de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/39 în ceea ce privește realocarea ajutoarelor din partea Uniunii
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1370/2013 al Consiliului din 16 decembrie 2013 privind măsuri pentru stabilirea anumitor ajutoare și restituții în legătură cu organizarea comună a piețelor produselor agricole (1), în special articolul 5 alineatul (5),
întrucât:
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei (2) stabilește, printre altele, normele referitoare la realocarea ajutoarelor din partea Uniunii rămase nesolicitate către statele membre care participă la programul pentru școli și care și-au notificat dorința de a utiliza mai mult decât propriile repartizări orientative. Cuantumul repartizării orientative care poate fi realocat unui alt stat membru se bazează pe nivelul de utilizare de către statul membru respectiv a repartizării definitive a ajutoarelor din partea Uniunii din anul școlar precedent. Având în vedere experiența dobândită prin punerea în aplicare a programului pentru școli, ar trebui să se aducă precizări suplimentare privind normele referitoare la calcularea cuantumurilor repartizărilor orientative care urmează să fie realocate. Pentru a se asigura cea mai actualizată bază pentru realocarea ajutoarelor din partea Uniunii, în scopul calculării ar trebui luate în considerare declarațiile privind cheltuielile efectuate până la data de 31 decembrie. |
(2) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 ar trebui modificat în consecință. |
(3) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
La articolul 7 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3) Cuantumul repartizării orientative care poate fi realocat unui alt stat membru în temeiul alineatului (1) se bazează pe nivelul de utilizare de către statul membru respectiv a repartizării definitive a ajutoarelor din partea Uniunii din anul școlar precedent pentru distribuirea de fructe și legume în școli și, respectiv, pentru distribuirea de lapte în școli. Ținând cont de declarațiile de cheltuieli trimise Comisiei privind cheltuielile efectuate până la data de 31 decembrie a anului anterior depunerii cererii de ajutoare din partea Uniunii în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei (*1), cuantumul repartizării definitive se calculează după cum urmează:
(a) |
în cazul în care utilizarea repartizării definitive este de cel mult 50 %, nu se acordă nicio repartizare suplimentară; |
(b) |
în cazul în care utilizarea repartizării definitive este de peste 50 %, dar de cel mult 75 %, repartizarea suplimentară maximă este limitată la 50 % din repartizarea orientativă; |
(c) |
în cazul în care utilizarea repartizării definitive este de peste 75 %, repartizarea suplimentară maximă nu este limitată la un anumit plafon. |
Calculul descris la primul paragraf nu se aplică în ceea ce privește statele membre care pun în aplicare pentru prima oară programul pentru școli sau una dintre componentele acestuia în primii doi ani de implementare.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 28 noiembrie 2019.
Pentru Comisie
Președinte
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 346, 20.12.2013, p. 12.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei din 3 noiembrie 2016 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ (JO L 5, 10.1.2017, p. 1).