(1)

Impactul bolilor transmisibile ale animalelor și al măsurilor necesare pentru păstrarea sub control a respectivelor boli poate fi devastator pentru animalele individuale, pentru populațiile de animale, pentru deținătorii de animale și pentru întreaga economie.

(2)

După cum au arătat experiențele recente, bolile transmisibile ale animalelor pot avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra sănătății publice și a siguranței alimentare.

(3)

În plus, se observă și efecte adverse interactive în ceea ce privește biodiversitatea, schimbările climatice și alte aspecte legate de mediu. Schimbările climatice pot influența apariția unor boli noi, prevalența unor boli existente și distribuția geografică a agenților patogeni și vectorilor de transmitere a bolilor, inclusiv a acelora care afectează fauna și flora sălbatică.

(4)

Pentru a asigura standarde înalte de sănătate animală și de sănătate publică în Uniune și o dezvoltare rațională a sectoarelor agriculturii și acvaculturii și pentru a crește productivitatea, este necesară stabilirea unor norme privind sănătatea animală la nivelul Uniunii. Respectivele norme sunt necesare, printre altele, pentru a contribui la realizarea pieței interne și pentru a evita răspândirea bolilor infecțioase. Respectivele norme ar trebui de asemenea să garanteze, în măsura posibilului, că este menținut statutul sanitar al animalelor existent în Uniune și că este susținută îmbunătățirea în consecință a acestuia.

(5)

Legislația actuală a Uniunii în materie de sănătate animală constă dintr-o serie de acte de bază legate între ele care instituie norme privind sănătatea animală aplicabile comerțului în interiorul Uniunii, intrării în Uniune a animalelor și produselor de origine animală, eradicării bolilor, controalelor sanitar-veterinare, notificării bolilor și ajutorului financiar pentru diferite specii de animale; lipsește însă un cadru legal cuprinzător, care să prevadă principii armonizate pentru întregul sector.

(6)

Normele financiare referitoare la sprijinirea obiectivelor în domeniul sănătății animale sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 652/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (³), acestea nefăcând parte din prezentul regulament. În plus, ar trebui utilizate normele care reglementează controalele oficiale care vizează măsurile din domeniul sănătății animalelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (⁴) și în Directivele 89/662/CEE (⁵), 90/425/CEE (⁶), 91/496/CEE (⁷) și 97/78/CE (⁸) ale Consiliului pentru reglementarea controalelor oficiale din domeniul sănătății animalelor.

(7)

Prezentul regulament nu conține dispoziții care reglementează bunăstarea animalelor. Cu toate acestea, sănătatea și bunăstarea animalelor sunt interconectate: o sănătate animală îmbunătățită promovează o bunăstare a animalelor îmbunătățită și viceversa. La punerea în practică a unor măsuri de prevenire și control al bolilor în conformitate cu prezentul regulament, efectul acestora asupra bunăstării animalelor, interpretată în lumina articolului 13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ar trebui luat în considerare pentru ca animalele în cauză să fie scutite de orice durere, angoasă sau suferință care poate fi evitată. Este necesar să se aplice și să se pună în aplicare în mod corespunzător legislația privind bunăstarea animalelor, cum ar fi Regulamentele (CE) nr. 1/2005 (⁹) și (CE) nr. 1099/2009 (¹⁰) ale Consiliului. Normele stabilite în prezentul regulament nu ar trebui să dubleze sau să se suprapună cu normele stabilite în legislația respectivă.

(8)

Comunicarea Comisiei din 19 septembrie 2007 privind o nouă strategie în materie de sănătate animală pentru Uniunea Europeană (2007 – 2013), în care „prevenirea este mai eficientă decât vindecarea”, are ca obiectiv promovarea sănătății animale prin plasarea unui accent mai puternic asupra măsurilor de prevenire, monitorizării bolilor, controlului bolilor și cercetării, cu scopul de a reduce incidența bolilor animalelor și de a minimiza impactul focarelor de boală atunci când acestea apar totuși. Strategia propune adoptarea unui „cadru de reglementare unic și simplificat în materie de sănătate animală”, care să asigure convergența cu standardele internaționale și, în același timp, un angajament ferm în favoarea unor norme ridicate în materie de sănătate animală.

(9)

Scopul prezentului regulament este punerea în aplicare a angajamentelor și viziunilor prevăzute în cadrul Strategiei în materie de sănătate animală menționate, inclusiv a principiului „O singură sănătate”, precum și consolidarea cadrului juridic pentru o politică comună a Uniunii în materie de sănătate animală printr-un cadru de reglementare unic, simplificat și flexibil în acest domeniu.

(10)

Animalele pot să sufere de o gamă vastă de boli infecțioase sau neinfecțioase. Multe boli pot fi tratate sau afectează numai animalul în cauză sau nu se transmit la alte animale sau la oameni. Pe de altă parte, bolile transmisibile pot avea un impact mai vast asupra sănătății animale sau asupra sănătății publice, cu efecte resimțite la nivel de populație. Normele în materie de sănătate animală stabilite în cadrul prezentului regulament ar trebui să se limiteze la aceste din urmă boli.

(11)

La stabilirea normelor menționate în materie de sănătate animală, este esențial să se ia în considerare legăturile dintre sănătatea animală și sănătatea publică, mediu, siguranța alimentelor și a furajelor, bunăstarea animalelor, securitatea alimentară, precum și aspecte economice, sociale și culturale.

(12)

Acordul privind măsurile sanitare și fitosanitare (SPS), la care Uniunea este parte, reglementează utilizarea măsurilor necesare pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor, animalelor și plantelor, astfel încât acestea să nu creeze discriminări arbitrare sau nejustificate între membrii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Dacă există standarde internaționale, ele trebuie folosite ca bază pentru măsurile menționate. Cu toate acestea, părțile la Acordul SPS au dreptul de a-și stabili propriile standarde, cu condiția ca acestea să se bazeze pe dovezi științifice.

(13)

În ceea ce privește sănătatea animală, Acordul SPS face referire la standardele Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE) în ceea ce privește condițiile de sănătate animală aplicabile în comerțul internațional. Pentru a reduce riscul de perturbare a comerțului, măsurile Uniunii în materie de sănătate animală ar trebui să urmărească un nivel adecvat de convergență cu standardele OIE.

(14)

În situații specifice, în care există un risc semnificativ pentru sănătatea umană sau animală, dar în care persistă incertitudini științifice, articolul 5 alineatul (7) din Acordul SPS, care a fost interpretat pentru Uniune în Comunicarea Comisiei din 2 februarie 2000 privind principiul precauției, permite părților la acord să adopte măsuri provizorii pe baza informațiilor pertinente disponibile. În astfel de situații, membrul în cauză are obligația de a obține informațiile suplimentare necesare pentru o evaluare mai obiectivă a riscului și de a revizui măsurile în consecință, într-un interval de timp rezonabil.

(15)

Evaluarea riscului, pe baza căreia se adoptă măsurile în temeiul prezentului regulament, ar trebui să se întemeieze pe dovezile științifice disponibile și să fie efectuată într-o manieră independentă, obiectivă și transparentă. De asemenea, ar trebui să se țină seama în mod corespunzător de avizele Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (AESA) înființate prin articolul 22 alineatul (1) al Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (¹¹).

(16)

Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (¹²) stabilește normele de sănătate publică și de sănătate animală pentru anumite subproduse și produse derivate de origine animală, norme menite să prevină și să minimizeze riscurile pe care le pot reprezenta aceste produse pentru sănătatea publică și pentru sănătatea animală și, mai ales, să protejeze siguranța lanțului alimentar și furajer. Pentru a se evita suprapunerea legislației Uniunii, prezentul regulament ar trebui, prin urmare, să se aplice numai subproduselor și produselor derivate de origine animală pentru care nu sunt prevăzute norme specifice în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 și care implică un risc pentru sănătatea animală. De exemplu, Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 nu reglementează manipularea subproduselor și a produselor derivate de origine animală în contextul măsurilor de control al bolilor, astfel că respectivele chestiuni sunt tratate de prezentul regulament.

(17)

În plus, sunt prevăzute deja norme specifice privind bolile animale transmisibile, inclusiv cele transmisibile la om („zoonozele”), în Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (¹³), în Directiva 2003/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului (¹⁴) și în Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (¹⁵), precum și norme specifice referitoare la bolile transmisibile ale oamenilor prevăzute în Decizia nr. 1082/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (¹⁶). Actele de mai sus ar trebui să rămână în vigoare și după adoptarea prezentului regulament. În consecință, pentru a evita suprapunerea legislației Uniunii, prezentul regulament ar trebui să se aplice zoonozelor numai în măsura în care nu există deja norme specifice prevăzute de actele legislative menționate mai sus ale Uniunii. În plus, prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere normelor prevăzute în alte acte din legislația Uniunii, cum ar fi cele în domeniul medicinei veterinare și al bunăstării animalelor.

(18)

Bolile care afectează animalele deținute de oameni pot avea un impact grav asupra sectorului agricol și a sectorului acvaculturii, asupra sănătății publice, asupra mediului și asupra biodiversității. Totuși, întrucât astfel de animale sunt deținute de oameni, măsurile de prevenire și control al bolilor sunt adesea mai ușor de aplicat acestora decât animalelor sălbatice.

(19)

Cu toate acestea, bolile care afectează populațiile de animale sălbatice pot avea un efect negativ asupra sectorului agricol și sectorului acvaculturii, asupra sănătății publice, asupra mediului și asupra biodiversității. Prin urmare, ar trebui ca domeniul de aplicare al prezentului regulament să cuprindă, în astfel de cazuri, și animalele sălbatice, atât în calitate de victime potențiale ale acestor boli, cât și ca vectori ai lor. În sensul prezentului regulament, termenul de „animale sălbatice” cuprinde toate animalele care nu sunt deținute de oameni, inclusiv animale rătăcite și sălbăticite, chiar dacă acestea fac parte din speciile care sunt în mod normal domesticite.

(20)

Bolile animalelor se transmit nu doar prin contact direct între animale sau între animale și oameni. Ele se propagă și prin sistemele de circulație a apei și a aerului, prin vectori precum insectele, precum și prin materialul seminal, ovocitele și embrionii utilizați la inseminarea artificială, în cadrul donațiilor de ovocite sau în cel al transferului de embrioni. Agenții patogeni se pot găsi, de asemenea, în produse alimentare sau în alte produse de origine animală, cum ar fi pielea, blana, penele, coarnele sau alte materiale obținute din corpul unui animal. Mai mult, agenții patogeni pot fi răspândiți și de diferite alte obiecte, precum vehiculele de transport, echipamentele în contact cu animalele, furajele, fânul și paiele. Ca urmare, niște norme eficiente privind sănătatea animală trebuie să acopere toate materialele și toate căile posibile de infectare.

(21)

Bolile animalelor pot să aibă efecte adverse și asupra răspândirii speciilor de animale în sălbăticie, afectând astfel biodiversitatea. Astfel, microorganismele care cauzează aceste boli pot fi considerate specii alogene invazive potrivit Convenției privind diversitatea biologică a Organizației Națiunilor Unite. Măsurile prevăzute în prezentul regulament iau în considerare și biodiversitatea și, prin urmare, regulamentul ar trebui să se aplice și speciilor de animale și agenților patogeni, inclusiv celor definite drept specii de animale invazive, care au un rol în transmiterea bolilor care fac obiectul prezentului regulament sau sunt afectate de acestea.

(22)

Legislația Uniunii adoptată până la prezentul regulament instituie norme de sănătate animală separate pentru animalele terestre și pentru cele acvatice. Directiva 2006/88/CE a Consiliului (¹⁷) stabilește norme specifice pentru animalele acvatice. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, principiile de bază privind buna guvernanță în domeniul sănătății animale și al creșterii corecte a animalelor sunt aplicabile ambelor grupuri de specii de animale. Ca urmare, prezentul regulament ar trebui să cuprindă atât animalele terestre, cât și cele acvatice, iar normele privind sănătatea animală ar trebui aliniate acolo unde este cazul. Totuși, în privința anumitor aspecte, în special a celor care țin de înregistrarea și autorizarea unităților și de trasabilitatea și circulația animalelor în interiorul Uniunii, regulamentul de față este în conformitate cu abordarea adoptată în trecut, de instituire a unor seturi de norme de sănătate animală diferite pentru animalele terestre și pentru cele acvatice, pentru a ține seama de mediile lor diferite de viață și, prin urmare, de cerințele diferite pentru protejarea sănătății.

(23)

Legislația Uniunii adoptată înainte de prezentul regulament, în special Directiva 92/65/CEE a Consiliului (¹⁸), stabilește de asemenea norme de bază privind sănătatea animală pentru alte specii de animale, care nu sunt reglementate de alte acte ale Uniunii, cum ar fi reptilele, amfibienii, mamiferele marine și altele, care nu sunt nici animale terestre, nici animale marine, conform definițiilor din prezentul regulament. De obicei, aceste specii nu prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană sau pentru sănătatea altor animale și, prin urmare, există prea puține norme de sănătate animală aplicabile. Pentru evitarea unor sarcini administrative și costuri inutile, prezentul regulament ar trebui să fie în conformitate cu abordarea adoptată în trecut, și anume de a institui un cadru juridic care să permită stabilirea unor norme detaliate de sănătate animală pentru circulația acestor animale și a produselor provenite de la acestea, în cazul în care riscurile implicate impun acest lucru.

(24)

Oamenii dețin adesea, în gospodăriile lor, anumite specii de animale ca animale de companie. Deținerea unor astfel de animale de companie în scopuri exclusiv private, inclusiv a unor animale acvatice ornamentale în gospodării, atât în interior, cât și în exterior, prezintă în general un risc mai scăzut pentru sănătate decât alte moduri de deținere sau de deplasare a animalelor la scară mai largă, cum ar fi cele utilizate în mod obișnuit în agricultură, acvacultură, adăposturile pentru animale și transportul animalelor la un nivel mai general. Prin urmare, nu este potrivit ca cerințele generale privind înregistrarea, ținerea evidențelor și circulația în interiorul Uniunii să se aplice și acestor animale de companie, întrucât aceasta ar reprezenta o sarcină administrativă și costuri nejustificate. În consecință, cerințele privind înregistrarea și ținerea evidențelor nu ar trebui să li se aplice și deținătorilor de animale de companie. În plus, ar trebui să se aplice norme specifice pentru circulația necomercială a animalelor de companie în interiorul Uniunii.

(25)

Unele grupuri definite de animale, pentru care există norme speciale de sănătate animală în cadrul prezentului regulament, trebuie să fie listate ca specii într-o anexă, având în vedere diversitatea grupului în cauză. Acesta este cazul grupului mamiferelor copitate clasificate drept ungulate. Lista cuprinzând astfel de animale ar putea necesita modificări în viitor, din motive de taxonomie modificată. Prin urmare, pentru a lua în considerare astfel de schimbări, ar trebui delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește lista de ungulate prevăzută în anexa III la prezentul regulament.

(26)

Nu toate bolile transmisibile ale animalelor pot și trebuie să fie prevenite și controlate prin măsuri de reglementare, de exemplu dacă boala este prea răspândită, dacă nu sunt disponibile instrumente de diagnosticare sau dacă sectorul privat poate lua măsuri proprii pentru ținerea sub control a bolii. Măsurile de reglementare pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile ale animalelor pot avea consecințe economice importante pentru sectoarele relevante și pot perturba comerțul. Prin urmare, este esențial ca astfel de măsuri să fie aplicate numai atunci când aplicarea lor este necesară și proporțională, de pildă atunci când boala prezintă sau este suspectată că ar prezenta un risc semnificativ pentru sănătatea animală sau pentru sănătatea publică.

(27)

În plus, măsurile de prevenire și control pentru fiecare boală transmisibilă a animalelor ar trebui să fie special concepute pentru a se potrivi profilului epidemiologic unic al bolii respective, consecințelor ei, precum și răspândirii sale în Uniune. Așadar, normele de prevenire și control aplicabile în cazul fiecărei boli ar trebui să fie specifice acelei boli.

(28)

În ceea ce privește bolile transmisibile ale animalelor, starea de boală este de obicei asociată cu manifestarea clinică sau patologică a infecției. Cu toate acestea, în sensul prezentului regulament, care vizează controlarea răspândirii și eradicarea anumitor boli transmisibile ale animalelor, definiția bolii ar trebui să fie mai cuprinzătoare și să includă alți purtători ai agentului patogen.

(29)

Unele boli transmisibile ale animalelor nu se răspândesc cu ușurință la alte animale sau la oameni și, de aceea, nu provoacă pagube economice și nu dăunează biodiversității pe scară largă. Prin urmare, acestea nu reprezintă o amenințare gravă la adresa sănătății publice sau a sănătății animale în Uniune și, ca atare, pot fi gestionate prin norme naționale.

(30)

În cazul bolilor transmisibile ale animalelor care nu fac obiectul măsurilor stabilite la nivelul Uniunii, dar care au o anumită importanță economică pentru sectorul privat la nivel local, acest sector, cu sprijinul autorităților competente din statele membre, ar trebui să adopte măsuri de prevenire sau de control al bolilor menționate, de pildă prin măsuri de autoreglementare sau prin elaborarea unor coduri de bune practici.

(31)

Spre deosebire de bolile transmisibile ale animalelor la care se face referire în considerentele 29 și 30, bolile foarte contagioase ale animalelor se pot răspândi cu ușurință peste granițe și, dacă sunt și zoonoze, pot afecta și sănătatea publică și siguranța alimentară. Prin urmare, bolile foarte contagioase ale animalelor și zoonozele ar trebui să intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(32)

Rezistența la antimicrobiene, în sensul de capacitate a microorganismelor de a supraviețui sau de a prolifera în prezența unei concentrații de agent antimicrobian care de obicei este suficientă pentru a inhiba sau a ucide microorganisme din aceeași specie, este în creștere. Acțiunea nr. 5 promovată de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu, intitulată „Plan de acțiune împotriva amenințărilor tot mai mari reprezentate de rezistența la antimicrobiene”, subliniază rolul preventiv al prezentului regulament și, în consecință, reducerea așteptată a utilizării de antibiotice la animale. Această rezistență a microorganismelor la antimicrobienele care înainte erau eficiente împotriva lor complică tratamentul bolilor infecțioase, atât la oameni, cât și la animale și astfel poate reprezenta o amenințare la adresa sănătății umane sau animale. Ca urmare, microorganismele care au dezvoltat rezistență la antimicrobiene ar trebui tratate ca și cum ar fi boli transmisibile și, astfel, ar trebui incluse în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Acest lucru va permite să se ia măsuri împotriva organismelor rezistente la antimicrobiene, după caz și dacă este necesar.

(33)

Pot apărea noi riscuri asociate cu anumite boli sau cu anumite specii, de exemplu din cauza schimbării tiparelor comerciale, a mediului, a climei, a practicilor de creștere a animalelor și a tradițiilor agricole, dar și din cauza schimbărilor sociale. De asemenea, progresele științifice pot duce la noi cunoștințe și la o mai bună cunoaștere a bolilor existente. Apoi, bolile și speciile importante astăzi ar putea să capete o importanță marginală în viitor. În consecință, domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să fie larg, iar normele stabilite ar trebui să se concentreze asupra bolilor de interes public major. OIE a elaborat, cu sprijinul Comisiei, un studiu privind „Înregistrarea și gruparea pe categorii a bolilor prioritare ale animalelor, inclusiv a celor transmisibile la om” (Listing and categorisation of priority animal diseases, including those transmissible to humans) și un instrument pentru aceste operațiuni, prin care se urmărește elaborarea unui sistem de grupare a bolilor pe priorități și pe categorii. Respectivul instrument este un exemplu de abordare sistematică în ceea ce privește colectarea și evaluarea informațiilor privind bolile animalelor.

(34)

Este necesar să se întocmească o listă armonizată a bolilor transmisibile ale animalelor („boli listate”) care prezintă un risc pentru sănătatea animală sau pentru sănătatea publică din Uniune, fie că riscul se manifestă în întreaga Uniune, fie doar în unele părți ale acesteia. Cele cinci boli identificate deja în prezentul regulament ar trebui completate de o listă a bolilor inclusă într-o anexă. Comisia ar trebui să revizuiască și să modifice anexa respectivă în conformitate cu un set de criterii. Prin urmare, competența de a adopta acte de modificare a anexei ar trebui să fie delegată Comisiei în conformitate cu articolul 290 din TFUE.

(35)

În viitor, ar putea să apară boli cu potențialul de a genera riscuri grave pentru sănătatea publică sau pentru sănătatea animală și de a afecta sănătatea, economia sau mediul. Competențele de executare pentru stabilirea măsurilor de prevenire și control al bolilor pentru astfel de boli emergente ar trebui să fie conferite Comisiei în scopul de a adopta măsuri adecvate pentru a aborda potențialele consecințe negative ale bolilor respective, chiar dacă acestea nu au fost evaluate pe deplin în vederea eventualei includeri pe listă. Aceste măsuri nu aduc atingere măsurilor de urgență și ar putea continua să se aplice în cazul bolilor emergente până la adoptarea unei decizii privind includerea lor pe listă.

(36)

Bolile listate vor necesita diferite tipuri de gestionare. Unele boli foarte contagioase, care nu sunt prezente în Uniune la ora actuală, necesită măsuri urgente în vederea eradicării imediate după apariție. În cazurile în care aceste boli nu sunt eradicate rapid și devin endemice, va fi necesar un program obligatoriu de eradicare pe termen lung. În cazul altor boli, care pot fi deja prezente în diferite părți ale Uniunii, este necesară eradicarea obligatorie sau opțională. În aceste cazuri, este necesar să se instituie restricții privind circulația animalelor și a produselor de origine animală, cum ar fi o interzicere a circulației înspre și dinspre zonele afectate sau, pur și simplu, testarea animalelor sau a produselor în cauză înainte de expediere. În alte cazuri, s-ar putea să fie suficientă implementarea unui program de supraveghere a răspândirii bolii în cauză, fără să se adopte alte măsuri.

(37)

Ar trebui stabilite criterii pentru a se putea garanta că sunt luate în considerare toate aspectele relevante pentru a decide care dintre bolile transmisibile ale animalelor ar trebui listate în sensul prezentului regulament.

(38)

Normele cuprinse în prezentul regulament pentru prevenirea și controlul unei anumite boli transmisibile a animalelor ar trebui să se aplice speciilor de animale care pot transmite boala respectivă, fie pentru că sunt susceptibile la ea, fie pentru că acționează ca vectori ai bolii. Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, este necesară întocmirea unei liste armonizate de specii cărora ar trebui să li se aplice la nivelul Uniunii măsurile corespunzătoare bolilor specifice listate („specii listate”) și, prin urmare, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare în vederea întocmirii acestei liste.

(39)

Procesul de grupare pe categorii ar trebui să aibă la bază criterii predefinite, precum profilul bolii listate în cauză, nivelul impactului acesteia asupra sănătății animale și asupra sănătății publice, asupra bunăstării animalelor și asupra economiei Uniunii, riscul de propagare a acesteia și disponibilitatea măsurilor de prevenire și control al bolii listate respective. Ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a stabili ce norme se aplică diferitelor boli listate.

(40)

Aceste norme ar trebui să se aplice în ceea ce privește bolile listate care în mod normal nu apar în Uniune și pentru care ar trebui luate măsuri de eradicare în mod imperativ, de îndată ce sunt detectate, cum ar fi, de exemplu, pesta porcină clasică, în ceea ce privește bolile listate care ar trebui controlate în toate statele membre cu scopul de a le eradica în întreaga Uniune, acestea putând include boli precum bruceloza, în ceea ce privește bolile listate care prezintă relevanță pentru anumite state membre și în cazul cărora sunt necesare măsuri care să prevină răspândirea lor în părți ale Uniunii care sunt în mod oficial indemne de boala respectivă sau în care există programe de eradicare pentru boala listată în cauză, care ar putea include boli precum rinotraheita infecțioasă bovină, în ceea ce privește bolile listate în cazul cărora sunt necesare măsuri care să prevină răspândirea lor, ca urmare a intrării lor în Uniune sau a circulației între statele membre, care ar putea include boli cum ar fi anemia infecțioasă ecvină, precum și în ceea ce privește bolile listate pentru care este necesară supravegherea în cadrul Uniunii, care ar putea include boli cum ar fi antraxul.

(41)

Profilul unei anumite boli se poate modifica, asemenea riscurilor asociate acesteia și altor circumstanțe. În astfel de cazuri, competențele de executare conferite Comisiei ar trebui să includă, de asemenea, competența de modificare a categoriei căreia îi aparține o anumită boală listată, și, prin urmare, a măsurilor aplicabile acesteia.

(42)

Operatorii care lucrează cu animale sunt cei mai în măsură să respecte și să asigure sănătatea animalelor și să monitorizeze produsele de origine animală de care sunt responsabili. Prin urmare, aceste persoane ar trebui să fie principalele responsabile cu punerea în practică a măsurilor de prevenire și control al răspândirii bolilor între animale și cu monitorizarea produselor de origine animală de care sunt responsabili.

(43)

Biosecuritatea este unul dintre principalele instrumente de prevenție aflate la dispoziția operatorilor și a altor părți care lucrează cu animale menit să împiedice introducerea, dezvoltarea și răspândirea bolilor transmisibile ale animalelor de la, către și în cadrul unei populații de animale. Rolul biosecurității este recunoscut și în cadrul evaluării de impact pentru adoptarea prezentului regulament, în cadrul căruia impactul potențial asupra biosecurității este evaluat în mod specific. Măsurile de biosecuritate adoptate ar trebui să fie suficient de flexibile, să fie adaptate la tipul de producție și la speciile sau categoriile de animale implicate și să țină seama de circumstanțele locale și de evoluțiile tehnice. Ar trebui să se confere competențe de executare Comisiei pentru a stabili cerințele minime necesare pentru aplicarea uniformă a măsurilor de biosecuritate în statele membre. Cu toate acestea, operatorii, statele membre sau Comisia ar trebui să își mențină, în orice caz, competența de a promova prevenirea bolilor transmisibile prin elaborarea propriilor ghiduri de bune practici care să ridice nivelul standardelor de biosecuritate. Cu toate că biosecuritatea poate necesita unele investiții inițiale, efectul acesteia în ceea ce privește reducerea bolilor animalelor ar trebui să fie un stimulent pozitiv pentru operatori.

(44)

Produsele biocide, precum dezinfectanții utilizați pentru igiena veterinară sau a zonelor în contact cu produsele alimentare sau cu furajele, insecticidele, repelenții sau rodenticidele, joacă un rol important în cadrul strategiilor de biosecuritate, atât la nivelul exploatațiilor agricole, cât și în timpul transportului animalelor. Prin urmare, aceste produse ar trebui considerate a face parte din biosecuritate.

(45)

Cunoștințele privind sănătatea animală, inclusiv cele privind simptomele bolilor, consecințele lor și mijloacele posibile de prevenire, inclusiv biosecuritatea, tratamentul și controlul, reprezintă o condiție prealabilă pentru gestionarea eficientă a sănătății animale și o condiție esențială pentru asigurarea depistării timpurii a bolilor animalelor. Operatorii și persoanele care lucrează cu animale ar trebui, prin urmare, să dobândească astfel de cunoștințe, după caz. Aceste cunoștințe pot fi dobândite prin diferite metode, cum ar fi prin educația formală, dar și prin sistemul de consiliere agricolă existent în cadrul sectorului agricol sau prin sesiuni de formare informale, la care își pot aduce contribuții valoroase organizațiile naționale și din Uniune ale agricultorilor, precum și alte organizații.

(46)

Medicii veterinari și profesioniștii din domeniul sănătății animalelor acvatice joacă un rol esențial în toate aspectele gestionării sănătății animale, iar normele generale privind rolul și responsabilitățile care le revin ar trebui stabilite prin prezentul regulament.

(47)

Medicii veterinari au educația și calificările profesionale care să garanteze că au dobândit cunoștințele, deprinderile și competențele necesare, printre altele, diagnosticării bolilor și tratării animalelor. În plus, în unele state membre, din motive istorice sau din cauza lipsei medicilor veterinari care să se ocupe de bolile animalelor acvatice, există o profesie specializată ai cărei practicanți sunt denumiți „profesioniști din domeniul sănătății animalelor acvatice”. Tradițional, acești profesioniști nu sunt medici veterinari, dar practică medicina aplicată animalelor acvatice. În consecință, prezentul regulament ar trebui să țină seama de decizia acelor state membre care recunosc această profesie. În cazurile respective, profesioniști din domeniul sănătății animalelor acvatice ar trebui să aibă aceleași responsabilități și obligații ca și medicii veterinari în domeniul lor specific de activitate. Această abordare este conformă principiilor Codului sanitar pentru animale acvatice al OIE.

(48)

Statele membre și, mai ales, autoritățile lor competente responsabile cu sănătatea animală din cadrul acestora fac parte dintre actorii principali în prevenirea și controlul bolilor transmisibile ale animalelor. Autoritatea competentă în domeniul sănătății animale joacă un rol important în supravegherea, eradicarea, măsurile de control al bolilor, planificarea pentru situații de urgență și creșterea gradului de informare cu privire la boli, facilitarea circulației animalelor și comerțul internațional, prin emiterea de certificate de sănătate animală. Pentru a-și putea îndeplini sarcinile conform prezentului regulament, statele membre depind de accesul la resurse financiare, de infrastructură și de personal adecvate pe întregul lor teritoriu, inclusiv capacitatea de laborator și know-how-ul științific și de altă natură relevant.

(49)

Autoritățile competente nu pot desfășura întotdeauna toate activitățile care le revin conform prezentului regulament, din cauza resurselor limitate. Din acest motiv, este necesar să existe un temei juridic pentru delegarea realizării anumitor activități către medicii veterinari care nu sunt medici veterinari oficiali. Din același motiv, statele membre ar trebui să aibă, de asemenea, posibilitatea de a autoriza persoane fizice sau juridice să desfășoare anumite activități în anumite condiții.

(50)

Pentru a asigura instituirea condițiilor necesare pentru aplicarea generală a măsurilor de prevenire și de control al bolilor în întreaga Uniune, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește delegarea realizării altor activități pe care autoritătățile competente le pot delega către medicii veterinari care nu sunt medici veterinari oficiali.

(51)

Gestionarea optimă a sănătății animale poate fi realizată numai prin cooperare cu deținătorii de animale, operatorii, medicii veterinari, profesioniștii din domeniul sănătății animale, alte părți interesate și partenerii comerciali. Pentru asigurarea sprijinului acestora, este necesar ca organizarea procedurilor de luare a deciziilor și aplicarea măsurilor prevăzute de prezentul regulament să se facă în mod clar, transparent și cu includerea tuturor factorilor.

(52)

De asemenea, autoritatea competentă ar trebui să ia măsurile necesare pentru informarea publicului, în special atunci când există motive rezonabile pentru a bănui că anumite animale sau produse pot să prezinte un risc pentru sănătatea animală sau pentru sănătatea publică și atunci când cazul este de interes public. În aceste cazuri, animalele sau produsele respective pot proveni din interiorul Uniunii sau pot fi introduse din afara Uniunii. Acestea din urmă pot fi, de asemenea, introduse în Uniune de către persoanele care călătoresc din afara Uniunii cu bagajele lor personale. Astfel, informațiile furnizate cetățenilor ar trebui să acopere, de asemenea, riscurile implicate în aceste situații.

(53)

Pentru a evita difuzarea agenților patogeni din laboratoare, institute sau alte instalații care manipulează agenți patogeni, este esențial să se ia măsurile de biosecuritate, biosiguranță și bioizolare necesare. Prin urmare, prezentul regulament prevede măsurile de siguranță care trebuie respectate la manipularea sau la transportul agenților patogeni, a vaccinurilor și a altor produse biologice. Obligația impusă în acest sens ar trebui să se aplice și persoanelor fizice sau juridice implicate în astfel de activități. Pentru asigurarea respectării standardelor de siguranță la manipularea agenților biologici, a vaccinurilor sau a altor produse biologice foarte contagioase, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește măsurile de siguranță pentru laboratoare, institute și instalații și pentru circulația agenților patogeni.

(54)

Depistarea timpurie și un lanț de notificare și raportare clar sunt cruciale pentru un control eficient al bolilor. Pentru o reacție rapidă și eficace, statele membre ar trebui să se asigure că orice suspiciune sau confirmare a apariției unui focar de anumite boli listate ar trebui notificată imediat autorității competente.

(55)

Medicii veterinari sunt actori-cheie în investigarea bolilor și principala legătură dintre operatori și autoritatea competentă. În consecință, ei sunt cei care ar trebui informați de operatorul în cauză în cazuri de mortalitate anormală în rândul animalelor, alte probleme legate de boli grave sau rate de producție semnificativ scăzute fără o cauză determinată.

(56)

Pentru a asigura notificarea eficace și eficientă și pentru a clarifica diferitele circumstanțe legate de rate anormale ale mortalității sau de alte semne de boală gravă, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește criteriile pentru a determina când se întrunesc circumstanțele relevante pentru o notificare și pentru a stabili normele privind investigarea suplimentară, acolo unde este cazul.

(57)

În legătură cu anumite boli listate, este vital ca un stat membru să notifice imediat Comisiei și celorlalte state membre cu privire la apariția unui focar pe teritoriul său. O astfel de notificare va permite statelor membre vecine sau altor state membre afectate să ia măsuri de precauție, acolo unde este cazul.

(58)

Pe de altă parte, pentru anumite boli, nu sunt necesare notificarea și acțiuni imediate. În cazurile respective, este esențială colectarea de informații și raportarea în legătură cu apariția bolilor în cauză pentru ținerea sub control a situației și, dacă este cazul, pentru adoptarea de măsuri de prevenire și control al bolii. Cerința de raportare se poate aplica și bolilor care fac obiectul obligației de notificare la nivelul Uniunii, dar în cazul cărora sunt necesare informații suplimentare pentru punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire și control eficace al bolii. Pentru a asigura colectarea în timp util a datelor și informațiilor corecte, necesare prevenirii răspândirii și controlului fiecărei boli în parte, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește chestiunile care trebuie raportate.

(59)

Unul dintre scopurile principale pentru notificarea unei boli și raportarea în legătură cu aceasta este generarea de date epidemiologice fiabile, transparente și accesibile. Ar trebui instituit, la nivelul Uniunii, un sistem de informare computerizat interactiv pentru colectarea și gestionarea eficientă a datelor de supraveghere a bolilor listate și, dacă este cazul, a bolilor emergente sau a agenților patogeni rezistenți la antimicrobiene. Sistemul ar trebui să promoveze disponibilitatea optimă a datelor, să faciliteze schimburile de date și să reducă sarcina administrativă pentru autoritățile competente ale statelor membre prin regruparea notificării și a raportării bolilor în interiorul Uniunii și la nivel internațional într-un proces unic (și anume prin baza de date a OIE). Ar trebui, de asemenea, să se ia măsuri pentru a asigura coerența schimburilor de informații conform Directivei 2003/99/CE.

(60)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a normelor Uniunii privind notificarea și raportarea bolilor, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui o listă a bolilor care fac obiectul normelor privind notificarea și raportarea bolilor la nivelul Uniunii, conform dispozițiilor prezentului regulament, și pentru a stabili procedurile, formatele, datele și schimburile de informații privind notificarea și raportarea bolilor.

(61)

Supravegherea este un element de bază al politicii de control al bolilor. Aceasta ar trebui să asigure depistarea timpurie a bolilor transmisibile ale animalelor și notificarea eficientă a acesteia, permițând astfel sectorului în cauză și autorității competente să pună în practică, acolo unde este fezabil, măsuri precoce de prevenire și control al bolilor și permițând eradicarea bolii în cauză. Mai mult, supravegherea ar trebui să furnizeze informații privind statutul sanitar al animalelor din fiecare stat membru și din Uniune, ceea ce ar confirma certificarea statutului de indemn de boală și ar facilita comerțul cu țări terțe.

(62)

Operatorii își urmăresc în mod regulat animalele și, astfel, sunt cei mai în măsură să detecteze rate anormale ale mortalității sau alte simptome de boli grave. Prin urmare, operatorii sunt actori de bază ai oricărei forme de supraveghere și joacă un rol esențial în supravegherea realizată de către autoritatea competentă.

(63)

În vederea asigurării strânsei colaborări și schimbului de informații între operatori și medicii veterinari sau profesioniștii din domeniul sănătății animalelor acvatice și pentru suplimentarea supravegherii realizate de operatori, unitățile ar trebui să facă obiectul unor vizite de verificare a sănătății animalelor, în funcție de tipul de producție al unității și de alți factori relevanți. Pentru a garanta condiții uniforme privind efectuarea vizitelor de verificare a sănătății animale, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui cerințe minime.

(64)

Este esențial ca autoritatea competentă să instituie un sistem de supraveghere a bolilor listate care fac obiectul supravegherii. Aceeași dispoziție ar trebui să se aplice și în cazul bolilor emergente, în vederea evaluării riscurilor potențiale pentru sănătate ale bolii în cauză și colectării de date epidemiologice pentru evaluarea menționată. În vederea utilizării optime a resurselor, informațiile ar trebui colectate, partajate și utilizate în modul cel mai eficient și eficace posibil.

(65)

Metodologia, frecvența și intensitatea supravegherii ar trebui adaptate în funcție de specificul bolii și ar trebui să țină seama de obiectivul precis al supravegherii, de statutul sanitar al animalelor din zona în cauză și de eventualele supravegheri suplimentare efectuate de operatori. Acțiunile de supraveghere epidemiologică adecvate ar putea varia de la o simplă notificare și raportare a apariției sau a suspiciunii în legătură cu o boală listată sau o boală emergentă sau a altor anomalii, cum ar fi rate anormale ale mortalității sau alte semne de boală, către un program de supraveghere specific și cuprinzător, care ar trebui în mod normal să includă regimuri de eșantionare și testare suplimentare.

(66)

În funcție de profilul epidemiologic al unei boli și de factorii de risc corespunzători, poate fi necesară instituirea unui program specific de supraveghere care să cuprindă activități predefinite și structurate. În astfel de cazuri, este necesar ca statele membre să elaboreze programe de supraveghere personalizate. În cazul în care astfel de programe sunt relevante pentru Uniune în ansamblul său, ar trebui să se stabilească norme pentru aplicarea armonizată a acestor programe.

(67)

Astfel de programe ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele Uniunii și, prin urmare, să fie coordonate la nivelul Uniunii. În acest scop, acestea ar trebui transmise Comisiei. În plus, statele membre care aplică astfel de programe de supraveghere specifice ar trebui, de asemenea, să transmită Comisiei rapoarte periodice cu privire la rezultatele respectivelor programe. Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a programelor de supraveghere, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui o listă a bolilor care fac obiectul programelor de supraveghere și pentru a stabili proceduri, formate, date, modalități de schimb de informații și criterii armonizate care să fie utilizate pentru evaluarea programelor de supraveghere.

(68)

Va fi deseori necesară furnizarea de detalii cu privire la formatul de supraveghere adecvat pentru diverse boli, care variază de la bolile a căror supraveghere poate fi limitată la activități precum raportarea și notificarea la bolile în cazul cărora ar trebui să fie instituit un program specific de supraveghere aprofundată la nivelul Uniunii. Prin urmare, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește conceperea supravegherii, criteriile de stabilire a relevanței includerii unei boli într-un program de supraveghere relevant pentru Uniune și confirmarea oficială a apariției focarelor de boală, definițiile de caz ale bolilor în cauză, precum și cerințele privind conținutul, informațiile care trebuie incluse în cadrul acestor programe și perioada de aplicare pentru programele de supraveghere.

(69)

Statele membre care nu sunt indemne sau nu sunt cunoscute ca indemne de bolile listate care fac obiectul măsurilor de eradicare prevăzute în prezentul regulament ar trebui să aibă obligația de a institui programe obligatorii de eradicare, pentru a elimina bolile a căror eradicare este obligatorie în Uniune.

(70)

Pe de altă parte, există unele boli de interes pentru Uniune, dar pentru care nu trebuie impusă obligația statelor membre de a le eradica. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a institui programe opționale de eradicare a acestor boli, dacă decid că eradicarea este importantă pentru ele. Astfel de programe opționale de eradicare ar fi recunoscute la nivelul Uniunii și ar implica punerea în aplicare a anumitor măsuri relevante de control al bolilor. De asemenea, acestea ar putea permite statului membru în cauză, sub rezerva aprobării de către Comisie, să solicite anumite garanții atunci când primește animale din alte state membre sau din țări terțe.

(71)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a programelor de eradicare a bolilor, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui proceduri de transmitere a acestor programe, indicatori de performanță și modalități de raportare.

(72)

În plus, un stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a-și declara întregul teritoriu, zone sau compartimente din acesta indemn de una sau mai multe dintre bolile listate care fac obiectul normelor privind programele obligatorii sau opționale de eradicare, pentru a fi protejate împotriva introducerii bolilor listate respective din alte părți ale Uniunii sau din țări terțe ori teritorii. În acest scop, ar trebui instituită o procedură clară și armonizată, care să includă criteriile necesare pentru obținerea statutului de indemn de o anumită boală. Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a recunoașterii statutului de indemn de boală în interiorul Uniunii, este necesar ca acest statut să fie aprobat în mod oficial și, astfel, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru aprobarea acestui statut.

(73)

OIE a introdus conceptul de compartimentare în cadrul Codurilor sanitare pentru animale terestre și acvatice („Codurile OIE”). În legislația Uniunii adoptată înaintea prezentului regulament, acest concept este recunoscut numai pentru anumite specii de animale și pentru anumite boli, specificate în legislația corespunzătoare a Uniunii, respectiv pentru gripa aviară și pentru bolile animalelor acvatice. Prezentul regulament ar trebui să introducă posibilitatea utilizării sistemului de compartimente și pentru alte specii de animale și pentru alte boli. În vederea instituirii condițiilor detaliate și a normelor de recunoaștere și de aprobare a compartimentelor și a cerințelor referitoare la acestea, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE.

(74)

Statele membre ar trebui să facă publică informația privind statutul de indemn de boală al teritoriilor lor sau al unor zone ori compartimente din acestea, în vederea informării partenerilor comerciali și a facilitării comerțului.

(75)

Pentru a institui condițiile detaliate de recunoaștere a statutului de indemn de boală, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește criteriile și condițiile de obținere a unui astfel de statut, dovezile necesare pentru confirmarea certificării statutului de indemn de boală, măsurile speciale de prevenire și control al bolii, inclusiv statutul de nevaccinare, în cazul în care este relevant, restricțiile, informațiile care trebuie furnizate, derogările, precum și condițiile de menținere, suspendare, retragere sau restabilire a statutului de indemn de boală.

(76)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a procedurilor în vederea obținerii statutului de indemn de boală, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a stabili bolile listate care pot face obiectul compartimentării și pentru a institui norme detaliate privind formatele necesare pentru depunerea cererilor și schimbul de informații.

(77)

Prezența unei populații de animale total neimunizate, susceptibile la anumite boli listate, necesită vigilență și o pregătire permanentă pentru a face față bolii. Planurile de urgență s-au dovedit un instrument esențial pentru controlul cu succes al urgențelor legate de boli în trecut. Pentru a asigura disponibilitatea acestui instrument eficace și eficient pentru controlul urgențelor legate de o boală și faptul că acesta este suficient de flexibili ca să se poată adapta la situații de urgență, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru instituirea normelor necesare pentru punerea în aplicare a planurilor de urgență.

(78)

Crizele legate de sănătatea animală din trecut au dovedit importanța procedurilor specifice, detaliate și rapide de gestionare a situațiilor de urgență legate de boli. Procedurile organizaționale ar trebui să asigure o reacție rapidă și eficace și să îmbunătățească coordonarea eforturilor tuturor părților implicate, în special ale autorităților competente și ale părților interesate. Acestea ar trebui să includă, de asemenea, cooperarea cu autoritățile competente ale statelor membre învecinate și ale țărilor terțe și ale teritoriilor, atunci când acest lucru este fezabil și relevant.

(79)

Pentru a asigura aplicabilitatea planurilor de urgență în situații de urgență reale, este esențial să se practice punerea în aplicare a sistemelor în cauză și să se verifice dacă acestea funcționează. În acest scop, autoritățile competente din statele membre ar trebui să desfășoare exerciții de simulare, în cooperare cu autoritățile competente din statele membre și din țările terțe și teritoriile învecinate, acolo unde acest lucru este fezabil și relevant.

(80)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a planurilor de urgență și a exercițiilor de simulare, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui norme privind punerea în practică a planurilor și exercițiilor în discuție.

(81)

Medicamentele de uz veterinar, precum vaccinurile, serurile hiperimune și antimicrobienele, joacă un rol important în prevenirea și controlul bolilor transmisibile ale animalelor. Evaluarea de impact pentru adoptarea prezentului regulament evidențiază în special importanța vaccinurilor ca instrumente de prevenire, control și eradicare a bolilor animalelor.

(82)

Cu toate acestea, strategiile de control pentru anumite boli transmisibile ale animalelor impun interzicerea sau restrângerea utilizării anumitor medicamente de uz veterinar, întrucât utilizarea lor ar afecta eficiența strategiilor respective. De exemplu, anumite medicamente de uz veterinar pot masca manifestările clinice ale unei boli, pot face imposibilă detectarea unui agent patogen sau pot îngreuna realizarea unui diagnostic diferențial rapid și pot periclita astfel detectarea corectă a bolii.

(83)

Totuși, strategiile de control menționate pot varia substanțial de la o boală listată la alta. De aceea, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme privind folosirea medicamentelor de uz veterinar pentru prevenirea și controlul anumitor boli listate, precum și criterii armonizate de luat în considerare înainte de a decide dacă și cum să se utilizeze vaccinurile, serurile hiperimune și antimicrobienele. Pentru a asigura o abordare flexibilă și pentru a ține seama de specificul diferitelor boli listate și de disponibilitatea unor tratamente eficiente, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește restricțiile, interdicțiile sau obligațiile de utilizare a anumitor medicamente de uz veterinar în contextul controlului anumitor boli listate. În cazuri de urgență și pentru gestionarea riscurilor emergente, cu implicații potențial devastatoare pentru sănătatea publică și sănătatea animală, precum și pentru economie, societate și mediu, ar trebui să fie posibilă adoptarea de măsuri în această privință prin procedura de urgență.

(84)

În urma concluziilor din Avizul specializat privind băncile de vaccinuri și/sau de teste de diagnosticare pentru principalele boli ale animalelor, ar trebui, de asemenea, luate măsuri pentru ca Uniunea și statele membre să aibă posibilitatea de a face rezerve de antigeni, vaccinuri și reactivi de diagnosticare pentru bolile listate care reprezintă o amenințare gravă pentru sănătatea publică sau pentru cea animală. Crearea unei bănci de antigeni, vaccinuri și reactivi de diagnosticare a Uniunii ar susține atingerea obiectivelor Uniunii în domeniul sănătății animale, permițând o reacție rapidă și eficace atunci când sunt necesare resursele băncii, și ar reprezenta o utilizare eficientă a unor resurse limitate.

(85)

Pentru a asigura o reacție rapidă și eficace, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește crearea și gestionarea unor astfel de bănci, precum și pentru stabilirea standardelor și cerințelor de siguranță pentru administrarea acestora. Cu toate acestea, prezentul regulament nu ar trebui să prevadă adoptarea de norme privind finanțarea măsurilor de prevenire și control al bolilor, printre care și vaccinurile.

(86)

Ar trebui stabilite criterii de acces prioritar la resursele băncilor de antigeni, vaccinuri și reactivi de diagnosticare ale Uniunii, pentru a se asigura distribuirea lor eficace în situații de urgență.

(87)

Din motive de securitate în contextul bioterorismului și al agroterorismului, anumite informații detaliate referitoare la băncile de antigeni, vaccinuri și reactivi de diagnosticare ale Uniunii ar trebui tratate drept informații clasificate, iar publicarea lor ar trebui interzisă. În ceea ce privește același tip de informații în legătură cu băncile naționale de vaccinuri, ar trebui să fie respectate cerințele constituționale ale diferitelor state membre în ceea ce privește libertatea de informare, asigurând, în același timp, tratarea informațiilor în cauză ca informații clasificate.

(88)

Pentru a asigura condiții uniforme de gestionare a băncilor de antigeni, vaccinuri și reactivi de diagnosticare ale Uniunii, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui norme detaliate privind produsele biologice care trebuie incluse în acest bănci și bolile vizate, norme detaliate privind furnizarea, cantitățile, depozitarea, livrarea, cerințele procedurale și tehnice pentru antigeni, vaccinuri, și reactivi de diagnosticare, precum și frecvența și conținutul transmiterii de informații către Comisie.

(89)

În cazul apariției unui focar al unei boli listate considerate a reprezenta un risc ridicat pentru sănătatea publică sau pentru cea animală din Uniune, statele membre ar trebui să se asigure că sunt luate măsuri imediate de control al bolii în vederea eradicării bolii respective, pentru protecția sănătății publice și a celei animale.

(90)

Autoritatea competentă ar trebui să fie responsabilă de inițierea primelor investigații în vederea confirmării sau infirmării apariției unui focar al unei boli listate foarte contagioase, considerate a prezenta un risc înalt pentru sănătatea publică sau pentru sănătatea animală din Uniune.

(91)

Autoritățile competente ar trebui să instituie măsuri preliminare de control al bolii, pentru a preîntâmpina posibila răspândire a bolii listate, și să efectueze o anchetă epidemiologică.

(92)

De îndată ce se confirmă apariția unei boli listate, autoritatea competentă ar trebui să ia măsurile necesare de control al bolii, dacă este cazul inclusiv instituirea unor zone de restricție, pentru eradicarea și împiedicarea răspândirii bolii în cauză.

(93)

Apariția unei boli listate în rândul animalelor sălbatice poate reprezenta un risc pentru sănătatea publică și pentru cea a animalelor deținute. Prin urmare, ar trebui stabilite, atunci când este necesar, norme speciale privind măsuri de control și de eradicare a bolii în rândul animalelor sălbatice.

(94)

Pot exista cazuri în care populații restrânse de anumite animale, cum ar fi rasele și speciile rare, pot fi puse în pericol de măsurile standard de control al bolilor adoptate în cazul apariției unei boli listate. Pentru protecția acestor rase și specii poate fi necesară adoptarea de măsuri modificate de către autoritatea competentă. Cu toate acestea, o astfel de modificare nu ar trebui să obstrucționeze ținerea sub control general a bolii respective.

(95)

În ceea ce privește bolile listate care nu sunt foarte contagioase și care fac obiectul unor norme obligatorii care impun eradicarea lor, ar trebui aplicate măsuri de control al bolilor în așa fel încât să se împiedice răspândirea bolii respective, în special înspre zonele neinfectate. Cu toate acestea, măsurile menționate pot fi mai limitate sau pot fi diferite de cele aplicabile în cazul celor mai periculoase dintre bolile listate. În consecință, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme speciale pentru acele boli mai puțin periculoase. Și statele membre care au instituit deja programe opționale de eradicare ar trebui să pună în aplicare astfel de măsuri de control al bolilor. În unele cazuri, în funcție de profilul bolii și de situația epidemiologică, eradicarea poate fi un obiectiv pe termen lung, iar obiectivul pe termen scurt poate fi acela de control al bolii respective. Totuși, nivelul și intensitatea măsurilor de control al bolii ar trebui să fie proporționale și ar trebui să țină seama de caracteristicile bolii listate în cauză, de distribuția acesteia și de semnificația sa pentru statul membru afectat și pentru Uniune în ansamblu.

(96)

Pentru a asigura aplicarea eficace a măsurilor de control al bolilor prevăzute de prezentul regulament de către operatori, deținătorii de animale de companie și autoritățile competente și ținând seama de specificul măsurilor de control al bolilor pentru bolile listate respective și de factorii de risc implicați, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește măsurile detaliate de control al bolilor care ar trebui puse în aplicare în caz de suspiciune sau de confirmare a apariției unei boli listate în unități, alte amplasamente sau în zone de restricție.

(97)

Pentru a prevedea posibilitatea adoptării temporare de către Comisie a unor măsuri speciale de control al bolilor în cazul în care măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt insuficiente sau inadecvate pentru a contracara riscul aferent, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru instituirea unor măsuri speciale de control al bolilor pentru o perioadă de timp limitată.

(98)

Este necesară înregistrarea anumitor transportatori și unități care dețin animale terestre sau care manipulează material germinativ ori care le transportă pentru a permite autorității competente să desfășoare o supraveghere adecvată și să prevină, să controleze și să eradicheze bolile transmisibile ale animalelor.

(99)

Pentru a evita sarcinile și costurile administrative nejustificate, statele membre ar trebui să poată, în mod limitat, să scutească de obligația de înregistrare anumite tipuri de unități care prezintă un risc scăzut. Ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru a se ajunge la o abordare armonizată pentru acordarea de astfel de scutiri. O astfel de abordare armonizată este necesară în special pentru a preveni scutirea anumitor tipuri de unități de la obligația de înregistrare. Acest lucru este deosebit de relevant atât pentru acele unități care prezintă un risc mai mult decât nesemnificativ pentru sănătatea animală, cât și pentru unitățile care prezintă un risc mai mult decât nesemnificativ pentru sănătatea publică. Un exemplu de astfel de risc îl constituie deținerea de animale care trăiesc în contact strâns cu oamenii sau în proximitatea acestora, cum ar fi creșterea câinilor la un nivel care implică o anumită continuitate a activităților și un anumit grad de organizare, cu intenția principală de a-i vinde în scopul de a deveni animale de companie în gospodării.

(100)

Dacă un anumit tip de unitate care deține animale terestre sau care manipulează ori depozitează material germinativ prezintă un risc special pentru sănătatea animală, tipul respectiv ar trebui să facă obiectul autorizat de către autoritatea competentă.

(101)

Pentru a evita sarcinile și costurile administrative nejustificate, în special pentru întreprinderile care prezintă un risc scăzut, ar trebui prevăzută o anumită flexibilitate în luarea măsurilor relevante, în cazurile în care acest lucru este posibil, făcând posibilă adaptarea sistemului de înregistrare și de autorizare la condițiile și la modelele de producție locale și regionale.

(102)

În unele cazuri, este de dorit sau este necesară armonizarea, în întreaga Uniune, a anumitor condiții de înregistrare sau autorizare. De exemplu, unitățile de material germinativ și operațiunile de colectare ar trebui să îndeplinească anumite condiții și ar trebui să fie autorizate pentru a se conforma standardelor internaționale, permițând astfel Uniunii să ofere țărilor terțe garanții de sănătate animală în cadrul schimburilor comerciale. Aceste condiții ar trebui să includă, de asemenea, cerințe privind o anumită formare sau anumite calificări profesionale pentru anumite operațiuni sau unități foarte specifice (de exemplu, pentru echipele de colectare de embrioni) sau chiar obligativitatea unei supravegheri specifice de către autoritatea competentă. Prin urmare, ar trebui să i se acorde Comisiei competența de a adopta acte delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește respectivele cerințe detaliate, pentru a adopta dispoziții referitoare la aceste condiții specifice.

(103)

Pentru reducerea sarcinilor administrative, înregistrarea și autorizațiile ar trebui, dacă este posibil, integrate într-un sistem de înregistrare sau de autorizare pe care statul membru în cauză să-l fi instituit deja în alte scopuri.

(104)

Operatorii au cunoștințe directe despre animalele aflate în grija lor. Prin urmare, ei sunt cei care ar trebui să păstreze registre actualizate cu informațiile relevante pentru evaluarea statutului sanitar al animalelor, pentru trasabilitate și pentru o eventuală anchetă epidemiologică în cazul apariției unei boli listate. Aceste registre ar trebui să fie ușor accesibile de către autoritatea competentă.

(105)

Pentru a asigura disponibilitatea informațiilor actualizate privind unitățile și operatorii înregistrați și unitățile autorizate, autoritățile competente ar trebui să instituie și să mențină un registru al unităților și operatorilor menționați. Ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește informațiile detaliate care trebuie incluse în registrul unităților și al operatorilor.

(106)

Pentru a fi autorizată de autoritatea competentă, o unitate ar trebui să îndeplinească anumite cerințe. Înainte de a acorda autorizația, autoritatea competentă ar trebuie să verifice, prin intermediul unei vizite la fața locului, dacă au fost îndeplinite toate cerințele. În unele cazuri, nu pot fi îndeplinite imediat toate condițiile, însă deficiențele rămase nu prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea animală sau pentru sănătatea publică. În astfel de cazuri, autoritatea competentă ar trebui să poată acorda o autorizație condiționată, urmată de o nouă vizită la fața locului pentru a verifica dacă s-au înregistrat progrese. În aceste cazuri, autoritatea competentă ar trebui să ofere orientări eficace necesare pentru operatorii din unitățile respective, pentru ca operatorul în cauză să înțeleagă deficiența și să poată planifica soluționarea cu succes a acesteia.

(107)

Trasabilitatea eficientă este un element de bază al politicii de control al bolilor. Ar trebui instituite cerințe specifice de identificare și înregistrare pentru diferitele specii de animale terestre deținute și pentru materialul germinativ, în vederea facilitării aplicării efective a normelor de prevenire și control al bolilor prevăzute de prezentul regulament. În plus, este important să se prevadă posibilitatea instituirii unui sistem de identificare și înregistrare pentru speciile pentru care nu există în prezent astfel de cerințe sau pentru momentul în care schimbarea circumstanțelor și riscurile ar impune acest lucru.

(108)

Pentru anumite specii de animale pentru care este importantă posibilitatea urmăririi animalelor individuale sau a grupurilor, existența unor mijloace fizice de identificare ar trebui să constituie o cerință. Aceasta presupune ca animalul în cauză să fie marcat fizic, etichetat, să poarte un microcip sau să fie identificat în alt mod, printr-o metodă care să poată fi văzută sau detectată în sau pe corpul acestuia și care să nu poată fi ușor îndepărtată.

(109)

Pentru a asigura buna funcționare a sistemului de identificare și înregistrare, precum și trasabilitatea, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește obligațiile legate de bazele de date, cerințele detaliate de identificare și înregistrare pentru diferitele specii de animale, inclusiv exonerările și condițiile pentru exonerările respective, și documentele.

(110)

Este necesar să se reducă sarcinile și costurile administrative și să se prevadă flexibilitatea sistemului în situații în care cerințele de trasabilitate pot fi îndeplinite prin alte mijloace decât cele prevăzute de prezentul regulament. Prin urmare, ar trebui să i se acorde Comisiei competența de a adopta acte delegate, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește derogările de la cerințele de identificare și înregistrare.

(111)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a sistemului de identificare și înregistrare și a trasabilității, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a stabili norme referitoare la specificațiile tehnice pentru bazele de date, mijloacele de identificare, documente și formate și la termene.

(112)

Un instrument important pentru prevenirea introducerii și răspândirii unei boli transmisibile a animalelor este constituit de restricțiile de circulație a animalelor și produselor care pot transmite boala în cauză. Totuși, restrângerea circulației animalelor și produselor poate avea un impact economic grav și poate afecta funcționarea pieței interne. Prin urmare, astfel de restricții ar trebui aplicate numai atunci când sunt necesare și numai proporțional cu riscurile implicate. Această abordare este în conformitate cu principiile stabilite în Acordul SPA și în standardele internaționale ale OIE.

(113)

Cerințele generale cuprinse în prezentul regulament ar trebui să se aplice în toate cazurile de circulație a animalelor, cum ar fi cerința de interzicere a circulației animalelor provenind dintr-o unitate în care s-au înregistrat rate anormale ale mortalității ori alte simptome de boală fără o cauză determinată sau cerințele referitoare la prevenirea bolilor în timpul transportului.

(114)

Cadrul juridic, stabilit în prezent prin legislația Uniunii în domeniul sănătății animale privind circulația animalelor terestre și a produselor, instituie norme armonizate în special în ceea ce privește această circulație între statele membre, lăsând la latitudinea statelor membre decizia cu privire la cerințele necesare privind circulația pe teritoriul lor. În evaluarea de impact pentru adoptarea prezentului regulament, se face o comparație cuprinzătoare între situația actuală și cea în care normele privind circulația în interiorul statelor membre ar fi, de asemenea, armonizate la nivelul Uniunii. S-a conchis că ar trebui menținută abordarea actuală, întrucât armonizarea completă a tuturor deplasărilor ar fi foarte complexă, iar beneficiile în ceea ce privește facilitarea deplasărilor între statele membre nu compensează impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra capacității de a controla bolile.

(115)

Pentru animalele care sunt deplasate între state membre diferite, ar trebui să se aplice un set de cerințe de bază privind sănătatea animală. În special, nu pot fi deplasate animale provenind din unități în care s-au înregistrat rate anormale ale mortalității ori alte simptome de boală din cauze necunoscute. Cu toate acestea, ratele mortalității, chiar dacă sunt anormale, care sunt legate de proceduri științifice autorizate conform Directivei 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului (¹⁹) și care nu sunt de origine infecțioasă legată de boli listate nu ar trebui să împiedice circulația animalelor utilizate în scopuri științifice.

(116)

Cu toate acestea, prezentul regulament ar trebui să prevadă suficientă flexibilitate pentru a permite facilitarea circulației speciilor și categoriilor de animale terestre care prezintă un risc redus de răspândire a unor boli listate între statele membre. În plus, ar trebui prevăzute posibilități suplimentare de derogare pentru cazurile în care statele membre sau operatorii instituie cu succes măsuri alternative de diminuare a riscurilor, cum ar fi niveluri înalte de biosecuritate și sisteme eficiente de supraveghere.

(117)

Ungulatele și păsările de curte sunt grupuri de specii animale de o mare importanță economică și fac obiectul unor cerințe specifice în privința circulației conform legislației Uniunii adoptate înaintea prezentului regulament, respectiv Directivele 64/432/CEE (²⁰), 91/68/CEE (²¹), 2009/156/CE (²²), 2009/158/CE (²³) ale Consiliului și, parțial, Directiva 92/65/CEE. Prezentul regulament ar trebui să instituie principalele norme privind circulația animalelor din speciile menționate. Cerințele detaliate, care depind în mare măsură de bolile care pot fi transmise de diferitele specii sau categorii de animale, ar trebui definite în cadrul unor acte ulterioare ale Comisiei, ținându-se seama de specificul bolilor, al speciilor și al categoriilor de animale în cauză.

(118)

Întrucât operațiunile de colectare a ungulatelor și a păsărilor de curte prezintă un risc major de îmbolnăvire, sunt necesare o limitare a efectivelor care pot fi deplasate într-un singur lot între statele membre și instituirea unor norme specifice în cadrul prezentului regulament, în vederea protejării sănătății animalelor implicate și prevenirii răspândirii bolilor transmisibile ale animalelor. Operațiunile de colectare menționate s-ar desfășura în mod normal într-o unitate autorizată în acest scop; sau, în cazul în care acest lucru este permis de către un stat membru de origine, prima operațiune de colectare, într-un mijloc de transport, de exemplu un camion, prin colectarea de animale provenind din diverse amplasamente din statul membru respectiv.

(119)

În funcție de bolile sau de speciile listate în cauză, este necesară definirea unor cerințe specifice de sănătate animală pentru anumite specii de animale, altele decât ungulatele și decât păsările de curte deținute. Pentru aceste specii, au fost, de asemenea, definite norme în cadrul legal aplicabil înainte de prezentul regulament, în special în Directiva 92/65/CEE. Directiva respectivă stabilește norme speciale privind circulația pentru diferite specii de animale, inclusiv albinele, bondarii, maimuțele, câinii și pisicile și, prin urmare, prezentul regulament ar trebui să furnizeze temeiul juridic pentru adoptarea actelor delegate și a actelor de punere în aplicare de stabilire a normelor speciale privind circulația respectivelor specii de animale.

(120)

Unitățile izolate, folosite în general pentru deținerea animalelor de laborator sau a animalelor pentru grădini zoologice, implică în mod normal un grad înalt de biosecuritate și un statut sanitar favorabil și bine controlat și mai puține deplasări ale animalelor sau deplasări numai în circuitul închis al unităților similare. Statutul de unitate izolată, pe care operatorii îl pot solicita în mod voluntar, a fost introdus pentru prima oară de Directiva 92/65/CEE, care stabilește normele și cerințele pentru autorizare și cerințele privind circulația pentru organismele, institutele și centrele autorizate oficial. Sistemul astfel instituit le permite acestor unități să facă schimb de animale între ele cu respectarea unui număr mai mic de cerințe privind circulația, furnizând, în același timp, garanții de sănătate în cadrul circuitului unităților izolate. Prin urmare, a fost larg acceptat de către operatori și a fost utilizat ca opțiune voluntară. De aceea, în cadrul prezentului regulament, este oportună păstrarea conceptului de unitate izolată și instituirea de norme privind circulația între unități de acest tip.

(121)

În scopuri științifice, cum ar fi cercetarea sau diagnosticarea, în special în cele autorizate conform Directivei 2010/63/UE, poate fi necesară deplasarea unor animale care nu îndeplinesc cerințele generale privind sănătatea animală stabilite de prezentul regulament și care prezintă un risc ridicat pentru aceasta. Acest tip de deplasări nu ar trebui interzise sau restricționate în mod nejustificat de prezentul regulament, căci acest lucru ar putea împiedica activități de cercetare autorizate sau ar putea întârzia progresul științific. Cu toate acestea, este esențial ca prezentul regulament să instituie norme prin care să se asigure că circulația animalelor în cauză se face în condiții de siguranță.

(122)

Tiparele de circulație ale animalelor din circuri, din grădini zoologice, destinate expozițiilor sau ale anumitor alte animale sunt adesea diferite de tiparele de circulație ale altor specii deținute. La adaptarea normelor Uniunii privind circulația animalelor, ar trebui să se țină cont în mod deosebit de aceste animale, având în vedere riscurile specifice și măsurile alternative de diminuare a riscurilor.

(123)

Pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor menționate în considerentele (112) – (122) din prezentul regulament, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește măsurile de prevenire a bolilor în timpul operațiunilor de transport, normele speciale privind circulația anumitor specii de animale și situațiile speciale, cum ar fi operațiunile de colectare sau respingerea transporturilor, și cerințele sau derogările speciale pentru alte tipuri de circulație, cum ar fi cele în scopuri științifice.

(124)

Pentru a asigura posibilitatea aplicării unor norme speciale privind circulația animalelor, în cazurile în care normele ordinare privind circulația nu sunt suficiente sau nu sunt adecvate pentru limitarea răspândirii unei anumite boli, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a putea institui norme speciale privind circulația pentru perioade limitate de timp.

(125)

Circulația între statele membre a animalelor terestre deținute ar trebui să fie conformă cu cerințele referitoare la deplasările respective. În cazul animalelor din speciile care prezintă un risc ridicat pentru sănătate și care au o mare importanță economică, acestea ar trebui însoțite de un certificat de sănătate animală emis de o autoritate competentă.

(126)

În măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic, practic și financiar, ar trebui să se profite de evoluțiile tehnologice pentru a se reduce sarcinile administrative ale operatorilor și ale autorităților competente în legătură cu certificarea și notificarea, utilizându-se tehnologia informației pentru înlocuirea documentației pe hârtie și facilitarea procedurilor de notificare și folosindu-se această tehnologie, în măsura posibilului, pentru mai multe scopuri.

(127)

În cazurile în care nu este necesar un certificat de sănătate animală emis de o autoritate competentă, un operator care deplasează animale înspre un alt stat membru ar trebui să emită o declarație pe proprie răspundere care să confirme că animalele respective îndeplinesc cerințele privind circulația stabilite în cadrul prezentului regulament.

(128)

Pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor menționate în considerentele 125, 126 și 127 din prezentul regulament, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, asupra unor norme privind conținutul certificatelor de sănătate animală, obligațiile de informare, derogările de la cerințele privind certificarea sănătății animale, asupra unor norme speciale de certificare și asupra obligațiilor medicilor veterinari oficiali de a realiza verificările cuvenite înainte de a semna un certificat de sănătate animală.

(129)

Notificarea circulației animalelor și a materialului germinativ între statele membre și, în unele cazuri, în interiorul teritoriilor naționale ale statelor membre este esențială pentru asigurarea trasabilității animalelor și a materialului germinativ în cauză, atunci când circulația respectivă poate fi legată de un risc de răspândire a unor boli transmisibile ale animalelor. Prin urmare, circulația respectivă ar trebui notificată și înregistrată prin intermediul unui sistem veterinar computerizat integrat („TRACES”). Sistemul TRACES integrează într-o arhitectură unică sistemele computerizate prevăzute la articolul 20 din Directiva 90/425/CEE și în Decizia 92/438/CEE a Consiliului (²⁴), pe baza Deciziilor 2003/24/CE (²⁵) și 2004/292/CE (²⁶) ale Comisiei.

(130)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a normelor stabilite de prezentul regulament privind certificarea sănătății animale și notificarea circulației animalelor, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui norme privind modelele de certificat de sănătate animală și de declarație pe proprie răspundere, formatele și termenele pentru notificarea circulației atât a animalelor terestre și acvatice, cât și a materialului germinativ și, dacă este cazul, a produselor de origine animală.

(131)

Natura specifică a circulației animalelor de companie reprezintă un risc pentru sănătatea animală care diferă semnificativ de riscurile obișnuite pentru alte animale deținute. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să prevadă norme speciale, mai puțin stricte, pentru circulația respectivă. Astfel de norme mai puțin stricte sunt însă justificate numai dacă animalul de companie își însoțește efectiv proprietarul în timpul deplasării acestuia din urmă, sau pentru o perioadă limitată după aceasta, și dacă nu sunt deplasate în același timp mai mult de cinci animale de companie menționate în partea A din anexa I împreună cu proprietarul lor. Pentru a garanta că animalele de companie nu prezintă un risc semnificativ de răspândire a unor boli transmisibile ale animalelor și pentru a clarifica situațiile excepționale în care mai mult de cinci animale de companie pot să însoțească proprietarul sau în cazul în care animalul de companie ar trebui să fie deplasat în cursul unei perioade mai îndelungate, înainte sau după ce se deplasează proprietarul, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește normele detaliate privind circulația acestor animale. Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a cerințelor de sănătate animală stabilite în prezentul regulament cu privire la circulația animalelor de companie, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru stabilirea de norme privind măsurile de prevenire și de control al bolilor care trebuie luate pentru circulația acestora.

(132)

Din mai multe motive, animalele sălbatice reprezintă un risc pentru sănătatea publică și pentru cea animală, de exemplu dacă sunt deplasate într-o unitate sau dintr-un mediu în altul. Poate fi necesară adoptarea unor măsuri de prevenire adecvate pentru circulația acestor animale, pentru a se evita răspândirea de boli transmisibile ale animalelor. Pentru a garanta că animalele sălbatice nu prezintă un risc semnificativ de răspândire a unor boli transmisibile ale animalelor, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește cerințele suplimentare privind circulația animalelor sălbatice terestre.

(133)

Materialul germinativ poate prezenta un risc similar de răspândire a unor boli transmisibile ale animalelor la animale vii. În plus, există caracteristici specifice ale producției acestuia, care sunt legate de cerințele înalte de sănătate pentru animalele de reproducție și care impun cerințe de sănătate animală mai stricte sau speciale pentru animalele donatoare. Pentru a asigura circulația sigură a materialului germinativ, pentru a respecta standardul înalt de sănătate așteptat al acestuia și pentru a ține seama de anumite utilizări specifice ale unor astfel de produse, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește cerințele detaliate privind circulația materialului germinativ provenind de la anumite specii de animale, cerințele speciale aplicabile, de exemplu circulației acestora în scopuri științifice, și derogările de la obligația de a prezenta un certificat de sănătate animală.

(134)

Produsele de origine animală pot prezenta un risc de răspândire a unor boli transmisibile ale animalelor. Cerințele de siguranță alimentară pentru produsele de origine animală stabilite de legislația Uniunii prevăd bune practici de igienă și reduc riscurile pentru sănătatea animală ale acestor produse. Cu toate acestea, pentru anumite tipuri de produse, ar trebui instituite prin prezentul regulament măsuri specifice de sănătate animală, de exemplu măsuri de urgență sau de control al bolilor, pentru a garanta că produsele de origine animală nu duc la răspândirea unor boli ale animalelor. Pentru a asigura circulația în condiții de siguranță a produselor de origine animală în aceste cazuri particulare, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește instituirea unor norme detaliate privind circulația produselor de origine animală în legătură cu măsurile adoptate de control al bolilor, obligațiile privind certificarea sănătății animale și derogările de la normele menționate, atunci când riscurile aferente circulației respective și măsurile luate de diminuare a riscurilor permit acest lucru.

(135)

Atunci când statele membre adoptă măsuri naționale privind circulația animalelor și a materialului germinativ sau decid să ia măsuri naționale pentru a limita impactul unor boli transmisibile ale animalelor, altele decât bolile listate, pe teritoriul propriu, măsurile naționale respective nu ar trebui să interfereze cu normele de pe piața internă prevăzute de legislația Uniunii. Prin urmare, este necesar să existe un cadru pentru măsurile naționale respective care să asigure faptul că acestea rămân în limitele permise conform legislației Uniunii.

(136)

Înregistrarea și autorizarea unităților de acvacultură sunt necesare pentru a permite autorității competente să desfășoare o supraveghere adecvată și să prevină, să controleze și să eradicheze bolile transmisibile ale animalelor. Directiva 2006/88/CE impune tuturor unităților care deplasează animale acvatice să fie autorizate. Sistemul de autorizare respectiv ar trebui menținut și în cadrul prezentului regulament, chiar dacă, în unele limbi oficiale ale Uniunii, prezentul regulament utilizează termeni diferiți pentru a face referire la sistemul de autorizare față de cei utilizați în Directiva 2006/88/CE.

(137)

Sacrificarea și prelucrarea animalelor de acvacultură cărora li se aplică măsurile de control al bolilor pot contribui la răspândirea bolilor transmisibile ale animalelor, de exemplu din cauza reziduurilor care conțin agenți patogeni evacuate de unitățile de prelucrare. Prin urmare, este necesară autorizarea unităților de prelucrare care au adoptat măsurile de diminuare a riscurilor pentru operațiunile de sacrificare și prelucrare. În consecință, prezentul regulament ar trebui să prevadă autorizarea unităților producătoare de alimente provenite de la animale acvatice apte pentru combaterea bolilor.

(138)

Pentru a asigura disponibilitatea publică a informațiilor actualizate privind unitățile înregistrate și autorizate, autoritatea competentă ar trebui să instituie și să mențină un registru al acestor unități. Ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește informațiile care trebuie incluse în registrele unităților de acvacultură și cerințele privind ținerea evidențelor de către unitățile de acvacultură și transportatori.

(139)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a normelor stabilite prin prezentul regulament cu privire la înregistrarea și autorizarea unităților de acvacultură și a unităților producătoare de alimente provenite de la animale acvatice apte pentru combaterea bolilor, la ținerea evidențelor și la registrele unităților, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru instituirea unor norme privind obligațiile referitoare la informații și privind derogările, precum și a altor norme de punere în aplicare în această privință.

(140)

Întrucât, în majoritatea cazurilor, identificarea individuală a animalelor acvatice nu este fezabilă, ținerea evidențelor de către unitățile de acvacultură, de către unitățile producătoare de alimente provenite de la animale acvatice apte pentru combaterea bolilor și de către transportatori este un instrument esențial pentru asigurarea trasabilității animalelor acvatice. Evidențele sunt importante și pentru supravegherea stării de sănătate în unități.

(141)

La fel ca și pentru animalele terestre, este necesară instituirea unor norme armonizate privind circulația animalelor acvatice, inclusiv a unor norme privind certificatele de sănătate animală și notificarea circulației.

(142)

Directiva 2006/88/CE instituie norme pentru circulația animalelor acvatice, care sunt aplicabile circulației acestora atât în interiorul statelor membre, cât și între acestea. Factorul-cheie care determină normele privind circulația animalelor acvatice este statutul sanitar în ceea ce privește bolile listate al statelor membre, al zonelor și al compartimentelor de destinație.

(143)

Cu toate acestea, Directiva 2006/88/CE exclude din domeniul său de aplicare animalele acvatice sălbatice recoltate sau capturate în vederea introducerii lor imediate în lanțul alimentar. Față de Directiva 2006/88/CE, prezentul regulament le menține în cadrul domeniului său de aplicare, dar le exclude din definiția animalelor de acvacultură. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să prevadă eventuale măsuri privind aceste animale acvatice, în cazul în care riscurile implicate le justifică, ținând seama de proporționalitatea măsurilor respective.

