Asistență membri +40 755 621 579

de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului Internațional al Zahărului în ceea ce privește prelungirea Acordului internațional privind zahărul din 1992

(2013/139/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

Acordul internațional privind zahărul din 1992 a fost încheiat prin Decizia 92/580/CEE a Consiliului (1) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 pentru o perioadă de trei ani, până la 31 decembrie 1995. Ulterior, acordul a fost prelungit în mod regulat pentru perioade de câte doi ani. Acesta a fost prelungit ultima dată prin decizia Consiliului Internațional al Zahărului din iunie 2011 și rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2013. O nouă prelungire este în interesul Uniunii. Prin urmare, Comisia, care reprezintă Uniunea în cadrul Consiliului Internațional al Zahărului, ar trebui să fie autorizată să voteze în favoarea acestei prelungiri,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului Internațional al Zahărului este de a vota în favoarea prelungirii Acordului internațional privind zahărul din 1992, pentru o nouă perioadă de până la doi ani.

Comisia este autorizată să exprime această poziție în cadrul Consiliului Internațional al Zahărului.

Articolul 2

Prezenta decizie întră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 18 martie 2013.

Pentru Consiliu

Președintele

S. COVENEY

(1)  JO L 379, 23.12.1992, p. 15.

Notă juridică privind utilizarea documentelor și informațiilor

Documentele publicate pe Codex.ro sunt modele, șabloane și materiale de orientare, informare și suport practic, destinate să sprijine înțelegerea cerințelor legale, a principiilor HACCP/SMSA și a bunelor practici aplicabile în industria alimentară. Aceste materiale au caracter general și orientativ și nu reprezintă consultanță juridică ori tehnică de specialitate, audit oficial, certificare sau garanție de conformitate cu legislația aplicabilă. Ele nu identifică în mod automat toate pericolele, măsurile de control sau obligațiile legale aplicabile unei anumite activități. Un document descărcat nu dobândește valoare oficială prin simpla descărcare sau utilizare: el devine aplicabil numai după ce este completat, adaptat, datat, asumat, semnat și implementat de operatorul economic responsabil, conform legislației în vigoare și cerințelor autorităților competente. Fiecare operator economic are responsabilitatea exclusivă de a verifica, adapta, completa, valida și aplica documentele în funcție de specificul propriei activități, de produsele, procesele, spațiile, echipamentele și riscurile proprii. Codex.ro, Asociația Codex, autorii și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru neconformități, sancțiuni, pierderi sau alte consecințe rezultate din utilizarea necorespunzătoare, incompletă, neadaptată sau eronată a acestor materiale. Prin descărcarea și utilizarea documentelor, confirmați că ați înțeles caracterul lor orientativ, că acestea trebuie adaptate înainte de aplicarea în propria firmă și că le utilizați pe propriul risc. Pentru detalii, consultați Nota juridică completă.

 

 

Your message here
Solicită asistență tehnică
Accesează Asistentul Ai pentru a găsi informațiile pe care le cauți
Your message here
Solicitare inscriere la curs