în special articolul 34 alineatul (6) litera (a), articolul 47 alineatul (2) litera (b), articolul 54 alineatul (4) literele (a) și (b) și articolul 90 litera (c),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (2), în special articolul 53 alineatul (1) litera (b),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2017/625 integrează într-un cadru legislativ unic normele aplicabile controalelor oficiale efectuate asupra animalelor și bunurilor care intră în Uniune pentru a verifica conformitatea cu legislația Uniunii privind lanțul agroalimentar. În acest scop, el abrogă și înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și alte acte ale Uniunii care reglementează controalele oficiale în domenii specifice.

(2)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625, anumite categorii de animale și de bunuri provenind din anumite țări terțe trebuie să fie prezentate întotdeauna la posturile de inspecție la frontieră pentru efectuarea controalelor oficiale înainte de intrarea lor în Uniune. În plus, la articolul 47 alineatul (1) literele (d) și (e) din Regulamentul (UE) 2017/625 se prevede că bunurile care fac obiectul măsurilor ce impun o intensificare temporară a controalelor oficiale sau, respectiv, al măsurilor de urgență ar trebui să fie supuse controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră la intrarea lor în Uniune.

(3)

În acest sens, în temeiul Regulamentului (UE) 2017/625, anumite bunuri provenind din anumite țări terțe ar trebui să facă obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră în cazurile în care Comisia a hotărât, prin intermediul actelor de punere în aplicare, că aceste controale sunt necesare din cauza unui risc cunoscut sau emergent sau deoarece există dovezi că ar putea exista o neconformitate gravă de amploare cu legislația Uniunii privind lanțul agroalimentar. În acest scop, Comisia ar trebui să întocmească o listă a acestor bunuri, indicând codurile acestora din Nomenclatura combinată (NC) prevăzută în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Comisiei (4) (denumită în continuare „lista”) și să actualizeze lista după cum este necesar pentru a reflecta orice evoluție în acest sens.

(4)

Lista menționată în considerentul 3 ar trebui să includă, în acest stadiu, lista actualizată de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (5), care stabilește norme privind controalele oficiale consolidate care trebuie efectuate la punctele de intrare în Uniune desemnate asupra importurilor de anumite produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală provenind din anumite țări terțe. Prin urmare, este adecvat ca în anexa I la prezentul regulament să se prevadă lista de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală provenind din anumite țări terțe care urmează să facă obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la intrarea în Uniune, în conformitate cu articolul 47 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625.

(5)

În plus, Comisia ar trebui să stabilească norme privind frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice pentru produsele alimentare și hrana pentru animale de origine neanimală provenind din anumite țări terțe supuse unei intensificări temporare a controalelor, în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625, ținând seama, în special, de nivelul de risc asociat pericolului în cauză și de frecvența respingerilor la frontiere.

(6)

Regulamentul (UE) 2017/625 și actele delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul articolelor 47-64 din acest regulament prevăd un sistem unic de controale oficiale care se aplică domeniilor vizate de Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014 (6), (UE) 2015/175 (7), (UE) 2017/186 (8) și (UE) 2018/1660 (9) ale Comisiei, precum și de Regulamentul (CE) nr. 669/2009. Din acest motiv și, având în vedere că normele vizate de aceste regulamente sunt legate în mod substanțial, întrucât toate privesc impunerea de măsuri suplimentare care reglementează intrarea în Uniune a anumitor produse alimentare și de hrană pentru animale din anumite țări terțe, din cauza unui risc identificat, și care se aplică în funcție de gravitatea riscului, este adecvat să se faciliteze aplicarea corectă și cuprinzătoare a normelor relevante prin stabilirea într-un act unic a dispozițiilor privind intensificarea temporară a controalelor oficiale efectuate pentru anumite produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală și măsurile de urgență stabilite în prezent în aceste regulamente.

