de rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470 de stabilire a listei cu alimente noi a Uniunii
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1852/2001 al Comisiei (1), în special articolul 8,
întrucât:
|
(1) |
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia trebuia să stabilească, până la 1 ianuarie 2018, o listă a Uniunii cu alimentele noi autorizate sau notificate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului (2). |
|
(2) |
Lista Uniunii cu alimentele noi autorizate sau notificate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 258/97 a fost stabilită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei (3). |
|
(3) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1023 al Comisiei (4) a rectificat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 și a înlocuit anexa la acesta pentru a include o serie de alimente noi autorizate sau notificate care nu sunt incluse în lista inițială a Uniunii. |
|
(4) |
După publicarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1023, operatorii din sectorul alimentar au identificat o eroare suplimentară în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 și au notificat Comisia cu privire la aceasta. |
|
(5) |
Este necesară o corecție pentru a oferi claritate și securitate juridică operatorilor din sectorul alimentar și autorităților competente din statele membre, asigurând astfel punerea în aplicare și utilizarea corespunzătoare a listei cu alimente noi a Uniunii. |
|
(6) |
Uleiul (T18) de Schizochytrium sp. a fost autorizat ca aliment nou prin intermediul procedurii de notificare în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 258/97. În specificațiile uleiului (T18) de Schizochytrium sp., indicele de aciditate este indicat, în mod eronat, ca având o valoare de ≤ 0,5 mg KOH/g, în locul valorii corecte de ≤ 0,8 mg KOH/g. Lista Uniunii cu alimente noi stabilită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 indica aceeași valoare eronată. |
|
(7) |
Prin urmare, specificațiile uleiului (T18) de Schizochytrium sp. referitoare la indicele de aciditate din tabelul 2 din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 ar trebui corectate în consecință. |
|
(8) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 se rectifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 1 aprilie 2020.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 327, 11.12.2015, p. 1.
(2) Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi (JO L 43, 14.2.1997, p. 1).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470 al Comisiei din 20 decembrie 2017 de stabilire a listei cu alimente noi a Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2283 al Parlamentului European și al Consiliului privind alimentele noi (JO L 351, 30.12.2017, p. 72).
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1023 al Comisiei din 23 iulie 2018 de rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2470 de stabilire a listei cu alimente noi a Uniunii (JO L 187, 24.7.2018, p. 1).
ANEXĂ
În tabelul 2 (Specificații) din anexa la Regulamentul (UE) 2017/2470, rubrica referitoare la uleiul (T18) de Schizochytrium sp. se înlocuiește cu următorul text:
|
Aliment nou autorizat |
Specificație |
|
„Ulei (T18) de Schizochytrium sp. |
Indice de aciditate: ≤ 0,8 mg KOH/g Indice de peroxid (IP): ≤ 5,0 meq/kg ulei Umiditate și substanțe volatile: ≤ 0,05 % Substanțe nesaponificabile: ≤ 3,5 % Acizi grași trans: ≤ 2,0 % Acizi grași liberi: ≤ 0,4 % Conținut de DHA: ≥ 35 %” |
Descărcă textul
Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos.
Descarcă fișierulDocumentele publicate pe Codex.ro sunt modele, șabloane și materiale de orientare, informare și suport practic, destinate să sprijine înțelegerea cerințelor legale, a principiilor HACCP/SMSA și a bunelor practici aplicabile în industria alimentară. Aceste materiale au caracter general și orientativ și nu reprezintă consultanță juridică ori tehnică de specialitate, audit oficial, certificare sau garanție de conformitate cu legislația aplicabilă. Ele nu identifică în mod automat toate pericolele, măsurile de control sau obligațiile legale aplicabile unei anumite activități. Un document descărcat nu dobândește valoare oficială prin simpla descărcare sau utilizare: el devine aplicabil numai după ce este completat, adaptat, datat, asumat, semnat și implementat de operatorul economic responsabil, conform legislației în vigoare și cerințelor autorităților competente. Fiecare operator economic are responsabilitatea exclusivă de a verifica, adapta, completa, valida și aplica documentele în funcție de specificul propriei activități, de produsele, procesele, spațiile, echipamentele și riscurile proprii. Codex.ro, Asociația Codex, autorii și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru neconformități, sancțiuni, pierderi sau alte consecințe rezultate din utilizarea necorespunzătoare, incompletă, neadaptată sau eronată a acestor materiale. Prin descărcarea și utilizarea documentelor, confirmați că ați înțeles caracterul lor orientativ, că acestea trebuie adaptate înainte de aplicarea în propria firmă și că le utilizați pe propriul risc. Pentru detalii, consultați Nota juridică completă.