Asistență membri +40 755 621 579

de autorizare a unei prelungiri a utilizării uleiului de Schizochytrium sp. ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1852/2001 al Comisiei (1), în special articolul 12,

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2015/2283 prevede că doar alimentele noi autorizate și incluse în lista Uniunii pot fi introduse pe piață pe teritoriul Uniunii.

(2)

În temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2015/2283, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 (2) de stabilire a unei liste a Uniunii cu alimentele noi autorizate.

(3)

În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia trebuie să decidă cu privire la autorizarea și introducerea pe piața Uniunii a unui aliment nou, precum și cu privire la actualizarea listei Uniunii.

(4)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului (3), Decizia de punere în aplicare 2014/463/UE a Comisiei (4) a autorizat introducerea pe piață a uleiului extras din microalgele Schizochytrium sp. ca aliment nou care trebuie utilizat în mai multe produse alimentare.

(5)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1032 al Comisiei (5) a extins autorizația uleiului extras din microalgele Schizochytrium sp. (T18) ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283 pentru piureurile de fructe/legume.

(6)

La data de 10 septembrie 2018, societatea DSM Nutritional Products Europe a prezentat o cerere către Comisie pentru a modifica condițiile de utilizare a alimentului nou ulei de Schizochytrium sp., în sensul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283. Cererea a solicitat să se extindă utilizarea uleiului de Schizochytrium sp. la piureurile de fructe și legume.

(7)

Extinderea propusă a utilizării alimentului nou nu modifică aspectele de siguranță care au justificat autorizarea uleiului de Schizochytrium sp. (T18) prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1032 și nici nu reprezintă o problemă de siguranță. Ținând seama de considerațiile respective, extinderea propusă a utilizării este în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283.

(8)

Comisia nu a solicitat un aviz din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283 întrucât o extindere a utilizării uleiului de Schizochytrium sp. și actualizarea ulterioară a listei Uniunii nu sunt susceptibile de a avea un efect asupra sănătății umane.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Rubrica din lista cu alimente noi autorizate a Uniunii, instituită în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470, referitoare la substanța ulei de Schizochytrium sp. se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

(2)   Rubrica din lista Uniunii menționată la alineatul (1) include condițiile de utilizare și cerințele de etichetare stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 24 ianuarie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER

(1)  JO L 327, 11.12.2015, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei din 20 decembrie 2017 de stabilire a listei cu alimente noi a Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului privind alimentele noi (JO L 351, 30.12.2017, p. 72).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi (JO L 43, 14.2.1997, p. 1).

(4)  Decizia de punere în aplicare 2014/463/UE a Comisiei din 14 iulie 2014 privind autorizarea introducerii pe piață a uleiului extras din microalgele Schizochytrium sp. ca ingredient alimentar nou în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Deciziilor 2003/427/CE și 2009/778/CE (JO L 209, 16.7.2014, p. 55).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1032 al Comisiei din 20 iulie 2018 de autorizare a unei prelungiri a utilizării uleiului extras din microalgele Schizochytrium sp. ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei (JO L 185, 23.7.2018, p. 9).

ANEXĂ

Rubrica referitoare la „Ulei de Schizochytrium sp.” din tabelul 1 (Alimente noi autorizate) din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 se înlocuiește cu următorul text:

Aliment nou autorizat

Condițiile în care poate fi utilizat alimentul nou

Cerințe specifice suplimentare privind etichetarea

Alte cerințe

Ulei de Schizochytrium sp.

Categorie specifică de alimente

Niveluri maxime de DHA

Denumirea alimentului nou de pe eticheta produselor alimentare care îl conțin este «Ulei din microalgele Schizochytrium sp.»”

 

Produse lactate, cu excepția băuturilor pe bază de lapte

200 mg/100 g sau, pentru brânzeturi, 600 mg/100 g

Produse analoge lactatelor, cu excepția băuturilor

200 mg/100 g sau, pentru produse analoge brânzeturilor, 600 mg/100 g

Grăsimi tartinabile și sosuri pentru salate

600 mg/100 g

Cereale pentru micul dejun

500 mg/100 g

Suplimente alimentare, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/46/CE

250 mg DHA/zi pentru populația generală

450 mg DHA/zi pentru femeile însărcinate și care alăptează

Înlocuitori ai unei diete totale pentru controlul greutății, astfel cum sunt definiți în Regulamentul (UE) nr. 609/2013 și înlocuitori ai unei mese pentru controlul greutății

250 mg/porție

Băuturi pe bază de lapte și produse similare destinate copiilor de vârstă mică

200 mg/100 g

Preparate pe bază de cereale și alimente pentru copii destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013

Alimente care trebuie să compenseze consumul în urma efortului muscular intens, destinate în special sportivilor

Alimente pe care se menționează absența sau prezența în cantități reduse a glutenului în conformitate cu cerințele Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 828/2014

Alimente destinate unor scopuri medicale speciale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 609/2013

În conformitate cu necesitățile nutriționale specifice persoanelor cărora le sunt destinate produsele

Produse de panificație (pâine, chifle și biscuiți dulci)

200 mg/100 g

Batoane din cereale

500 mg/100 g

Grăsimi pentru gătit

360 mg/100 g

Băuturi nealcoolice (inclusiv produse lactate analoge și băuturi pe bază de lapte)

80 mg/100 ml

Piure de fructe/legume

100 mg/100 g

Descărcă textul

Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.

Descarcă fișierul

Notă juridică privind utilizarea documentelor și informațiilor

Documentele publicate pe Codex.ro sunt modele, șabloane și materiale de orientare, informare și suport practic, destinate să sprijine înțelegerea cerințelor legale, a principiilor HACCP/SMSA și a bunelor practici aplicabile în industria alimentară. Aceste materiale au caracter general și orientativ și nu reprezintă consultanță juridică ori tehnică de specialitate, audit oficial, certificare sau garanție de conformitate cu legislația aplicabilă. Ele nu identifică în mod automat toate pericolele, măsurile de control sau obligațiile legale aplicabile unei anumite activități. Un document descărcat nu dobândește valoare oficială prin simpla descărcare sau utilizare: el devine aplicabil numai după ce este completat, adaptat, datat, asumat, semnat și implementat de operatorul economic responsabil, conform legislației în vigoare și cerințelor autorităților competente. Fiecare operator economic are responsabilitatea exclusivă de a verifica, adapta, completa, valida și aplica documentele în funcție de specificul propriei activități, de produsele, procesele, spațiile, echipamentele și riscurile proprii. Codex.ro, Asociația Codex, autorii și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru neconformități, sancțiuni, pierderi sau alte consecințe rezultate din utilizarea necorespunzătoare, incompletă, neadaptată sau eronată a acestor materiale. Prin descărcarea și utilizarea documentelor, confirmați că ați înțeles caracterul lor orientativ, că acestea trebuie adaptate înainte de aplicarea în propria firmă și că le utilizați pe propriul risc. Pentru detalii, consultați Nota juridică completă.

 

 

Your message here
Solicită asistență tehnică
Accesează Asistentul Ai pentru a găsi informațiile pe care le cauți
Your message here
Solicitare inscriere la curs