(7)

Produsele alimentare și hrana pentru animale de origine neanimală care fac obiectul măsurilor de urgență prevăzute de Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014, (UE) 2015/175, (UE) 2017/186 și (UE) 2018/1660 ale Comisiei prezintă în continuare un risc grav pentru sănătatea publică, ce nu poate fi controlat în mod satisfăcător prin intermediul măsurilor adoptate de statele membre. Prin urmare, este adecvat să se stabilească în anexa II la prezentul regulament o listă de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală care fac obiectul măsurilor de urgență, care să cuprindă listele actualizate de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală prevăzute de Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014, (UE) 2015/175, (UE) 2017/186 și (UE) 2018/1660 ale Comisiei. În plus, domeniul de aplicare al rubricilor din listele menționate anterior ar trebui modificat pentru a include alte forme de produse decât cele prevăzute în prezent în acestea, în cazul în care aceste alte forme prezintă același risc. Prin urmare, este necesar să se modifice toate rubricile referitoare la arahide pentru a include turtele și alte reziduuri solide, chiar măcinate sau aglomerate sub formă de pelete, rezultate din extracția uleiului de arahide, precum și rubrica referitoare la ardeii din India pentru a include ardeii prăjiți (dulci sau alții decât ardeii dulci).

(8)

În vederea asigurării unui control adecvat al riscurilor pentru sănătatea publică, produsele alimentare compuse care conțin mai mult de 20 % dintr-unul dintre produsele alimentare de origine neanimală enumerate în anexa II la prezentul regulament din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine sau mai mult de 20 % dintr-o sumă a produselor enumerate, și care sunt încadrate la codurile NC prevăzute în anexa II ar trebui, de asemenea, incluse în lista menționată în considerentul 7.

(9)

De asemenea, Comisia ar trebui să stabilească norme privind frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice pentru produsele alimentare și hrana pentru animale care fac obiectul măsurilor de urgență în temeiul prezentului regulament, în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625. Prin urmare, este adecvat să se stabilească astfel de norme în prezentul regulament, ținând seama, în special, de nivelul de risc asociat pericolului analizat și de frecvența respingerilor la frontiere.

(10)

Măsurile care necesită o intensificare temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență stabilite în prezentul regulament ar trebui să se aplice produselor alimentare și hranei pentru animale destinate introducerii pe piața Uniunii, deoarece aceste bunuri reprezintă un risc din perspectiva sănătății publice.

(11)

În ceea ce privește transporturile expediate sub formă de eșantioane comerciale, probe de laborator sau articole de prezentare pentru expoziții, care nu sunt destinate introducerii pe piață, transporturile de natură necomercială destinate utilizării private sau consumului privat în interiorul teritoriului vamal al Uniunii și transporturile destinate scopurilor științifice, având în vedere riscul lor redus pentru sănătatea publică, ar fi disproporționat să se impună cerința ca aceste transporturi să fie supuse controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră și să fie însoțite de un certificat oficial sau de rezultatele eșantionărilor și ale analizelor de laborator în conformitate cu prezentul regulament. Cu toate acestea, pentru a se evita utilizarea necorespunzătoare, prezentul regulament ar trebui să se aplice acestor transporturi în cazul în care greutatea lor brută depășește o anumită limită de greutate.

(12)

Măsurile care solicită o intensificare temporară a controalelor oficiale și măsurile de urgență prevăzute în prezentul regulament nu ar trebui să se aplice produselor alimentare și hranei pentru animale la bordul mijloacelor de transport ce operează la nivel internațional care nu sunt descărcate și sunt destinate consumului de către echipaj și pasageri, întrucât introducerea lor pe piața Uniunii este foarte limitată.

(13)

Nivelurile maxime de micotoxine, inclusiv de aflatoxine, sunt stabilite, pentru produsele alimentare, prin Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei (10), iar pentru hrana pentru animale prin Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11). Nivelurile maxime de reziduuri de pesticide sunt stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (12). Laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru dioxine și bifenili policlorurați (PCB) din produse alimentare și hrana pentru animale a efectuat un studiu privind corelația dintre pentaclorfenol (PCP) și dioxine în guma de guar contaminată din India. Pe baza acestui studiu se poate concluziona că guma de guar conținând un nivel de PCP sub limita maximă de reziduuri (LMR) de 0,01 mg/kg nu conține niveluri inacceptabile de dioxine. Prin urmare, respectarea LMR privind PCP asigură, în acest caz specific, și un nivel ridicat de protecție a sănătății umane în ceea ce privește dioxinele.

(14)

În ceea ce privește normele menționate în considerentul 13, dispozițiile privind eșantionarea și analizele pentru controlul micotoxinelor, inclusiv al aflatoxinelor, sunt stabilite, pentru produsele alimentare, prin Regulamentul (CE) nr. 401/2006 al Comisiei (13), iar pentru hrana pentru animale prin Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei (14). Dispozițiile privind eșantionarea pentru controlul oficial al reziduurilor de pesticide sunt stabilite prin Directiva 2002/63/CE a Comisiei (15). În vederea asigurării unor modalități de eșantionare și a unor analize de laborator uniforme în țările terțe și în statele membre, eșantionarea și analizele pentru produsele alimentare și hrana pentru animale prevăzute de prezentul regulament ar trebui să se efectueze în conformitate cu normele Uniunii privind eșantionarea și analizele menționate anterior atât în statele membre, cât și în țările terțe.

(15)

În plus, în vederea asigurării, în țările terțe și în statele membre, a unor proceduri de eșantionare și a unor metode analitice de referință uniforme pentru controlul salmonelei în produsele alimentare care fac obiectul prezentului regulament, acesta ar trebui să stabilească astfel de proceduri de eșantionare și de metode analitice de referință.

(16)

Modelul de certificate oficiale pentru intrarea în Uniune a anumitor produse alimentare și de hrană pentru animale este stabilit în Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014, (UE) 2015/175, (UE) 2017/186 și (UE) 2018/1660 ale Comisiei. Pentru a facilita efectuarea controalelor oficiale la intrarea în Uniune, este adecvat să se stabilească un model unic de certificat oficial pentru intrarea în Uniune a produselor alimentare și a hranei pentru animale care fac obiectul condițiilor speciale de intrare în Uniune în temeiul prezentului regulament.

(17)

Aceste certificate oficiale ar trebui să fie eliberate fie pe hârtie, fie în format electronic. Prin urmare, este adecvat să se stabilească cerințe comune în ceea ce privește eliberarea certificatelor oficiale în ambele cazuri, în plus față de cerințele prevăzute în capitolul VII din titlul II al Regulamentului (UE) 2017/625. În acest sens, articolul 90 litera (f) din Regulamentul (UE) 2017/625 prevede stabilirea de către Comisie a normelor de eliberare a certificatelor electronice și de utilizare a semnăturilor electronice, inclusiv în ceea ce privește certificatele oficiale eliberate în conformitate cu prezentul regulament. În plus, în prezentul regulament ar trebui prevăzute dispoziții pentru a garanta că cerințele aplicabile certificatelor oficiale care nu sunt transmise în IMSOC, prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 al Comisiei (16), se aplică și în cazul certificatelor oficiale eliberate în conformitate cu prezentul regulament.

(18)

Modelele de certificate sunt incluse în sistemul electronic TRACES, înființat prin Decizia 2003/623/CE a Comisiei (17), pentru a facilita și a accelera procedurile administrative la frontierele Uniunii și pentru a permite comunicarea electronică între autoritățile competente, care contribuie la prevenirea posibilelor practici frauduloase sau înșelătoare în ceea ce privește certificatele oficiale. Din 2003, tehnologia informatică a evoluat considerabil, iar sistemul TRACES a fost modificat pentru a îmbunătăți calitatea, prelucrarea și schimbul securizat de date. În conformitate cu articolul 133 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/625, sistemul TRACES trebuie integrat în sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale menționat la articolul 131 din Regulamentul (UE) 2017/625 (IMSOC). Prin urmare, modelul de certificat oficial prevăzut în prezentul regulament ar trebui să fie adaptat la IMSOC.

(19)

Articolul 90 litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625 abilitează Comisia să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, norme privind procedurile aplicabile în vederea eliberării unor certificate de înlocuire. Pentru a se evita utilizarea improprie și abuzul, este important să fie definite cazurile în care se poate elibera un certificat oficial de înlocuire și cerințele care trebuie să fie îndeplinite de un astfel de certificat. Astfel de cazuri au fost prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 în ceea ce privește certificatele oficiale eliberate în conformitate cu regulamentul respectiv. În vederea asigurării unei abordări coerente, este adecvat să se prevadă că, în cazul eliberării certificatelor de înlocuire, certificatele oficiale eliberate în conformitate cu prezentul regulament ar trebui înlocuite în conformitate cu procedurile pentru certificatele de înlocuire stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628.

(20)

Ar trebui stabilite dispoziții pentru a se verifica în mod periodic dacă sunt necesare modificări ale listelor din anexele I și II la prezentul regulament, inclusiv în ceea ce privește frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice. Acest lucru ar trebui să ia în considerare noile informații referitoare la riscuri și la neconformități, cum ar fi datele care rezultă din notificările primite prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF), datele și informațiile referitoare la transporturi și rezultatele controalelor documentelor, identității și fizice comunicate Comisiei de statele membre, rapoartele și informațiile primite din partea țărilor terțe, informațiile rezultate din controalele efectuate de Comisie în țări terțe și informațiile schimbate între Comisie și statele membre și între Comisie și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară.

(21)

Normele care trebuie stabilite de Comisie în conformitate cu articolul 34 alineatul (6) litera (a), cu articolul 47 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 54 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 sunt legate în mod substanțial, având în vedere că toate se referă la cerințele privind controalele oficiale la intrarea în Uniune pentru anumite bunuri din anumite țări terțe care fac obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la intrarea lor în Uniune și, prin urmare, ar trebui să se aplice de la aceeași dată. În scopul facilitării aplicării corecte și cuprinzătoare a acestor norme, este adecvat ca acestea să fie elaborate într-un singur act.

(22)

Normele care urmează să fie stabilite de Comisie în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) litera (b) și cu articolul 90 litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625, precum și cu articolul 53 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 sunt legate în mod substanțial, având în vedere că toate se referă la cerințele privind intrarea în Uniune a bunurilor care fac obiectul măsurilor de urgență în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și, prin urmare, ar trebui să se aplice de la aceeași dată. În scopul facilitării aplicării corecte și cuprinzătoare a acestor norme, este adecvat ca acestea să fie elaborate într-un singur act.

(23)

Din motive de simplificare și raționalizare, normele prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2017/186, (UE) 2015/175 și (UE) 2018/1660 ale Comisiei sunt consolidate în prezentul regulament. Prin urmare, aceste regulamente ar trebui abrogate și înlocuite cu prezentul regulament.

(24)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament stabilește:

(a)

lista de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală provenind din anumite țări terțe care fac obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la intrarea lor în Uniune, stabilite în anexa I, care se încadrează la codurile NC și în clasificările TARIC prevăzute în anexa respectivă, în conformitate cu articolul 47 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(b)

condițiile speciale care reglementează intrarea în Uniune a următoarelor categorii de transporturi de produse alimentare și de hrană pentru animale, din cauza riscului de contaminare cu micotoxine, inclusiv cu aflatoxine, cu reziduuri de pesticide și cu pentaclorfenol și dioxine, precum și de contaminare microbiologică, în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002:

(i)

transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale de origine neanimală provenind din țări terțe sau din părți ale acelor țări terțe enumerate în tabelul 1 din anexa II și care se încadrează la codurile NC și în clasificările TARIC stabilite în anexa respectivă;

(ii)

transporturile de produse alimentare compuse care conțin mai mult de 20 % dintr-unul dintre produsele alimentare enumerate în tabelul 1 din anexa II din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine sau mai mult de 20 % dintr-o sumă a acestor produse și care se încadrează la codurile NC stabilite în tabelul 2 la respectiva anexă;

(c)

normele privind frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat;

(d)

normele privind metodele care trebuie utilizate pentru eșantionare și efectuarea analizelor de laborator pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, în conformitate cu articolul 34 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(e)

normele privind modelul de certificat oficial care trebuie să însoțească transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la litera (b) de la prezentul alineat și cerințele aplicabile acestui certificat oficial, în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002;

(f)

normele privind eliberarea certificatelor oficiale de înlocuire care trebuie să însoțească transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la litera (b) de la prezentul alineat, în conformitate cu articolul 90 litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625.

(2)   Prezentul regulament se aplică transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) și destinate introducerii pe piața Uniunii.

(3)   Prezentul regulament nu se aplică următoarelor categorii de transporturi de produse alimentare și de hrană pentru animale, cu excepția cazului în care greutatea lor brută depășește 30 kg:

(a)

transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale expediate drept eșantioane comerciale, probe de laborator sau articole de prezentare pentru expoziții, care nu sunt destinate introducerii pe piață;

(b)

transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale care fac parte din bagajele personale ale pasagerilor și care sunt destinate consumului sau utilizării personale;

(c)

transporturile necomerciale de produse alimentare și de hrană pentru animale expediate către persoane fizice, care nu sunt destinate introducerii pe piață;

(d)

transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale destinate scopurilor științifice.

(4)   Prezentul regulament nu se aplică produselor alimentare și hranei pentru animale menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) aflate la bordul mijloacelor de transport care operează la nivel internațional, care nu sunt descărcate și care sunt destinate consumului de către echipaj și pasageri.

(5)   În cazul în care există îndoieli cu privire la utilizarea prevăzută a produselor alimentare și a hranei pentru animale menționate la alineatul (3) literele (b) și (c), sarcina probei revine proprietarului bagajelor personale și, respectiv, destinatarului transportului.

Articolul 2

Definiții

(1)   În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„transport” înseamnă „transport”, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 37 din Regulamentul (UE) 2017/625;

(b)

„introducere pe piață” înseamnă „introducere pe piață”, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 8 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002.

(2)   Cu toate acestea, în sensul articolelor 7, 8, 9, 10 și 11 și al anexei IV, un „transport” înseamnă:

(a)

un „lot”, astfel cum se menționează în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 401/2006 și în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 152/2009, în legătură cu produsele alimentare și hrana pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu micotoxine, inclusiv cu aflatoxine;

(b)

un „lot”, astfel cum se menționează în anexa la Directiva 2002/63/CE, în legătură cu produsele alimentare și hrana pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu pesticide și cu pentaclorfenol.

Articolul 3

Eșantionare și analize

Eșantionarea și analizele care trebuie efectuate de autoritățile competente la posturile de inspecție la frontieră sau la punctele de control menționate la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625, ca parte a controalelor fizice ale transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) sau în țări terțe, în scopul obținerii rezultatelor analizelor care trebuie să însoțească transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), astfel cum se prevede în prezentul regulament, se efectuează în conformitate cu următoarele cerințe:

(a)

în cazul produselor alimentare enumerate în anexele I și II, din cauza posibilului risc de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 401/2006;

(b)

în cazul hranei pentru animale enumerate în anexele I și II, din cauza posibilului risc de contaminare cu micotoxine, inclusiv aflatoxine, eșantionarea și analizele se efectuează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 152/2009;

(c)

în cazul produselor alimentare și al hranei pentru animale enumerate în anexele I și II, din cauza eventualei nerespectări a nivelurilor maxime permise de reziduuri de pesticide, eșantionarea se efectuează în conformitate cu Directiva 2002/63/CE;

(d)

în cazul gumei de guar enumerate în anexa II, din cauza unei posibile contaminări cu pentaclorfenol și cu dioxine, eșantionarea pentru analiza pentaclorfenolului se efectuează în conformitate cu Directiva 2002/63/CE, iar eșantionarea și analizele pentru controlul dioxinelor în hrana pentru animale se efectuează în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 152/2009;

(e)

în cazul produselor alimentare enumerate în anexele I și II, din cauza riscului prezenței salmonelei, eșantionarea și analizele pentru controlul salmonelei se efectuează în conformitate cu procedurile de eșantionare și cu metodele analitice de referință stabilite în anexa III;

(f)

metodele de eșantionare și analizele menționate în notele de subsol din anexele I și II se aplică în legătură cu alte pericole decât cele menționate la literele (a), (b), (c), (d) și (e).

Articolul 4

Punerea în liberă circulație

Autoritățile vamale permit punerea în liberă circulație a transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexele I și II numai după prezentarea unui document sanitar comun de intrare (DSCI) finalizat în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 57 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625, care confirmă că transportul respectă normele aplicabile menționate la articolul 1 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

SECȚIUNEA 2

INTENSIFICAREA TEMPORARĂ A CONTROALELOR OFICIALE LA POSTURILE DE INSPECȚIE LA FRONTIERĂ ȘI LA PUNCTELE DE CONTROL PENTRU ANUMITE PRODUSE ALIMENTARE ȘI DE HRANĂ PENTRU ANIMALE DIN ANUMITE ȚĂRI TERȚE

Articolul 5

Lista produselor alimentare și a hranei pentru animale de origine neanimală

(1)   Transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa I fac obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră la intrarea lor în Uniune, precum și la punctele de control.

(2)   Identificarea produselor alimentare și a hranei pentru animale menționate la alineatul (1) în scopul controalelor oficiale se face pe baza codurilor din Nomenclatura combinată și a subdiviziunii TARIC indicate în anexa I.

Articolul 6

Frecvența de efectuare a controalelor de identitate și a controalelor fizice

(1)   Autoritățile competente de la posturile de inspecție la frontieră și de la punctele de control menționate la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 efectuează controale de identitate și controale fizice, inclusiv eșantionări și analize de laborator, asupra transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa I, la frecvența stabilită în anexa respectivă.

(2)   Frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice indicată într-o rubrică din anexa I este aplicată ca frecvență generală pentru toate produsele care intră sub incidența rubricii respective.

SECȚIUNEA 3

CONDIȚII SPECIALE CARE REGLEMENTEAZĂ INTRAREA ÎN UNIUNE A ANUMITOR PRODUSE ALIMENTARE ȘI DE HRANĂ PENTRU ANIMALE DIN ANUMITE ȚĂRI TERȚE

Articolul 7

Intrarea în Uniune

(1)   Transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II intră în Uniune numai în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta secțiune.

(2)   Identificarea produselor alimentare și a hranei pentru animale menționate la alineatul (1) în scopul controalelor oficiale se face pe baza codurilor din Nomenclatura Combinată și a subdiviziunii TARIC indicate în anexa II.

(3)   Transporturile menționate la alineatul (1) fac obiectul unor controale oficiale la posturile de inspecție la frontieră la intrarea lor în Uniune, precum și la punctele de control.

Articolul 8

Frecvența de efectuare a controalelor de identitate și a controalelor fizice

(1)   Autoritățile competente de la postul de inspecție la frontieră și de la punctele de control menționate la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 efectuează controale de identitate și controale fizice, inclusiv eșantionări și analize de laborator, asupra transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II, la frecvența stabilită în anexa respectivă.

(2)   Frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice indicată într-o rubrică din anexa II este aplicată ca frecvență generală pentru toate produsele care intră sub incidența rubricii respective.

(3)   Produsele alimentare compuse enumerate în tabelul 2 din anexa II care conțin produse încadrate într-o singură rubrică din tabelul 1 din anexa II sunt supuse controalelor de identitate și fizice cu frecvența generală indicată în tabelul 1 din anexa II pentru rubrica respectivă.

(4)   Produsele alimentare compuse enumerate în tabelul 2 din anexa II care conțin produse încadrate în mai multe rubrici pentru același pericol în tabelul 1 din anexa II sunt supuse controalelor de identitate și fizice cu frecvența generală maximă indicată în tabelul 1 din anexa II pentru rubricile respective.

Articolul 9

Cod de identificare

(1)   Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II este identificat printr-un cod de identificare.

(2)   Fiecare sac individual sau formă de ambalaj din transport se identifică prin respectivul cod de identificare.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), în cazul transporturilor de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu micotoxine și în cazul în care ambalajele sunt compuse din mai multe pachete mici, nu este necesară menționarea individuală a codului de identificare al transportului pe fiecare pachet mic în mod separat, atât timp cât este menționat cel puțin pe ambalajul care cuprinde aceste pachete mici.

Articolul 10

Rezultatele eșantionării și ale analizelor efectuate de autoritățile competente din țara terță

(1)   Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale menționate în anexa II este însoțit de rezultatele eșantionării și ale analizelor efectuate asupra transportului respectiv de autoritățile competente din țara terță de origine sau din țara din care este expediat transportul, dacă aceasta este diferită de țara de origine.

(2)   Pe baza rezultatelor menționate la alineatul (1), autoritățile competente stabilesc:

(a)

conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 și cu Directiva 2002/32/CE privind nivelurile maxime de micotoxine relevante pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu micotoxine;

(b)

conformitatea cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide pentru transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu reziduuri de pesticide;

(c)

că produsul nu conține mai mult de 0,01 mg/kg de pentaclorfenol (PCP) pentru transporturile de produse alimentare și hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu pentaclorfenol și cu dioxine;

(d)

absența salmonelei în 25 g pentru transporturile de produse alimentare enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare microbiologică cu salmonela.

(3)   Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II din cauza riscului de contaminare cu pentaclorfenol și cu dioxine este însoțit de un raport de analiză care respectă cerințele stabilite în anexa II.

Raportul de analiză include rezultatele analizelor menționate la alineatul (1).

(4)   Rezultatele eșantionării și ale analizelor menționate la alineatul (1) poartă codul de identificare al transportului la care se referă, menționat la articolul 9 alineatul (1).

(5)   Analizele menționate la alineatul (1) sunt efectuate de laboratoare acreditate în conformitate cu standardul ISO/IEC 17025 privind „Cerințele generale pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări”.

Articolul 11

Certificat oficial

(1)   Fiecare transport de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II trebuie să fie însoțit de un certificat oficial în conformitate cu modelul prevăzut în anexa IV („certificat oficial”).

(2)   Certificatul oficial trebuie să respecte următoarele cerințe:

(a)

trebuie să fie eliberat de autoritatea competentă din țara terță de origine sau din țara terță din care este expediat transportul, dacă țara respectivă este diferită de țara de origine;

(b)

trebuie să poarte codul de identificare al transportului la care se referă, menționat la articolul 9 alineatul (1);

(c)

trebuie să fie eliberat înainte ca transportul la care se referă să iasă de sub controlul autorității competente din țara terță care eliberează certificatul;

(d)

trebuie să fie valabil cel mult patru luni de la data eliberării și în niciun caz mai mult de șase luni de la data rezultatelor analizelor de laborator menționate la articolul 10 alineatul (1).

(3)   Un certificat oficial care nu este transmis în sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale menționat la articolul 131 din Regulamentul (UE) 2017/625 (IMSOC) de către autoritatea competentă din țara terță care eliberează certificatul trebuie să îndeplinească, de asemenea, cerințele pentru modelele de certificate oficiale care nu sunt transmise în IMSOC, prevăzute la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628.

(4)   Autoritățile competente pot emite un certificat oficial de înlocuire numai în conformitate cu normele stabilite la articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 al Comisiei.

(5)   Certificatul oficial menționat la alineatul (1) se completează pe baza notelor prevăzute în anexa IV.

SECȚIUNEA 4

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 12

Actualizări ale anexelor

Comisia revizuiește periodic listele stabilite în anexele I și II, fără a depăși o perioadă de șase luni, pentru a ține seama de noile informații referitoare la riscuri și neconformități.

Articolul 13

Abrogare

(1)   Regulamentele (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2017/186, (UE) 2015/175 și (UE) 2018/1660 se abrogă de la 14 decembrie 2019.

(2)   Trimiterile la Regulamentele (CE) nr. 669/2009, (UE) nr. 884/2014, (UE) 2017/186, (UE) 2015/175 și (UE) 2018/1660 se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.

(3)   Trimiterile la „punctul de intrare desemnat în sensul articolului 3 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009” sau la „punctul de intrare desemnat” din alte acte decât cele menționate la alineatul (1) se interpretează ca trimiteri la un „post de inspecție la frontieră” în sensul articolului 3 punctul 38 din Regulamentul (UE) 2017/625.

(4)   Trimiterile la „documentul comun de intrare (DCI) menționat la articolul 3 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009”, la „documentul comun de intrare (DCI) menționat în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 669/2009” sau la „documentul comun de intrare (DCI)” din alte acte decât cele menționate la alineatul (1) se interpretează ca trimiteri la „documentul sanitar comun de intrare (DSCI)” menționat la articolul 56 din Regulamentul (UE) 2017/625.

(5)   Trimiterile la definiția prevăzută la articolul 3 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 în alte acte decât cele menționate la alineatul (1) se interpretează ca trimiteri la definiția noțiunii de „transport” prevăzută la articolul 3 punctul 37 din Regulamentul (UE) 2017/625.

Articolul 14

Perioada de tranziție

(1)   Obligațiile de raportare prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 669/2009, la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 884/2014, la articolul 12 din Regulamentul (UE) 2018/1660, la articolul 12 din Regulamentul (UE) 2015/175 și la articolul 12 din Regulamentul (UE) 2017/186 continuă să se aplice până la 31 ianuarie 2020.

Aceste obligații de raportare acoperă perioada până la 31 decembrie 2019.

(2)   Obligațiile de raportare menționate la alineatul (1) se consideră ca fiind îndeplinite în cazul în care statele membre au înregistrat în TRACES documentele comune de intrare emise de autoritățile lor competente în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 669/2009, cu Regulamentul (UE) nr. 884/2014, cu Regulamentul (UE) 2015/175, cu Regulamentul (UE) 2017/186 și cu Regulamentul (UE) 2018/1660 în perioada de raportare prevăzută de dispozițiile menționate la alineatul (1).

(3)   Transporturile de produse alimentare și de hrană pentru animale enumerate în anexa II însoțite de certificatele relevante eliberate înainte de 14 februarie 2020 în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 884/2014, ale Regulamentului (UE) 2018/1660, ale Regulamentului (UE) 2015/175 și, respectiv, ale Regulamentului (UE) 2017/186 aflate în vigoare la 13 decembrie 2019 sunt autorizate pentru intrarea în Uniune până la 13 iunie 2020.

Articolul 15

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 14 decembrie 2019.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 octombrie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER

(1)  JO L 95, 7.4.2017, p. 1.

(2)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (JO L 165, 30.4.2004, p. 1).

(4)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei din 24 iulie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală și de modificare a Deciziei 2006/504/CE (JO L 194, 25.7.2009, p. 11).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014 al Comisiei din 13 august 2014 de impunere a unor condiții speciale aplicabile importurilor din anumite țări terțe de anumite produse de hrană pentru animale și alimente din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1152/2009 (JO L 242, 14.8.2014, p. 4).

(7)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/175 al Comisiei din 5 februarie 2015 de stabilire a condițiilor speciale aplicabile importurilor de gumă de guar originară sau expediată din India, ca urmare a riscului de contaminare cu pentaclorfenol și dioxine (JO L 30, 6.2.2015, p. 10).

(8)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/186 al Comisiei din 2 februarie 2017 de stabilire a unor condiții specifice aplicabile pentru introducerea în Uniune a transporturilor din anumite țări terțe, din cauza contaminării microbiologice și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009 (JO L 29, 3.2.2017, p. 24).

(9)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1660 al Comisiei din 7 noiembrie 2018 de impunere a unor condiții speciale de reglementare a importurilor de anumite produse alimentare de origine nonanimală din anumite țări terțe din cauza riscurilor de contaminare cu reziduuri de pesticide, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 885/2014 (JO L 278, 8.11.2018, p. 7).

(10)  Regulamentul (CE) nr. 1881/2006 al Comisiei din 19 decembrie 2006 de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare (JO L 364, 20.12.2006, p. 5).

(11)  Directiva 2002/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 mai 2002 privind substanțele nedorite din furaje (JO L 140, 30.5.2002, p. 10).

(12)  Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (JO L 70, 16.3.2005, p. 1).

(13)  Regulamentul (CE) nr. 401/2006 al Comisiei din 23 februarie 2006 de stabilire a modalităților de prelevare de probe și a metodelor de analiză pentru controlul oficial al conținutului de micotoxine din produsele alimentare (JO L 70, 9.3.2006, p. 12).

(14)  Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei din 27 ianuarie 2009 de stabilire a metodelor de eșantionare și analiză pentru controlul oficial al furajelor (JO L 54, 26.2.2009, p. 1).

(15)  Directiva 2002/63/CE a Comisiei din 11 iulie 2002 de stabilire a metodelor comunitare de prelevare de probe pentru controlul oficial al reziduurilor de pesticide de pe și din produsele de origine vegetală și animală și de abrogare a Directivei 79/700/CEE (JO L 187, 16.7.2002, p. 30).

(16)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 al Comisiei din 8 aprilie 2019 privind modelele de certificate oficiale pentru anumite animale și mărfuri și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/759 cu privire la aceste modele de certificate (JO L 131, 17.5.2019, p. 101).

(17)  Decizia 2003/623/CE a Comisiei din 19 august 2003 privind dezvoltarea unui sistem informatic veterinar integrat numit Traces (JO L 216, 28.8.2003, p. 58).

ANEXA I

Produse alimentare și hrană pentru animale de origine neanimală provenind din anumite țări terțe care fac obiectul unei intensificări temporare a controalelor oficiale la posturile de inspecție la frontieră și la punctele de control

 

Descărcă textul

Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.