privind stabilirea cantităților excedentare de zahăr, de izoglucoză și de fructoză în Croația
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul de aderare a Croației,
având în vedere Actul de aderare a Croației,
având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013 al Comisiei din 25 februarie 2013 de stabilire a unor măsuri tranzitorii în sectorul zahărului ca urmare a aderării Croației (1), în special articolul 7 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
Pentru a evita o perturbare pe piața Uniunii în sectorul zahărului ca urmare a aderării Croației la Uniune la data de 1 iulie 2013, capitolul II secțiunea 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013 stabilește normele pentru determinarea și eliminarea cantităților de zahăr ca atare sau sub formă de produse prelucrate, de izoglucoză și de fructoză care depășește cantitatea considerată ca fiind un stoc reportat normal la 1 iulie 2013 („cantități excedentare”). În special, articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013 prevede că aceste cantități excedentare trebuie eliminate de pe piață sub formă de zahăr ca atare sau de izoglucoză, pe cheltuiala Croației. |
(2) |
Mai mult, capitolul II secțiunea 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013 prevede determinarea de către Comisie a cantităților excedentare până cel târziu la 31 decembrie 2014. |
(3) |
Pentru a stabili aceste cantități excedentare, potrivit articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013 Croația trebuie să comunice Comisiei informații relevante privind cantitățile produse, consumate, depozitate, exportate și importate, precum și informații privind sistemul instituit pentru identificarea cantităților excedentare. Pe această bază, Comisia ar trebui să determine cantitățile excedentare prin compararea evoluției pieței zahărului în Croația de la 1 iulie 2012 până la 30 iunie 2013, în raport cu cei trei ani precedenți. Trebuie de asemenea luate în considerare circumstanțele specifice ale constituirii de stocuri în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013. În special, trebuie să se țină seama în mod corespunzător de creșterea consumului și a stocurilor din Croația, precum și de tendințele din Uniune, astfel cum a sugerat și Croația. |
(4) |
Pe baza comunicărilor din partea Croației, este necesar să se determine cantitățile excedentare de zahăr în conformitate cu această metodă. |
(5) |
Aceeași metodă a fost aplicată și pentru determinarea cantităților excedentare de izoglucoză și de fructoză. În consecință, nu este necesar să se determine cantitățile excedentare de fructoză și de izoglucoză. |
(6) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Cantitățile de zahăr care depășesc cantitatea considerată ca fiind un stoc reportat normal la 1 iulie 2013 și care trebuie să fie eliminate de pe piața Uniunii pe cheltuiala Croației, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 170/2013, sunt de 37 138 de tone.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2014.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 55, 27.2.2013, p. 1.