de modificare a Regulamentului (CE) nr. 747/2001 în ceea ce privește contingentele tarifare comunitare pentru anumite produse agricole originare din Iordania

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 747/2001 al Consiliului din 9 aprilie 2001 privind modul de gestionare a unor contingente tarifare comunitare și a unor cantități de referință pentru produse care ar putea beneficia de preferințe în temeiul acordurilor cu anumite țări mediteraneene și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1981/94 și (CE) nr. 934/95 (1), în special articolul 5 alineatul (1) litera (b),

întrucât:

(1)

Prin decizia sa din 20 decembrie 2005 (2), Consiliul a aprobat un acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei privind anumite măsuri de liberalizare reciproce și înlocuirea protocoalelor nr. 1 și 2 și a anexelor I, II, III și IV la acordul de asociere CE-Iordania.

(2)

Acest acord definește, pentru anumite produse agricole originare din Iordania, noi contingente tarifare comunitare, precum și modificările aduse contingentelor tarifare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 747/2001.

(3)

Pentru a pune în aplicare aceste contingente tarifare și modificările aduse contingentelor tarifare existente, Regulamentul (CE) nr. 747/2001 ar trebui modificat.

(4)

Întrucât acordul se aplică de la 1 ianuarie 2006, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată și să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 747/2001 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2006.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6 ianuarie 2006.

Pentru Comisie

László KOVÁCS

Membru al Comisiei

(1)  JO L 109, 19.4.2001, p. 2. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1460/2005 al Comisiei (JO L 233, 9.9.2005, p. 11).

(2)  Nepublicată încă în Jurnalul Oficial.

ANEXĂ

„ANEXA V

IORDANIA

Fără a aduce atingere regulilor de interpretare a Nomenclaturii Combinate, textul denumirii mărfurilor este considerat ca având numai o valoare orientativă, regimul preferențial fiind stabilit, în cadrul prezentei anexe, de domeniul de aplicare a codurilor NC existente în momentul adoptării prezentului regulament. În cazurile în care figurează un «ex» în fața codului NC, regimul preferențial este stabilit în același timp de domeniul de aplicare a codului NC și de cel al descrierii corespunzătoare.

Contingentele tarifare

Nr. de ordine

Cod NC

Descrierea mărfurilor

Perioadă contingentară

Volum contingentar (tone greutate netă)

Drept vamal contingentară

09.1152

0603 10

Flori și boboci de flori, tăiate, pentru buchete sau pentru ornamente, proaspete

de la 1.1. la 31.12.2006

2 000

Scutire

de la 1.1. la 31.12.2007

4 500

de la 1.1. la 31.12.2008

7 000

de la 1.1. la 31.12.2009

9 500

de la 1.1. la 31.12.2010 și pentru fiecare perioadă următoare de la de la 1.1 la 31.12.

12 000

09.1160

0701 90 50

Cartofi noi, de la 1 ianuarie la 30 iunie, în stare proaspătă sau refrigerată

de la 1.1. la 31.12.2006

1 000

Scutire

0701 90 90

Alți cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată

de la 1.1. la 31.12.2007

2 350

de la 1.1. la 31.12.2008

3 700

de la 1.1. la 31.12.2009

5 000

09.1163

0703 20 00

Usturoi, în stare proaspătă sau refrigerată

de la 1.1. la 31.12.2006 și pentru fiecare perioadă următoare de la 1.1 la 31.12., până la 31.12.2009

1 000

Scutire

09.1164

0707 00

Castraveți și cornișoni, în stare proaspătă sau refrigerată

de la 1.1. la 31.12.2006

2 000

Scutire (1)  (2)

de la 1.1. la 31.12.2007

3 000

de la 1.1. la 31.12.2008

4 000

de la 1.1. la 31.12.2009

5 000

09.1165

0805

Citrice, proaspete sau uscate

de la 1.1. la 31.12.2006

1 000

Scutire (1)  (3)  (4)

de la 1.1. la 31.12.2007

3 350

de la 1.1. la 31.12.2008

5 700

de la 1.1. la 31.12.2009

8 000

09.1158

0810 10 00

Căpșuni proaspete

de la 1.1. la 31.12.2006

500

Scutire

de la 1.1. la 31.12.2007

1 000

de la 1.1. la 31.12.2008

1 500

de la 1.1. la 31.12.2009

2 000

09.1166

1509 10

Ulei de măsline virgin

de la 1.1. la 31.12.2006

2 000

Scutire (5)

de la 1.1. la 31.12.2007

4 500

de la 1.1. la 31.12.2008

7 000

de la 1.1. la 31.12.2009

9 500

de la 1.1. la 31.12.2010 și pentru fiecare perioadă următoare de la de la 1.1 la 31.12.

12 000

(1)  Scutirea se aplică numai dreptului vamal ad valorem.

(2)  În ceea ce privește importurile de castraveți de la codul NC 0707 00 05, efectuate în perioada cuprinsă între 1 noiembrie și 31 mai, dreptul vamal specific indicat pe lista concesiilor Comunității față de OMC se reduce la zero în cazul în care prețul de intrare nu este mai mic de 44,9 EUR pentru 100 kg greutate netă, care corespunde prețului de intrare convenit între Comunitatea Europeană și Iordania. În cazul în care prețul de intrare al unui transport este cu 2, 4, 6 sau 8 % mai mic decât prețul de intrare convenit, dreptul vamal specific este egal cu 2, 4, 6 sau respectiv 8 % din prețul de intrare convenit. În cazul în care prețul de intrare al unui lot este mai mic decât 92 % din prețul de intrare convenit, se aplică dreptul vamal specific consolidat în cadrul OMC.

(3)  În ceea ce privește importurile de portocale dulci, proaspete, de la codul NC 0805 10 20, efectuate în perioada cuprinsă între 1 decembrie și 31 mai, dreptul vamal specific indicat pe lista concesiilor Comunității față de OMC se reduce la zero în cazul în care prețul de intrare nu este mai mic de 26,4 EUR pentru 100 kg greutate netă, care corespunde prețului de intrare convenit între Comunitatea Europeană și Iordania. În cazul în care prețul de intrare al unui transport este cu 2, 4, 6 sau 8 % mai mic decât prețul de intrare convenit, dreptul vamal specific este egal cu 2, 4, 6 sau respectiv 8 % din prețul de intrare convenit. În cazul în care prețul de intrare al unui lot este mai mic decât 92 % din prețul de intrare convenit, se aplică dreptul vamal specific consolidat în cadrul OMC.

(4)  În ceea ce privește importurile de clementine proaspete de la codul NCex 0805 20 10 (subdiviziunea TARIC 05), efectuate în perioada cuprinsă între 1 noiembrie și sfârșitul lunii februarie, dreptul vamal specific indicat pe lista concesiilor Comunității față de OMC se reduce la zero în cazul în care prețul de intrare nu este mai mic de 48,4 EUR pentru 100 kg greutate netă, care corespunde prețului de intrare convenit între Comunitatea Europeană și Iordania. În cazul în care prețul de intrare al unui lot este mai mic cu 2, 4, 6 sau 8 % decât prețul de intrare convenit, dreptul vamal specific este egal cu 2, 4, 6 sau respectiv 8 % din prețul de intrare convenit. În cazul în care prețul de intrare al unui transport este mai mic decât 92 % din prețul de intrare convenit, se aplică dreptul vamal specific consolidat în cadrul OMC.

(5)  Drepturile vamale nu se elimină decât pentru importatorii de ulei de măsline netratat în întregime, obținut în Iordania și transportat direct din Iordania în Comunitate. Produsele care nu îndeplinesc această condiție fac obiectul dreptului vamal prevăzut în Tariful Vamal Comun.”

 

Descărcă textul

Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.