(144)

Prin urmare, principiul explicat în considerentul 142 ar trebui să se aplice, de asemenea, circulației animalelor acvatice care nu sunt definite drept animale de acvacultură, dar sunt incluse în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Acest lucru este valabil în special pentru animalele acvatice cu un statut sanitar necunoscut sau cu un statut sanitar pozitiv confirmat, indiferent de utilizarea lor finală. Întrucât circulația animalelor acvatice sălbatice vii cu un statut sanitar necunoscut sau cu un statut sanitar pozitiv confirmat și destinate consumului uman poate, de asemenea, prezenta un risc de răspândire a bolilor listate sau emergente, același sistem de norme ar trebui să se aplice și în cazul lor. Această categorie include animalele acvatice sălbatice recoltate sau capturate pentru consumul uman, care sunt deplasate și deținute temporar până la sacrificare.

(145)

Cu toate acestea, ar trebui evitate restricțiile de circulație disproporționate și sarcinile administrative inutile pentru unitățile și operatorii din sectorul pescuitului comercial. În consecință, în cazurile în care respectivele animale acvatice sălbatice vii sunt destinate consumului uman, normele în cauză ar trebui să se aplice, în principiu, numai pentru circulația animalelor acvatice sălbatice vii care prezintă un risc semnificativ de răspândire a unor boli listate sau emergente în statele membre sau în zone sau compartimente din acestea care au fost declarate indemne de anumite boli listate sau care fac obiectul unor programe de eradicare cu privire la bolile respective.

(146)

Pentru a încuraja statele membre să îmbunătățească statutul sanitar al populațiilor lor de animale acvatice, ar trebui introduse în prezentul regulament anumite modificări și mai multă flexibilitate.

(147)

Pentru a asigura controlul circulației animalelor acvatice, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește măsurile de prevenire a bolilor aplicabile transporturilor, normele speciale pentru circulația anumitor categorii de animale acvatice în diverse scopuri, cerințele specifice sau derogările pentru anumite tipuri de circulație, de exemplu cele în scopuri științifice, precum și cerințele suplimentare pentru circulația animalelor acvatice sălbatice.

(148)

Pentru a asigura posibilitatea adoptării unor derogări temporare și a unor cerințe specifice privind circulația animalelor acvatice, în cazurile în care normele privind circulația din prezentul regulament nu sunt suficiente sau nu sunt adecvate pentru limitarea răspândirii unei anumite boli listate, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui norme de circulație sau derogări speciale pentru perioade limitate de timp.

(149)

Producția în sectorul acvaculturii din Uniune este extrem de diversă în ceea ce privește speciile și sistemele de producție, iar diversificarea respectivă crește rapid. Acest lucru poate necesita adoptarea la nivel național de măsuri privind alte boli decât cele considerate boli listate conform prezentului regulament. Totuși, astfel de măsuri naționale ar trebui să fie justificate, necesare și proporționale cu obiectivele urmărite. În plus, ele ar trebui să nu afecteze circulația între statele membre, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi necesar pentru a preveni introducerea unei boli sau pentru a controla răspândirea ei. Măsurile naționale care afectează comerțul între statele membre ar trebui aprobate și revizuite cu regularitate la nivelul Uniunii.

(150)

În prezent, bolile listate nu privesc, decât într-o măsură foarte limitată, alte specii de animale decât cele definite drept specii terestre sau acvatice în prezentul regulament, cum ar fi reptilele, amfibienii, insectele și altele. Prin urmare, nu este adecvat să se impună aplicarea dispozițiilor prezentului regulament și în cazul acelor specii de animale. Cu toate acestea, dacă o boală care privește alte specii decât speciile terestre sau acvatice ar deveni boală listată, cerințele corespunzătore de sănătate animală din prezentul regulament ar trebui să li se aplice și speciilor respective, pentru a se putea lua măsuri adecvate și proporționale de prevenire și control al bolilor.

(151)

Pentru a garanta posibilitatea instituirii de norme privind circulația animalelor care nu sunt definite drept animale terestre sau acvatice de către prezentul regulament, a materialului germinativ și a produselor de origine animală provenite de la animalele respective, în cazul în care existența unui risc justifică acest lucru, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește înregistrarea și autorizarea unităților, registrele și ținerea evidențelor, identificarea și înregistrarea, cerințele privind trasabilitatea circulației, certificarea sănătății animale, declarațiile pe proprie răspundere și obligațiile privind notificarea circulației pentru animalele, materialul germinativ și produsele de origine animală provenite de la animale aparținând speciilor în cauză.

(152)

Pentru asigurarea unor condiții uniforme de punere în aplicare a cerințelor de sănătate animală pentru speciile de animale respective și pentru materialul germinativ și produsele de origine animală provenite de la acestea, ori de câte ori este necesar, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru instituirea normelor detaliate referitoare la cerințele respective.

(153)

Pentru a preveni introducerea unor boli listate sau a unor boli emergente în Uniune, este necesar să existe norme eficace privind intrarea în Uniune a animalelor, a materialului germinativ sau a produselor de origine animală care pot transmite astfel de boli.

(154)

Pentru a garanta statutul sanitar în Uniune, prezentul regulament stabilește dispoziții privind circulația animalelor și a produselor în cadrul Uniunii. Prin urmare, pentru a nu se pune în pericol acest statut, este adecvat să se prevadă condiții pentru intrarea animalelor și a produselor în Uniune, care să nu fie mai puțin stricte decât cele aplicabile circulației în interiorul Uniunii.

(155)

Pentru a asigura faptul că animalele, materialul germinativ și produsele de origine animală din țări terțe sau teritorii îndeplinesc cerințele de sănătate animală care oferă garanții echivalente cu cele oferite în temeiul legislației Uniunii, este esențial ca respectivele animale, materiale sau produse să facă obiectul unor controale corespunzătoare de către autoritatea competentă din țara terță sau teritoriul care exportă în Uniune. Dacă este cazul, ar trebui verificat statutul sanitar din țara terță sau teritoriul de origine înainte de a accepta intrarea în Uniune a animalelor, a materialului germinativ sau a produselor de origine animală provenite din țara terță respectivă sau teritoriul respectiv. În consecință, numai țările terțe sau teritoriile care pot demonstra că îndeplinesc standardele de sănătate animală pentru intrarea animalelor și a produselor de origine animală în Uniune ar trebui să fie eligibile pentru a exporta animale și produse către Uniune și ar trebui incluse într-o listă creată în acest scop.

(156)

Pentru unele specii și categorii de animale, de material germinativ și de produse de origine animală, nu a fost instituită o listă a Uniunii cu țările terțe și teritoriile din care este permisă intrarea în Uniune în cadrul actelor adoptate înainte de data de adoptare a prezentului regulament. În aceste cazuri, până la adoptarea normelor în temeiul prezentului regulament, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a determina țările și teritoriile de origine ale animalelor, materialului germinativ și produselor de origine animală din care să fie permisă intrarea pe teritoriul lor. La determinarea acestora, statele membre ar trebui să țină seama de criteriile stabilite în cadrul prezentului regulament în ceea ce privește lista Uniunii cu țări terțe și teritorii.

(157)

Pentru a asigura faptul că cerințele de sănătate animală pentru intrarea în Uniune prevăzute de prezentul regulament sunt respectate și sunt conforme principiilor cuprinse în Codurile OIE, toate animalele, materialul germinativ și produsele de origine animală care intră în Uniune ar trebui să fie însoțite de un certificat de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă a țării terțe sau a teritoriului de origine, care să confirme că sunt respectate toate cerințele de sănătate animală pentru intrarea în Uniune. Totuși, ar trebui permisă abaterea de la această normă pentru mărfurile care prezintă un risc redus pentru sănătatea animală.

(158)

Certificatele de sănătate animală pot fi de sine stătătoare, dar legislația Uniunii impune adesea certificarea pentru alte scopuri, de exemplu pentru a certifica conformitatea animalelor sau a produselor cu cerințele de sănătate publică sau de bunăstare a animalelor. Trebuie să se țină seama de acest lucru. Pentru a minimiza sarcinile și costurile administrative, certificatele de sănătate animală menționate ar trebui să poată include și alte informații, necesare conform altor acte din legislația Uniunii privind siguranța alimentelor și a furajelor și bunăstarea animalelor.

(159)

Bolile se pot răspândi și prin alte mijloace decât prin animale, material germinativ, produse de origine animală și subproduse sau produse derivate de origine animală. De exemplu, și vehiculele, containerele de transport, fânul, paiele, produsele vegetale și materialele sau echipamentele care au intrat în contact cu animale bolnave pot răspândi o boală. Dacă este cazul, ar trebui luate măsuri pentru a preveni transmiterea bolilor pe aceste căi.

(160)

Pentru a asigura nivelul adecvat de detaliere a cerințelor pentru intrarea în Uniune, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește adoptarea de norme suplimentare privind autorizarea unităților din țările terțe și teritoriile și derogările, cerințele de sănătate animală pentru intrarea în Uniune a transporturilor din țări terțe și teritorii și cerințele de sănătate animală referitoare la agenții patogeni, alte materiale, mijloace de transport și echipamente care pot transmite boli ale animalelor.

(161)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a cerințelor de sănătate animală pentru intrarea în Uniune a transporturilor de animale, material germinativ și produse de origine animală, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui norme privind, printre altele, lista țărilor terțe și a teritoriilor din care este permisă intrarea în Uniune a animalelor, a materialului germinativ și a produselor de origine animală, formatul modelului de certificat de sănătate animală și conținutul acestuia.

(162)

Experiența a arătat că, la apariția unui focar de boală gravă în statele membre sau în țările terțe ori teritoriile din care intră în Uniune animale sau produse de origine animală, trebuie luate imediat măsuri de prevenire și control al bolii pentru a preveni introducerea și a limita răspândirea acesteia. O astfel de situație de urgență poate implica boli listate, boli emergente sau alte pericole pentru sănătatea animală. În acest context, ar trebui să se clarifice care dintre măsurile de prevenire și control al bolilor prevăzute în prezentul regulament poate fi utilizată în cazul apariției unei boli listate sau a unei boli emergente ori în caz de pericol de apariție a acestora. În toate aceste cazuri, este esențial ca măsurile să fie instituite în termen foarte scurt și fără nicio întârziere. Întrucât astfel de măsuri ar restrânge circulația în interiorul Uniunii sau înspre Uniune, ele ar trebui puse în aplicare, ori de câte ori este posibil, la nivelul Uniunii.

(163)

Pentru a asigura o reacție eficace și rapidă în fața riscurilor emergente, ar trebui să i se confere Comisiei competențe de executare pentru a institui măsuri de urgență.

(164)

Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile în cazurile justificate corespunzător, legate, printre altele, de măsurile referitoare la bolile emergente, de stocarea, aprovizionarea, depozitarea, livrarea și alte proceduri necesare pentru băncile de antigeni, vaccinuri și reactivi de diagnosticare ale Uniunii, de stabilirea de măsuri speciale de control al bolilor și de derogări pentru perioade limitate de timp, de norme speciale privind circulația animalelor terestre și acvatice aplicabile pentru perioade limitate de timp și de măsuri de urgență, precum și de includerea pe listă a unor țări terțe și teritorii în ceea ce privește intrarea în Uniune.

(165)

Prezentul regulament stabilește normele generale și speciale pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile ale animalelor și asigură o abordare armonizată a sănătății animale în întreaga Uniune. În unele domenii, precum responsabilitățile generale în ceea ce privește sănătatea animală, notificarea, supravegherea, înregistrarea și autorizarea sau trasabilitatea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea sau ar trebui încurajate să aplice măsuri naționale suplimentare sau mai stricte. Cu toate acestea, măsurile naționale ar trebui permise numai cu condiția de a nu compromite obiectivele de sănătate animală prevăzute în prezentul regulament, de a nu veni în contradicție cu normele cuprinse în acesta și de a nu afecta circulația animalelor și a produselor de origine animală între statele membre, în afara cazului în care acest lucru ar fi necesar pentru a preveni introducerea unor boli sau pentru a controla răspândirea acestora.

(166)

Măsurile naționale menționate în considerentul 165 ar trebui să facă obiectul unei proceduri de notificare simplificate, pentru a reduce sarcina administrativă. Experiența a demonstrat că procedura generală de notificare prevăzută de Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului (²⁷) a constituit un instrument important pentru orientarea și îmbunătățirea calității reglementărilor tehnice naționale, în ceea ce privește transparența crescută, lizibilitatea și eficacitatea, în domeniile nearmonizate sau doar parțial armonizate. Prin urmare, este adecvat să se aplice această procedură generală de notificare.

(167)

În prezent, normele Uniunii în materie de sănătate animală sunt cuprinse în următoarele acte ale Parlamentului European și ale Consiliului și în actele ulterioare ale Comisiei, adoptate în temeiul acestora:

(168)

Prezentul regulament prevede norme referitoare la identificarea și înregistrarea bovinelor, în timp ce normele pentru etichetarea cărnii de vită și mânzat rămân în afara domeniului său de aplicare. Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului (⁵²) prevede norme privind identificarea și înregistrarea bovinelor și norme privind etichetarea cărnii de vită și mânzat. Prin urmare, regulamentul respectiv ar trebui modificat pentru a se abroga dispozițiile sale privind identificarea și înregistrarea bovinelor, în timp ce dispozițiile privind etichetarea cărnii de vită și mânzat ar trebui să rămână în vigoare.

(169)

Pentru a garanta fiabilitatea măsurilor prevăzute în reglementările existente de instituire a unor sisteme de identificare și de înregistrare a bovinelor, ovinelor și caprinelor, respectiva legislație prevede că statele membre efectuează măsuri de control adecvate și eficace. Aceste măsuri adecvate și eficiente de control oficial ar trebui să fie menținute și în viitor. Ca parte a pachetului de propuneri intitulat „O reglementare mai inteligentă pentru o hrană mai sigură”, prezentul regulament nu are în vedere dispoziții referitoare la controalele oficiale, întrucât normele respective ar trebui să fie prevăzute în cadrul legislației orizontale propuse cu privire la controalele oficiale. Cu toate acestea, chiar dacă noile norme orizontale propuse cu privire la controalele oficiale nu ar intra în vigoare în același timp cu prezentul regulament, normele orizontale existente privind controalele oficiale i-ar permite Comisiei să asigure un nivel de control echivalent.

(170)

Normele stabilite prin actele legislative menționate în considerentul (167) vor fi înlocuite de prezentul regulament și de actele ulterioare ale Comisiei, care vor fi adoptate în temeiul prezentului regulament. În consecință, respectivele acte legislative ar trebui abrogate. Cu toate acestea, pentru a asigura claritatea juridică și a evita un vid legislativ, abrogarea ar trebui în primul rând să producă efecte numai după adoptarea actelor delegate și de punere în aplicare relevante în temeiul prezentului regulament. Prin urmare, este necesar să i se acorde Comisiei competența de a stabili datele de la care ar trebui să producă efecte abrogarea actelor legislative respective, în timp ce organul legislativ ar trebui să stabilească un termen.

(171)

Următoarele acte ale Consiliului din domeniul sănătății animale sunt caduce și ar trebui abrogate în mod expres, din motive de claritate a legislației Uniunii: Decizia 78/642/CEE a Consiliului (⁵³); Directiva 79/110/CEE a Consiliului (⁵⁴); Directiva 81/6/CEE a Consiliului (⁵⁵); Decizia 89/455/CEE a Consiliului (⁵⁶); Directiva 90/423/CEE a Consiliului (⁵⁷); Decizia 90/678/CEE a Consiliului (⁵⁸); Directiva 92/36/CEE a Consiliului (⁵⁹); Directiva 98/99/CE a Consiliului (⁶⁰).

(172)

Cerințele cuprinse în prezentul regulament nu ar trebui să se aplice până la adoptarea de către Comisie a actelor delegate și de punere în aplicare principale în temeiul prezentului regulament, cu acordarea unui termen de 24 de luni între adoptarea actelor principale și începerea aplicării lor, care să permită statelor membre și operatorilor să se adapteze în mod corespunzător noilor norme. În plus, este necesar să se prevadă un termen de cel puțin 36 de luni care să permită Comisiei să elaboreze aceste noi norme.

(173)

Pentru a asigura securitatea juridică în privința aplicării normelor privind identificarea și înregistrarea animalelor și măsurile de control al bolilor pentru anumite boli ale animalelor și zoonoze, ar trebui să i se delege Comisiei competența de a adopta acte, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește data la care încetează să se mai aplice Regulamentul (CE) nr. 21/2004 și Directivele 92/66/CEE, 2000/75/CE, 2001/89/CE, 2002/60/CE, 2003/85/CE, 2005/94/CE și 2008/71/CE, în timp ce în cadrul prezentului regulament ar trebui stabilit un termen în acest scop.

(174)

În conformitate cu abordarea preventivă privind sănătatea animală promovată prin prezentul regulament, măsurile speciale privind salmonela care se aplicau animalelor vii expediate către Finlanda și Suedia înainte de 20 aprilie 2016 ar trebui să se aplice în continuare, iar Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 ar trebui modificat în consecință.

(175)

Având în vedere adoptarea recentă a Regulamentului (UE) nr. 576/2013, este de dorit să se prevadă o lungă perioadă de tranziție înainte de începerea aplicării normelor corespunzătoare prevăzute de prezentul regulament.

(176)

Competențele de executare prevăzute de prezentul regulament ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011al Parlamentului European și al Consiliului (⁶¹).

(177)

Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. La pregătirea și elaborarea actelor delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.

(178)

Prezentul regulament nu ar trebui să genereze o sarcină administrativă sau un impact economic disproporționat pentru întreprinderile mici și mijlocii. În prezentul regulament, care se bazează pe consultarea cu părțile interesate, s-a ținut seama de situația specială a întreprinderilor mici și mijlocii. Nu a fost luată în considerare o potențială derogare universală de la cerințele prezentului regulament pentru aceste întreprinderi, având în vedere obiectivele de ordine publică privind protejarea sănătății animale și a sănătății publice. Cu toate acestea, ar trebui prevăzute o serie de derogări pentru acest tip de întreprinderi în legătură cu diversele cerințe ale prezentului regulament, ținându-se seama și de riscurile implicate.

(179)

Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume instituirea de norme de sănătate animală pentru animale, materialul germinativ, produse de origine animală, subproduse și produse derivate de origine animală care nu intră sub incidența unor norme speciale prevăzute de alte acte din legislația Uniunii și alte materiale care pot fi implicate în răspândirea bolilor transmisibile ale animalelor, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, printr-un cadru juridic comun și coordonat în materie de sănătate animală, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate,

(a)

prioritizarea și clasificarea bolilor de interes pentru Uniune și stabilirea responsabilităților în materie de sănătate animală (partea I: articolele 1 – 17);

(b)

depistarea timpurie, notificarea și raportarea bolilor, supravegherea, programele de eradicare și statutul de indemn de boală (partea II: articolele 18 – 42);

(c)

creșterea gradului de sensibilizare cu privire la boli, la pregătirea și la controlul bolilor (partea III: articolele 43 – 83);

(d)

înregistrarea și autorizarea unităților și transportatorilor, circulația și trasabilitatea animalelor, materialului germinativ și produselor de origine animală în interiorul Uniunii (partea IV: articolele 84 – 228; și partea VI articolele 244 – 248 și 252 – 256);

(e)

intrarea animalelor, materialului germinativ și produselor de origine animală în Uniune și exportul de astfel de transporturi din Uniune (partea V: articolele 229 – 243; și partea VI: articolele 244 – 246 și 252 – 256);

(f)

circulația necomercială a animalelor de companie către un stat membru dintr-un alt stat membru sau dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu, (partea VI: articolele 244 – 256);

(g)

măsurile de urgență care trebuie adoptate în eventualitatea unei situații de urgență cauzate de o boală (partea VII: articolele 257 – 262).

(a)

urmăresc să asigure:

(b)

țin seama de

(a)

animalelor deținute și animalelor sălbatice;

(b)

materialului germinativ;

(c)

produselor de origine animală;

(d)

subproduselor și produselor derivate de origine animală, fără a aduce atingere normelor stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;

(e)

instalațiilor, mijloacelor de transport, echipamentelor și tuturor celorlalte materiale și căi de infectare implicate sau potențial implicate în răspândirea bolilor transmisibile ale animalelor.

(a)

Decizia nr. 1082/2013/UE;

(b)

Regulamentul (CE) nr. 999/2001;

(c)

Directiva 2003/99/CE;

(d)

Regulamentul (CE) nr. 2160/2003.

(a)

animalelor terestre și animalelor care nu sunt terestre, dar care pot transmite boli ce afectează animalele terestre;

(b)

materialului germinativ provenit de la animale terestre;

(c)

produselor de origine animală provenite de la animale terestre.

(a)

animalelor acvatice și animalelor care nu sunt acvatice, dar care pot transmite boli ce afectează animalele acvatice;

(b)

produselor de origine animală provenite de la animale acvatice.

(a)

altor animale;

(b)

materialului germinativ și produselor de origine animală provenite de la animalele menționate la litera (a).

1.

„animale” înseamnă animale vertebrate și nevertebrate;

2.

„animale terestre” înseamnă păsări, mamifere terestre, albine și bondari;

3.

„animale acvatice” înseamnă animale din următoarele specii, în toate etapele de dezvoltare, inclusiv ouăle, spermatozoizii sau gameții:

4.

„alte animale” înseamnă animale din alte specii decât cele care intră sub incidența definiției de animale terestre sau acvatice;

5.

„animale deținute” înseamnă animale care sunt deținute de oameni inclusiv în cazul animalelor acvatice, animalele de acvacultură;

6.

„acvacultură” înseamnă deținerea de animale acvatice într-un cadru în care acestea rămân proprietatea uneia sau a mai multor persoane fizice sau juridice pe întreaga perioadă a creșterii sau cultivării lor, până la data încheierii recoltării, cu excluderea recoltării sau capturii, în scopul consumului uman, de animale acvatice sălbatice care sunt apoi deținute până la sacrificare fără a fi hrănite;

7.

„animale de acvacultură” înseamnă orice animale acvatice care fac obiectul acvaculturii;

8.

„animale sălbatice” înseamnă alte animale decât animalele deținute;

9.

„păsări de curte” înseamnă păsări care sunt crescute sau ținute în captivitate pentru:

10.

„păsări captive” înseamnă orice păsări, altele decât păsările de curte, ținute în captivitate în orice alt scop decât cele menționate la punctul 9, inclusiv cele ținute în captivitate pentru spectacole, curse, expoziții, concursuri, reproducție sau vânzare;

11.

„animal de companie” înseamnă un animal deținut, din speciile enumerate în anexa I, deținut în scopuri private necomerciale;

12.

„deținător de animal de companie” înseamnă o persoană fizică, putând fi inclus proprietarul unui animal de companie, care deține un animal de companie;

13.

„proprietar de animal de companie” înseamnă o persoană fizică înscrisă în documentul de identificare drept proprietar, astfel cum se menționează la articolul 247 litera (c), articolul 248 alineatul (2) litera (c), articolul 249 alineatul (1) litera (c) și articolul 250 alineatul (2) litera (c);

14.

„circulație necomercială” înseamnă orice deplasare a unui animal de companie care își însoțește proprietarul și care:

15.

„persoană autorizată” înseamnă orice persoană fizică autorizată în scris de proprietarul animalului de companie să asigure în numele proprietarului circulația necomercială a animalului de companie;

16.

„boală” înseamnă apariția infecțiilor sau infestărilor la animale, cu sau fără manifestări clinice sau patologice, cauzate de unul sau mai mulți agenți patogeni;

17.

„agent patogen” înseamnă un agent transmisibil la animale sau la oameni susceptibil de a provoca o boală la animale;

18.

„boli listate” înseamnă boli incluse pe lista menționată la articolul 5 aliniatul (1);

19.

„profilul bolii” înseamnă criteriile unei boli, astfel cum sunt menționate la articolul 7 litera (a);

20.

„specii listate” înseamnă specii de animale sau grupuri de specii de animale listate conform dispozițiilor articolului 8 alineatul (2) sau, în cazul bolilor emergente, specii de animale sau grupuri de specii de animale care întrunesc criteriile pentru speciile listate menționate la articolul 8 alineatul (2);

21.

„pericol” înseamnă un agent patogen sau o stare a unui animal sau produs cu potențialul de a avea efecte negative asupra sănătății oamenilor sau animalelor;

22.

„risc” înseamnă probabilitatea apariției și magnitudinea probabilă a consecințelor biologice și economice ale unui efect negativ asupra sănătății publice sau asupra sănătății animale;

23.

„biosecuritate” înseamnă ansamblul măsurilor fizice și administrative menite să reducă riscul de introducere, dezvoltare și răspândire a bolilor către, de la sau în cadrul:

24.

„operator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce are în responsabilitatea sa animale sau produse, inclusiv pentru o perioadă limitată, dar cu excluderea deținătorilor de animale de companie și a medicilor veterinari;

25.

„transportator” înseamnă un operator care transportă animale în nume propriu sau în numele unei părți terțe;

26.

„persoană care lucrează cu animale” înseamnă o persoană fizică sau juridică care are o legătură profesională cu animale sau cu produse de origine animală, cu excluderea operatorilor și a medicilor veterinari;

27.

„unitate” înseamnă orice incintă, structură sau, în cazul agriculturii în aer liber, orice mediu sau loc în care sunt deținute animale sau material germinativ, temporar sau permanent, cu următoarele excepții:

28.

„material germinativ” înseamnă: