Asistență membri +40 755 621 579

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (3) stabilește norme pentru mențiunile de pe etichete, prezentarea și publicitatea pentru produsele alimentare.

(2)

Mențiunile de sănătate sunt interzise în cazul în care nu respectă cerințele generale și specifice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 și în cazul în care nu sunt incluse pe listele mențiunilor de sănătate autorizate, întocmite de Comunitate. Respectivele liste cu mențiuni de sănătate urmează să fie stabilite în conformitate cu procedurile detaliate în respectivul regulament. În consecință, listele menționate anterior nu erau în vigoare la 1 iulie 2007, data aplicării regulamentului.

(3)

Din acest motiv, Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 prevede măsuri tranzitorii în ceea ce privește mențiunile de sănătate, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor.

(4)

În ceea ce privește mențiunile de sănătate referitoare la reducerea riscului de îmbolnăvire, nu au fost necesare măsuri tranzitorii. Având în vedere interzicerea mențiunilor referitoare la prevenirea, tratamentul și vindecarea unei boli prin Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (4) și introducerea noii categorii de mențiuni referitoare la reducerea riscului de îmbolnăvire prin Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, produsele care conțin astfel de mențiuni nu ar fi trebuit să existe pe piața comunitară.

(5)

Categoria de mențiuni referitoare la dezvoltarea și sănătatea copiilor a fost introdusă într-o etapă destul de târzie a procedurii de adoptare a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006, fără a pune la dispoziție măsuri tranzitorii. Cu toate acestea, produsele care prezintă respectivele mențiuni există deja pe piața comunitară.

(6)

Pentru a evita o perturbare a schimburilor de pe piață, se recomandă supunerea mențiunilor referitoare la dezvoltarea și sănătatea copiilor acelorași măsuri tranzitorii ca în cazul celorlalte mențiuni de sănătate.

(7)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 14, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2000/13/CE, se pot formula următoarele mențiuni în cazul în care acestea au fost autorizate, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 15, 16, 17 și 19 din prezentul regulament, pentru a fi incluse pe o listă comunitară cu astfel de mențiuni permise, însoțite de toate condițiile necesare pentru utilizarea acestor mențiuni:

(a)

mențiuni de reducere a riscului de îmbolnăvire;

(b)

mențiuni referitoare la dezvoltarea și sănătatea copiilor.”

2.

La articolul 28 alineatul (6), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Mențiunile de sănătate, altele decât cele menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (a) și la articolul 14 alineatul (1) litera (a), care au fost folosite în conformitate cu dispozițiile naționale înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, fac obiectul următoarelor cerințe:”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iulie 2007.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 15 ianuarie 2008.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

J. LENARČIČ

(1)  Aviz din 26 septembrie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Avizul Parlamentului European din 12 decembrie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 11 ianuarie 2008.

(3)  JO L 404, 30.12.2006, p. 9.

(4)  JO L 109, 6.5.2000, p. 29. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2007/68/CE a Comisiei (JO L 310, 28.11.2007, p. 11).

Descărcă textul

Poți descărca textul prezent, sau întreg textul dacă acesta are dimensiuni mai mari, folosind butonul de mai jos. 

Descarcă fișierul

Notă juridică privind utilizarea documentelor și informațiilor

Documentele publicate pe Codex.ro sunt modele, șabloane și materiale de orientare, informare și suport practic, destinate să sprijine înțelegerea cerințelor legale, a principiilor HACCP/SMSA și a bunelor practici aplicabile în industria alimentară. Aceste materiale au caracter general și orientativ și nu reprezintă consultanță juridică ori tehnică de specialitate, audit oficial, certificare sau garanție de conformitate cu legislația aplicabilă. Ele nu identifică în mod automat toate pericolele, măsurile de control sau obligațiile legale aplicabile unei anumite activități. Un document descărcat nu dobândește valoare oficială prin simpla descărcare sau utilizare: el devine aplicabil numai după ce este completat, adaptat, datat, asumat, semnat și implementat de operatorul economic responsabil, conform legislației în vigoare și cerințelor autorităților competente. Fiecare operator economic are responsabilitatea exclusivă de a verifica, adapta, completa, valida și aplica documentele în funcție de specificul propriei activități, de produsele, procesele, spațiile, echipamentele și riscurile proprii. Codex.ro, Asociația Codex, autorii și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru neconformități, sancțiuni, pierderi sau alte consecințe rezultate din utilizarea necorespunzătoare, incompletă, neadaptată sau eronată a acestor materiale. Prin descărcarea și utilizarea documentelor, confirmați că ați înțeles caracterul lor orientativ, că acestea trebuie adaptate înainte de aplicarea în propria firmă și că le utilizați pe propriul risc. Pentru detalii, consultați Nota juridică completă.

 

 

Your message here
Solicită asistență tehnică
Accesează Asistentul Ai pentru a găsi informațiile pe care le cauți
Your message here
Solicitare inscriere la curs