Asistență membri +40 755 621 579

Hotararea 559/2001 privind unele masuri de comercializare a produselor alimentare si nealimentare in statiunile turistice

Hotararea 559/2001 din 2001.06.22
Status: Acte în vigoare
Versiune de la: 22 Iunie 2001

Intră în vigoare:
22 Iunie 2001 An

Hotararea 559/2001 privind unele masuri de comercializare a produselor alimentare si nealimentare in statiunile turistice

Dată act: 14-iun-2001

Emitent: Guvernul

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

(1) Comercializarea în staţiunile turistice a alimentelor, respectiv a preparatelor şi semipreparatelor din carne, lapte, ouă, a produselor de panificaţie, de patiserie şi de cofetărie, precum şi a băuturilor alcoolice, băuturilor nealcoolice, calde şi reci, este permisă numai în structurile de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică clasificate şi în unităţile specializate.

(2) Comercializarea produselor menţionate la alin. (1) prin rulote, standuri şi chioşcuri este permisă numai în zone publice special amenajate şi autorizate conform reglementărilor legale. Orice alt mod de comerţ ambulant este interzis în staţiunile turistice.

Art. 2

Comercializarea produselor nealimentare, a produselor alimentare preambalate, precum şi a legumelor şi fructelor se face în zone/spaţii stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul Ministerului Turismului, şi care îndeplinesc condiţiile impuse de normele sanitare.

Art. 3

Desfacerea băuturilor alcoolice, a băuturilor nealcoolice şi a cafelei la dozator, a îngheţatei prin aparat de îngheţată, precum şi a băuturilor răcoritoare îmbuteliate şi a îngheţatei preambalate se face cu respectarea normelor sanitare.

Art. 4

Nerespectarea prevederilor art. 1-3 constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 800.000 lei la 1.000.000 lei.

Art. 5

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerului Turismului şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi ai primarilor.

Art. 6

Contravenţiilor prevăzute la art. 4 le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

-****-

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul turismului,

Matei-Agathon Dan

Ministrul sănătăţii şi familiei,

Daniela Bartoş

p.Ministrul administraţiei publice,

Ionel Fleşariu,

secretar de stat

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Rovana Plumb

Ministru pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie,

Silvia Ciornei                             

Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 335 din data de 22 iunie 2001

Descărcă textul

Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos. 

Descarcă fișierul

Notă juridică privind utilizarea documentelor și informațiilor

Documentele publicate pe Codex.ro sunt modele, șabloane și materiale de orientare, informare și suport practic, destinate să sprijine înțelegerea cerințelor legale, a principiilor HACCP/SMSA și a bunelor practici aplicabile în industria alimentară. Aceste materiale au caracter general și orientativ și nu reprezintă consultanță juridică ori tehnică de specialitate, audit oficial, certificare sau garanție de conformitate cu legislația aplicabilă. Ele nu identifică în mod automat toate pericolele, măsurile de control sau obligațiile legale aplicabile unei anumite activități. Un document descărcat nu dobândește valoare oficială prin simpla descărcare sau utilizare: el devine aplicabil numai după ce este completat, adaptat, datat, asumat, semnat și implementat de operatorul economic responsabil, conform legislației în vigoare și cerințelor autorităților competente. Fiecare operator economic are responsabilitatea exclusivă de a verifica, adapta, completa, valida și aplica documentele în funcție de specificul propriei activități, de produsele, procesele, spațiile, echipamentele și riscurile proprii. Codex.ro, Asociația Codex, autorii și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru neconformități, sancțiuni, pierderi sau alte consecințe rezultate din utilizarea necorespunzătoare, incompletă, neadaptată sau eronată a acestor materiale. Prin descărcarea și utilizarea documentelor, confirmați că ați înțeles caracterul lor orientativ, că acestea trebuie adaptate înainte de aplicarea în propria firmă și că le utilizați pe propriul risc. Pentru detalii, consultați Nota juridică completă.

 

 

Your message here
Solicită asistență tehnică
Accesează Asistentul Ai pentru a găsi informațiile pe care le cauți
Your message here
Solicitare inscriere la curs