de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 în ceea ce privește lista mențiunilor nutriționale

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (1), în special articolul 8 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede că mențiunile nutriționale înscrise pe produsele alimentare sunt permise numai în cazul în care acestea sunt enumerate în anexa la regulamentul menționat, care stabilește și condițiile de utilizare a acestor mențiuni.

(2)

După consultarea cu statele membre și părțile interesate, în special cu operatori din sectorul alimentar și grupuri de consumatori, s-a ajuns la concluzia că este necesar să se adauge noi mențiuni nutriționale la lista cu mențiunile nutriționale permise și să se modifice condițiile de utilizare a mențiunilor deja autorizate prin Regulamentul (CE) nr. 1924/2006.

(3)

Sarea se utilizează drept conservant și ameliorator de gust. Odată cu dezvoltarea de tehnologii noi și cu acceptarea generală a recomandărilor științifice privind utilizarea sării, producătorii depun eforturi să fabrice tot mai multe produse fără a adăuga sare atunci când acest lucru este posibil din punct de vedere tehnologic. Cu toate acestea, mențiunea privind lipsa adaosului de sare/sodiu într-un anumit produs alimentar nu este în prezent permisă. Având în vedere că încurajarea unei astfel de inovații prezintă un interes deosebit din punctul de vedere al sănătății, ar fi oportun să se permită producătorilor să informeze consumatorii cu privire la acest aspect al procesului de producție. Pentru a evita utilizarea unei astfel de mențiuni pentru produsele alimentare care au în mod natural un conținut mare de sodiu, utilizarea sa ar trebui să se limiteze la produsele alimentare cu conținut mic de sodiu.

(4)

Parlamentul European, în Rezoluția sa din 2 februarie 2012 privind propunerea de regulament al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 în ceea ce privește lista mențiunilor nutriționale, a estimat că o nouă mențiune nutrițională care ar permite comunicarea unor reduceri mai mici decât cea permisă prin mențiunea „ușor/light” ar fi contrară scopului și conținutului actului de bază.

(5)

Reducerea grăsimilor saturate este utilă numai atunci când acestea nu sunt substituite sau în cazul în care sunt substituite prin grăsimi nesaturate. Substituirea grăsimilor saturate prin acizi grași trans nu este benefică pentru sănătate și, prin urmare, condițiile de utilizare a mențiunii nutriționale referitoare la reducerea grăsimilor saturate ar trebui concepute astfel încât să se evite înlocuirea lor cu acizi grași trans.

(6)

În condițiile actuale, reducerea zaharurilor poate fi menționată chiar și atunci când zaharurile sunt substituite prin grăsimi, ceea ce duce la obținerea unor produse reformulate cu valoare energetică mai mare. Mențiunea privind reducerea cantității de zaharuri ar trebui să fie permisă numai atunci când aportul energetic al alimentului nu crește după reformulare. Însă condiții mai stricte, care să impună o diminuare a aportului energetic corespunzătoare reducerii zaharurilor, ar fi realizabile numai pentru un număr foarte limitat de produse și, astfel, ar restrânge puternic posibilitatea de utilizare a mențiunii.

(7)

Prin urmare, anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 ar trebui modificată în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Produsele introduse pe piață înainte de 1 iunie 2014 care nu sunt conforme cu cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, astfel cum este modificat prin prezentul regulament, pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 noiembrie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO

(1)  JO L 404, 30.12.2006, p. 9.

ANEXĂ

Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 se modifică după cum urmează:

1.

După rubrica referitoare la mențiunea „FĂRĂ SODIU sau FĂRĂ SARE”, se inserează următoarea rubrică:

„FĂRĂ ADAOS DE SODIU/SARE

Se poate face o mențiune conform căreia într-un produs alimentar nu s-a adăugat sare/sodiu și orice altă mențiune care poate avea același înțeles pentru consumator numai dacă produsul nu conține adaos de sodiu/sare sau orice alt ingredient care conține adaos de sodiu/sare și produsul nu conține mai mult de 0,12 g sodiu sau valoarea echivalentă pentru sare, per 100 g sau 100 ml.”

2.

La rubrica referitoare la mențiunea „CONȚINUT REDUS DE [DENUMIREA SUBSTANȚEI NUTRITIVE]”, se adaugă următoarele paragrafe:

„Se poate face mențiunea «conținut redus de grăsimi saturate» și orice altă mențiune care poate avea același înțeles pentru consumator numai dacă:

(a)

suma acizilor grași saturați și a acizilor grași trans din produsul care poartă mențiunea este cu cel puțin 30 % mai mică decât suma acizilor grași saturați și a acizilor grași trans dintr-un produs similar; precum și

(b)

conținutul de acizi grași trans din produsul care poartă mențiunea este egal sau mai mic decât în cazul unui produs similar.

Se poate face mențiunea «conținut redus de zaharuri» și orice altă mențiune care poate avea același înțeles pentru consumator numai în cazul în care aportul energetic al produsului care poartă mențiunea este egal sau mai mic decât aportul energetic al unui produs similar.”

 

Descărcă textul

Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.