Ghidul oferă principii pentru analiza riscurilor în siguranța alimentelor, destinate aplicării de către guverne, incluzând evaluarea, managementul și comunicarea riscurilor. Obiectivul acestuia fiind protecția sănătății publice prin implementarea unei abordări structurate și transparente, bazate pe date științifice.

CAC/GL 62-2007
Sursa: Codex Alimentarius

Scop

1. Principiile de lucru pentru analiza riscului în siguranța alimentelor pentru aplicare de către guverne sunt destinate să ofere îndrumare guvernelor naționale pentru evaluarea riscului, managementul riscului și comunicarea riscului în ceea ce privește riscurile alimentare pentru sănătatea umană.

Aspecte generale

2. Obiectivul general al analizei riscului aplicate la siguranța alimentelor este de a asigura protecția sănătății umane.

3. Aceste principii se aplică în mod egal problemelor de control național al alimentelor și situațiilor de comerț alimentar și ar trebui aplicate în mod consecvent și nediscriminatoriu.

4. În măsura posibilului, aplicarea analizei riscului ar trebui stabilită ca parte integrantă a unui sistem național de siguranță alimentară.

5. Implementarea deciziilor de management al riscului la nivel național ar trebui să fie susținută de un sistem/program de control al alimentelor care funcționează adecvat.

6. Analiza riscului ar trebui să fie:

• aplicată în mod consecvent;
• deschisă, transparentă și documentată; și
• evaluată și revizuită după cum este necesar în lumina datelor științifice noi generate;

7. Analiza riscului ar trebui să urmeze o abordare structurată care să cuprindă cele trei componente distincte, dar strâns legate, ale analizei riscului (evaluarea riscului, managementul riscului și comunicarea riscului) așa cum sunt definite de Comisia Codex Alimentarius, fiecare componentă fiind integrantă pentru analiza riscului în ansamblu.

8. Cele trei componente ale analizei riscului ar trebui documentate pe deplin și sistematic într-un mod transparent. Respectând preocupările legitime de a păstra confidențialitatea, documentația ar trebui să fie accesibilă tuturor părților interesate.

9. Comunicarea și consultarea eficientă cu toate părțile interesate ar trebui să fie asigurate pe tot parcursul analizei riscului.

10. Cele trei componente ale analizei riscului ar trebui aplicate în cadrul unui cadru general pentru managementul riscurilor alimentare pentru sănătatea umană.

11. Ar trebui să existe o separare funcțională a evaluării riscului și a managementului riscului, în măsura posibilului, pentru a asigura integritatea științifică a evaluării riscului, pentru a evita confuzia privind funcțiile ce trebuie îndeplinite de evaluatorii riscului și de managerii riscului și pentru a reduce orice conflict de interese.

Cu toate acestea, se recunoaște că analiza riscului este un proces iterativ, iar interacțiunea dintre managerii de risc și evaluatorii de risc este esențială pentru aplicarea practică.

12. Precauția este un element inerent al analizei riscului. Există multe surse de incertitudine în procesul de evaluare a riscului și management al riscului asociat pericolelor alimentare pentru sănătatea umană. Gradul de incertitudine și variabilitate în informațiile științifice disponibile ar trebui să fie luate în considerare în mod explicit în analiza riscului. Ipotezele utilizate pentru evaluarea riscului și opțiunile de management al riscului selectate ar trebui să reflecte gradul de incertitudine și caracteristicile pericolului.

13. Guvernele naționale ar trebui să ia în considerare îndrumările și informațiile relevante obținute din activitățile de analiză a riscului privind protecția sănătății umane efectuate de Codex, FAO, OMS și alte organizații internaționale interguvernamentale relevante, inclusiv OIE și IPPC.

14. Cu sprijinul organizațiilor internaționale, acolo unde este cazul, guvernele naționale ar trebui să proiecteze și/sau să aplice programe adecvate de instruire, informare și dezvoltare a capacităților care au ca scop aplicarea eficientă a principiilor și tehnicilor de analiză a riscului în sistemele lor de control al alimentelor.

15. Guvernele naționale ar trebui să partajeze informații și experiențe privind analiza riscului cu organizațiile internaționale relevante, alte guverne naționale (de exemplu, la nivel regional prin Comitetul de Coordonare Regional FAO/OMS) pentru a promova și facilita o aplicare mai largă și, atunci când este cazul, mai consistentă a analizei riscului.

Politica de evaluare a riscurilor

16. Determinarea politicii de evaluare a riscului ar trebui inclusă ca o componentă specifică a managementului riscului.

17. Politica de evaluare a riscului ar trebui să fie stabilită de către managerii de risc înainte de evaluarea riscului, în consultare cu evaluatorii de risc și cu toate celelalte părți interesate. Această procedură are ca scop asigurarea că evaluarea riscului este sistematică, completă, imparțială și transparentă.

18. Mandatul acordat de managerii de risc evaluatorilor de risc ar trebui să fie cât mai clar posibil.

19. Dacă este necesar, managerii de risc ar trebui să solicite evaluatorilor de risc să evalueze potențialele schimbări în risc rezultate din diferite opțiuni de management al riscului.

Evaluarea riscurilor

20. Fiecare evaluare a riscului ar trebui să fie potrivită pentru scopul său intenționat.

21. Scopul și obiectivul evaluării riscului care se efectuează ar trebui să fie clar enunțate și în conformitate cu politica de evaluare a riscului. Forma de output și posibilele alternative de output ale evaluării riscului ar trebui definite.

22. Experții implicați în evaluarea riscului, inclusiv oficialii guvernamentali și experții din afara guvernului, ar trebui să fie obiectivi în munca lor științifică și să nu fie supuși vreunui conflict de interese care ar putea compromite integritatea evaluării. Informațiile despre identitățile acestor experți, expertiza lor individuală și experiența lor profesională ar trebui să fie disponibile publicului, sub rezerva considerentelor naționale. Acești experți ar trebui selectați într-un mod transparent pe baza expertizei și independenței lor față de interesele implicate, inclusiv dezvăluirea conflictelor de interese în legătură cu evaluarea riscului.

23. Evaluarea riscului ar trebui să includă cei patru pași ai evaluării riscului, adică identificarea pericolului, caracterizarea pericolului, evaluarea expunerii și caracterizarea riscului.

24. Evaluarea riscului ar trebui să se bazeze pe date științifice cele mai relevante pentru contextul național. Ar trebui să utilizeze informații cantitative disponibile în cea mai mare măsură posibilă. Evaluarea riscului poate lua în considerare, de asemenea, informații calitative.

25. Evaluarea riscului ar trebui să ia în considerare practicile relevante de producție, stocare și manipulare utilizate pe întregul lanț alimentar, inclusiv practicile tradiționale, metodele de analiză, prelevare și inspecție și prevalența unor efecte adverse specifice asupra sănătății.

26. Constrângerile, incertitudinile și ipotezele care au un impact asupra evaluării riscului ar trebui să fie luate în considerare în mod explicit la fiecare pas al evaluării riscului și documentate într-un mod transparent. Exprimarea incertitudinii sau variabilității în estimările riscului poate fi calitativă sau cantitativă, dar ar trebui cuantificată în măsura în care este științific realizabilă.

27. Evaluările riscului ar trebui să se bazeze pe scenarii realiste de expunere, având în vedere diferitele situații definite de politica de evaluare a riscului. Ele ar trebui să includă considerarea grupurilor populaționale susceptibile și cu risc ridicat. Efectele adverse asupra sănătății acute, cronice (inclusiv pe termen lung), cumulative și/sau combinate ar trebui luate în considerare în realizarea evaluării riscului, unde este relevant.

28. Raportul evaluării riscului ar trebui să indice orice constrângeri, incertitudini, ipoteze și impactul acestora asupra evaluării riscului. Opiniile minoritare ar trebui, de asemenea, înregistrate. Responsabilitatea de a rezolva impactul incertitudinii asupra deciziei de management al riscului revine managerului de risc, nu evaluatorilor de risc.

29. Concluzia evaluării riscului, inclusiv o estimare a riscului, dacă este disponibilă, ar trebui să fie prezentată într-o formă ușor de înțeles și utilă pentru managerii de risc și pusă la dispoziția altor evaluatori de risc și părți interesate, astfel încât aceștia să poată revizui evaluarea.

Managementul riscurilor

30. Deciziile guvernamentale naționale privind managementul riscului, inclusiv măsurile sanitare luate, ar trebui să aibă ca obiectiv principal protecția sănătății consumatorilor. Diferențele nejustificate în măsurile selectate pentru a aborda riscuri similare în situații diferite ar trebui evitate.

31. Managementul riscului ar trebui să urmeze o abordare structurată care să includă activități preliminare de management al riscului4, evaluarea opțiunilor de management al riscului, implementarea, monitorizarea și revizuirea deciziei luate.

32. Deciziile ar trebui să se bazeze pe evaluarea riscului și să fie proporționale cu riscul evaluat, ținând cont, unde este cazul, de alți factori legitimi relevanți pentru protecția sănătății consumatorilor și pentru promovarea practicilor echitabile în comerțul alimentar, în conformitate cu Criteriile pentru Considerarea Celor Alți Factori Referiți în a Doua Declarație de Principii5 a așa cum se aplică deciziilor la nivel național. Guvernele naționale ar trebui să își bazeze măsurile sanitare pe standardele Codex și textele conexe, unde sunt disponibile.

33. În atingerea rezultatelor convenite, managementul riscului ar trebui să țină cont de practicile relevante de producție, stocare și manipulare utilizate pe întregul lanț alimentar, inclusiv practici tradiționale, metode de analiză, prelevare și inspecție, fezabilitatea aplicării și conformității, și prevalența unor efecte adverse specifice asupra sănătății.

34. Managementul riscului ar trebui să țină cont de consecințele economice și de fezabilitatea opțiunilor de management al riscului.

35. Procesul de management al riscului ar trebui să fie transparent, consistent și complet documentat. Deciziile privind managementul riscului ar trebui documentate pentru a facilita o înțelegere mai largă a procesului de management al riscului de către toate părțile interesate.

36. Rezultatul activităților preliminare de management al riscului și al evaluării riscului ar trebui să fie combinate cu evaluarea opțiunilor de management al riscului disponibile pentru a ajunge la o decizie privind managementul riscului.

37. Opțiunile de management al riscurilor ar trebui evaluate în termeni de scopul și obiectivul analizei riscului și de nivelul de protecție a sănătății consumatorului pe care îl realizează. Opțiunea de a nu lua nicio acțiune ar trebui, de asemenea, luată în considerare.

38. Managementul riscului ar trebui să asigure transparența și consistența în procesul de luare a deciziilor în toate cazurile. Examinarea întregii game de opțiuni de management al riscului ar trebui, cât mai mult posibil, să țină cont de evaluarea avantajelor și dezavantajelor potențiale ale acestora. Atunci când se face o alegere între diferite opțiuni de management al riscului, care sunt la fel de eficiente în protejarea sănătății consumatorului, guvernele naționale ar trebui să caute și să ia în considerare impactul potențial al acestor măsuri asupra comerțului și să selecteze măsuri care nu sunt mai restrictive din punct de vedere comercial decât este necesar.

39. Managementul riscului ar trebui să fie un proces continuu care să țină cont de toate datele noi generate în evaluarea și revizuirea deciziilor de management al riscului. Relevanța, eficacitatea și impactul deciziilor de management al riscului și al implementării acestora ar trebui să fie monitorizate regulat și deciziile și/sau implementarea acestora revizuite după cum este necesar.

Comunicarea riscurilor

40. Comunicarea riscului ar trebui să:

1. promoveze conștientizarea și înțelegerea problemelor specifice în considerare în timpul analizei riscului;
2. promoveze consistența și transparența în formularea opțiunilor/recomandărilor de management al riscului;
3. oferă o bază solidă pentru înțelegerea deciziilor de management al riscului propuse;
4. îmbunătățească eficacitatea și eficiența generală a analizei riscului;
5. întărească relațiile de lucru dintre participanți;
6. faciliteze înțelegerea publică a procesului, astfel încât să se crească încrederea și siguranța în siguranța aprovizionării cu alimente;
7. promoveze implicarea adecvată a tuturor părților interesate;
8. schimbe informații în legătură cu preocupările părților interesate privind riscurile asociate cu alimentele; și
9. respectă preocuparea legitimă de a păstra confidențialitatea, acolo unde este cazul

41. Analiza riscului ar trebui să includă o comunicare clară, interactivă și documentată, între evaluatorii riscului și managerii de risc și comunicare reciprocă cu toate părțile interesate în toate aspectele procesului.

42. Comunicarea riscului ar trebui să fie mai mult decât diseminarea informațiilor. Funcția sa majoră ar trebui să fie asigurarea că toate informațiile și opiniile necesare pentru un management eficient al riscului sunt incorporate în procesul de luare a deciziilor.

43. Comunicarea riscului implicând părțile interesate ar trebui să includă o explicație transparentă a politicii de evaluare a riscului și a evaluării riscului, inclusiv a incertitudinii. Deciziile luate și procedurile urmate pentru a le atinge, inclusiv modul în care a fost tratată incertitudinea, ar trebui, de asemenea, explicate clar. Ar trebui să indice orice constrângeri, incertitudini, ipoteze și impactul acestora asupra analizei riscului și opiniile minoritare care au fost exprimate în cursul evaluării riscului (vezi paragraful 28).

Informații importante despre acest subiect sunt și în: