Principiile de față oferă îndrumări pentru autoritățiile naționale și regionale privind adăugarea sigură și rațională a nutrienților esențiali în alimente, atât în mod obligatoriu, cât și voluntar. Totodată stabilind condițiile și criteriile pentru selecția nutriențiilor și a nutriențiilor și a alimentelor, luând în considerare necesitățile de sănătate publică și evitarea aporturilor excesive.

CXG_009e_2015 | CAC/GL 9-1987
Sursa: Codex Alimentarius

Adoptat în 1987. Amendament: 1989, 1991. Revizie: 2015.

Introducere

Principiile pentru Adăugarea Nutrienților Esențiali la Alimente (Principiile) sunt destinate să ofere îndrumare autorităților naționale și/sau regionale competente responsabile pentru dezvoltarea ghidurilor și textelor legale prin stabilirea unui set de principii care servesc ca bază pentru adăugarea rațională și sigură a nutrienților esențiali la alimente.

Principiile iau în considerare dispozițiile din Principiile de Analiză a Riscurilor Nutriționale Codex și Ghidurile pentru Aplicarea la Munca Comitetului privind Nutriția și Alimentele pentru Utilizări Dietetice Speciale (Manual Procedural CAC), unde este cazul.

Autoritățile naționale și/sau regionale competente pot, de asemenea, să consulte publicațiile FAO/OMS pentru îndrumări suplimentare privind adăugarea nutrienților esențiali.

1. Scop

Aceste Principii sunt destinate să se aplice tuturor alimentelor la care sunt adăugați nutrienți esențiali, cu excepția suplimentelor alimentare de vitamine și minerale², fără a prejudicia dispozițiile din standardele Codex și ghidurile pentru alimentele destinate utilizărilor dietetice speciale.

Principiile sunt aplicabile, după caz, atât pentru adăugarea obligatorie, cât și pentru cea voluntară a nutrienților esențiali.

2. Definiții

În scopul acestor Principii:

2.1 Nutrient esențial3 orice substanță consumată în mod normal ca parte componentă a alimentelor, necesară pentru creștere și dezvoltare și/sau pentru menținerea vieții, care nu poate fi sintetizată în cantități adecvate de către organism.

2.2 Aliment substitut este un aliment care seamănă cu un aliment comun în aspect și textură și este destinat să fie folosit ca înlocuitor complet sau parțial pentru alimentul pe care îl seamănă.

2.3 Echivalență nutrițională se referă la faptul că un aliment substitut are o valoare nutrițională similară cu cea a omologului său.

2.4 Restaurare înseamnă adăugarea de nutrienți esențiali la un aliment în cantități pentru a înlocui cei pierduți în cursul practicilor bune de fabricație sau în timpul procedurilor normale de depozitare și manipulare.

2.5 Adăugare obligatorie de nutrienți este atunci când autoritățile naționale și/sau regionale competente solicită producătorilor de alimente să adauge nutrienți esențiali specificați la alimente sau categorii de alimente particulare.

2.6 Adăugare voluntară de nutrienți4 este atunci când producătorii de alimente aleg să adauge nutrienți esențiali specificați la alimente sau categorii de alimente particulare, așa cum este explicat în nota de subsol 4.

2.7 Populație se referă la o populație națională sau la grupuri specifice de populație, după caz.

3. Principii generale

3.1 Principii fundamentale

3.1.1 Nutrienții esențiali pot fi adăugați în mod adecvat la alimente în scopul contribuției la:

• prevenirea/reducerea riscului de, sau corectarea, unei deficiențe demonstrate a unuia sau mai multor nutrienți esențiali în populație;
• reducerea riscului de, sau corectarea, statutului nutrițional inadecvat sau a aportului de unuia sau mai multor nutrienți esențiali în populație;
• satisfacerea cerințelor și/sau a aporturilor recomandate de unuia sau mai multor nutrienți esențiali;
• menținerea sau îmbunătățirea sănătății; și/sau
• menținerea sau îmbunătățirea calității nutriționale a alimentelor.

Autoritățile naționale și/sau regionale competente pot solicita justificări științifice și dovezi care să demonstreze îndeplinirea unuia sau mai multor dintre scopurile enumerate mai sus.

3.1.2 Autoritățile naționale și/sau regionale competente ar trebui să determine dacă adăugarea de nutrienți esențiali ar trebui să fie obligatorie sau voluntară. Această decizie poate fi bazată pe severitatea și amploarea nevoii de sănătate publică, așa cum este demonstrată prin dovezi științifice general acceptate.

3.1.3 Pot fi prevăzute dispoziții specifice în standardele alimentare, reglementări sau ghiduri care identifică alimentele și nutrienții esențiali pentru adăugare și, unde este cazul, cantitățile minime și/sau maxime în care nutrienții esențiali ar trebui să fie prezenți.

3.1.4 Etichetarea și publicitatea produselor alimentare la care au fost adăugați nutrienți esențiali nu ar trebui să înșele sau să inducă în eroare consumatorul cu privire la meritele nutriționale ale alimentului.

3.2 Selecția nutrienților și determinarea cantităților

3.2.1 Adăugarea unui nutrient esențial, inclusiv cantitatea adăugată, ar trebui să fie în concordanță cu unul sau mai multe dintre scopurile identificate în 3.1.1. Cantitatea adăugată nu ar trebui să rezulte fie într-un aport excesiv, fie într-un aport nesemnificativ al nutrientului(es) esențial(e) adăugat(e), având în vedere aporturile zilnice totale din toate sursele relevante, inclusiv suplimentele alimentare.

3.2.2 Atunci când un nutrient esențial este adăugat la alimente, inclusiv adăugarea în scopuri tehnologice, cantitatea totală de nutrient esențial din aliment nu ar trebui să depășească cantitățile maxime care pot fi stabilite de autoritățile naționale și/sau regionale competente.

Cantitățile maxime menționate mai sus pot fi stabilite ținând cont de

a) nivelurile superioare de aport (UL) ale nutrienților esențiali stabilite prin evaluări științifice de risc, bazate pe date științifice general acceptate;

b) aportul zilnic al nutrienților esențiali din toate sursele.

Atunci când sunt stabilite nivelurile maxime, se poate ține cont de valorile de referință pentru aportul zilnic al nutrienților esențiali pentru populație.

3.2.3 Unde un UL nu este disponibil, dovezile științifice care susțin adăugarea sigură a unui nutrient esențial ar trebui să fie considerate, inclusiv dovezi pentru aporturi care sunt puțin probabil să rezulte în efecte adverse asupra sănătății, inclusiv considerarea celui mai mare aport observat5.

3.2.4 Severitatea efectului advers pe care se bazează UL poate fi revizuită pentru a informa orice restricții asupra adăugării nutrienților esențiali la alimente.

3.2.5 Atunci când autoritățile naționale și/sau regionale competente stabilesc cantități minime pentru adăugarea nutrienților esențiali la alimente, acestea ar trebui să se asigure că aceste cantități sunt semnificative și în concordanță cu scopul intenționat, așa cum este identificat în 3.1.1. În determinarea cantităților semnificative, acestea pot lua în considerare, de asemenea, condițiile de utilizare pentru o revendicare de „sursă” în Ghidurile pentru Utilizarea Revendicărilor Nutriționale și de Sănătate (CAC/GL 23-1997).

3.3 Selecția alimentelor

3.3.1 Selecția alimentelor la care pot fi adăugați nutrienți esențiali ar trebui să fie în conformitate cu scopurile intenționate ale adăugării de nutrienți, așa cum este identificat în 3.1.1, tiparele alimentare, situațiile socioeconomice și necesitatea de a evita orice riscuri pentru sănătate.

3.3.2 Alimentele la care nu pot fi adăugați nutrienți esențiali pot fi determinate de autoritățile naționale și/sau regionale competente.

3.3.3 Nutrienții esențiali nu ar trebui să fie adăugați la băuturile alcoolice.

3.4 Aspecte tehnologice

3.4.1 Sursele de nutrient esențial adăugat pot fi fie naturale, fie sintetice, iar selecția acestora ar trebui să se bazeze pe considerații precum siguranța și biodisponibilitatea nutrientului.

În plus, criteriile de puritate ar trebui să țină cont de standardele FAO/OMS, Farmacopeele internaționale sau alte standarde internaționale recunoscute.

3.4.2 Nutrientul esențial adăugat ar trebui să fie suficient de stabil în aliment sub condițiile obișnuite de procesare, ambalare, depozitare, distribuție și utilizare.

3.5 Monitorizare

3.5.1 Este important ca autoritățile naționale și/sau regionale competente să monitorizeze aporturile populației din toate sursele, inclusiv nutrienții esențiali adăugați la alimente, pentru a evalua în ce măsură scopurile identificate în 3.1.1 sunt abordate și pentru a asigura că orice risc de aporturi excesive este minimizat.

3.5.2 Monitorizarea aporturilor totale de nutrienți ar trebui, în principiu, să utilizeze aceeași abordare folosită în decizia adăugării nutrienților esențiali, cu excepția cazurilor în care este necesar altfel pentru nutrientul specific în cauză.

4. Principii pentru tipuri specifice de adăugare a nutrienților esențiali

4.1 Adăugarea Obligatorie a Nutrienților Esențiali pentru a Aborda o Nevoie Demonstrată de Sănătate Publică

4.1.1 Când există o nevoie demonstrată de sănătate publică pentru creșterea aportului unui nutrient esențial în populație, autoritățile naționale și/sau regionale competente pot decide că acest lucru poate fi realizat prin adăugare obligatorie de nutrienți. Această nevoie poate fi demonstrată prin dovezi de deficiență clinică sau subclinică, statut nutrițional suboptimal sau inadecvat folosind indicatori biochimici, estimări care indică aport inadecvat sau potențial inadecvat de nutrienți, sau dovezi legate de alt rezultat de sănătate. Deși majoritatea adăugărilor pentru a aborda o nevoie gravă de sănătate publică se fac prin adăugare obligatorie de nutrienți, pot exista unele situații în care poate fi folosită o abordare voluntară condiționată.

4.1.2 Alimentele selectate ca vehicul pentru nutrientul/esențial/esențiali adăugate ar trebui să fie consumate obișnuit în cantități suficiente de către populația țintă.

4.1.3 Cantitatea de nutrient esențial adăugată la aliment ar trebui să aibă ca scop să fie suficientă pentru a satisface nevoia de sănătate publică.

4.1.4. Aportul alimentar selectat ca vehicul ar trebui să fie stabil și uniform, iar distribuția populației aportului alimentar, inclusiv percentilele inferioare și superioare, ar trebui să fie cunoscută.

4.1.5 Eficiența costurilor a adăugării obligatorii de nutrienți la alimente ar trebui să fie luată în considerare.

4.2 Adăugarea Nutrienților Esențiali pentru Restaurare

4.2.1 Când restaurarea servește ca justificare pentru menținerea sau îmbunătățirea calității nutriționale a unui aliment, în special în legătură cu o nevoie de sănătate publică, următoarele criterii ar trebui să fie luate în considerare:

• Alimentele înainte de restaurare ar trebui să fie un contribuitor semnificativ la aportul de nutrienți esențiali relevanți în populație.
• Alimentele înainte de restaurare ar fi supuse unei reduceri a nutrienților esențiali relevanți pe care îi conțin în timpul procesării, depozitării sau manipulării.

4.2.2 Un aliment poate fi considerat un contribuitor semnificativ la aportul unui nutrient esențial pe baza conținutului său de nutrienți și/sau frecvenței consumului.

4.3 Adăugarea nutrienților esențiali pentru echivalență nutrițională

4.3.1 Când echivalența nutrițională servește ca justificare pentru îmbunătățirea calității nutriționale a unui aliment substitut, în special în legătură cu o nevoie de sănătate publică, alimentul omolog ar trebui să fie un contribuitor semnificativ la aportul de nutrienți esențiali în populație.

4.3.2 Un aliment care este substituit sau parțial substituit poate fi considerat un contribuitor semnificativ la aportul unui nutrient esențial pe baza conținutului său de nutrienți și/sau frecvenței consumului.

Informații importante despre acest subiect sunt și în: