Auzim în ultima vreme vorbindu-se din ce în ce mai mult despre mediere. Articolul nostru, departe de a fi unul științific, își propune să fie un mic demers în a explica ce reprezintă medierea, care sunt avantajele și dezavantajele acesteia — de această dată privind lucrurile din perspectiva celor care produc, procesează, transportă și vând alimente.
Este necesar să pornim de la faptul că, începând cu anul 2006, în legislația românească a fost instituit un nou mod de soluționare a conflictelor existente între diferite categorii de persoane, respectiv soluționarea unui conflict pe calea medierii.
Medierea este, așadar, o instituție relativ nouă în societatea românească. Ea reprezintă, în linii mari, o modalitate decentă — în primul rând — de rezolvare voluntară, pe cale amiabilă, a unui conflict ivit între două sau mai multe părți. În plus, în urma parcurgerii unei astfel de căi, părțile pot păstra între ele relațiile nealterate. Iar în industria alimentară acest din urmă aspect nu este un detaliu sentimental, ci o chestiune economică: lanțul de aprovizionare este scurt, furnizorii de materie primă conformă sunt puțini, iar un partener pierdut într-un proces se înlocuiește greu și scump.
De ce contează cine decide
Spunem că este o metodă voluntară deoarece decizia de a apela la mediere aparține celor implicați, astfel încât aceștia pot opta ca evenimentele și acțiunile viitoare să fie cele alese prin voință proprie, și nu cele dictate de un factor extern (cum ar fi instanța de judecată). Deciziile de soluționare a conflictului sunt luate chiar de către părți. O astfel de decizie împacă toate părțile aflate în conflict, pentru că nimeni, în afara lor, nu cunoaște mai bine problema, interesele și nevoile reale.
Numai părțile cunosc în detaliu istoricul care a generat starea la care s-a ajuns: că lotul refuzat a stat opt ore în rampă din cauza unei defecțiuni la agregatul frigorific, că specificația tehnică s-a modificat prin e-mail și nu prin act adițional, că retailerul a schimbat planul de livrare cu 48 de ore înainte, că neconformitatea a apărut la al treilea transbordaj și nu la producător. Numai părțile știu limitele în care pot ceda sau accepta, astfel încât soluția găsită să se suprapună intereselor lor.
Instituțiile publice — cum ar fi instanța de judecată — chemate să gestioneze și să soluționeze situațiile conflictuale au acces doar la o imagine restrânsă a conflictului, determinată de natura procedurii. Judecătorul vede doar ceea ce s-a depus la dosar: contractul-cadru, comanda, avizul de însoțire a mărfii, factura, buletinul de analiză, fișa de temperatură, procesul-verbal de recepție. El nu vede fluxul real din depozit și nu ia contact cu latura umană din spatele situației la care s-a ajuns.
Maniera prin care aceste instituții soluționează conflictele este una de natură obiectivă. Pe de o parte, pentru că acesta este cadrul legal în care le este permis să opereze; pe de altă parte, există și un factor obiectiv de încărcare: sistemul a depășit gradul normal de solicitare, iar un judecător poate avea într-o singură zi o ședință cu peste 60 de dosare, fiecare reprezentând o situație dificilă, complexă, care necesită resurse și administrarea multor probe.
Iar fiecare dintre noi dorim ca problema noastră să fie tratată cu mai multă atenție. Scriind acest articol, consider necesar să menționez că am ca profesie de bază pe cea de avocat și nu de puține ori am văzut oameni care apelează la justiție pentru rezolvarea unui conflict și care pleacă din sala de judecată supărați, pentru că nu au fost lăsați să vorbească despre problema lor atât cât și-ar fi dorit. Într-o simplă încăpere au loc de cele mai multe ori două ședințe de judecată — una „de dimineață” și una începând cu ora 12 — cu un număr extraordinar de mare de dosare, iar judecătorul trebuie să obțină cât mai multe informații corecte într-un timp foarte scurt.
De aici pleacă, poate, dezamăgirile ambelor părți: a justițiabilului, care consideră că problema sa este cea mai importantă, și a judecătorului, care încearcă, presat de timp, să afle adevărul din spatele conflictului, să îl încadreze într-o normă juridică și apoi să pronunțe o hotărâre fără nicio greșeală. Nu ne-am propus însă aici să discutăm neajunsurile sistemului juridic românesc — dar poate că prin demersul de a explica sensul medierii și de a convinge de avantajele ei contribuim măcar un pic la degrevarea ședințelor de judecată și, prin aceasta, la îmbunătățirea actului de justiție.
Avantajele medierii, pe înțelesul unui operator
Așa cum am arătat, o decizie a instanței nu coincide de regulă cu așteptările părților și nu satisface interesele acestora — fără să mai amintim că soluțiile în instanță se tranșează, în principiu, doar în favoarea uneia dintre părți. În comerțul cu alimente, cel care „câștigă” un proces cu propriul furnizor rămâne adesea fără furnizor.
- Timpul. Un litigiu comercial poate dura ani. Marfa perisabilă nu are ani. Un produs blocat, un lot în litigiu, o plată suspendată sunt probleme care își pierd relevanța economică mult înainte de prima hotărâre.
- Confidențialitatea. Ședința de judecată este, ca regulă, publică; hotărârile se publică. Ședința de mediere are, în antiteză, o latură strict confidențială, la ea putând fi prezente doar părțile și, dacă este cazul, persoanele indicate de acestea. Pentru o afacere alimentară, un dosar public despre „neconformitate microbiologică” sau „corp străin în produs” are un cost de imagine care depășește cu mult valoarea litigiului în sine. Rețetele, specificațiile tehnice, marjele și prețurile de listă rămân, la mediere, în afara oricărui dosar.
- Controlul asupra organizării. Întreaga organizare a ședinței aparține părților: ele aleg ziua, ora, locul, durata. Sala în care are loc medierea este primitoare și confortabilă, în timp ce în sala de judecată domnește formalismul, procedurile sunt stricte, se încearcă a se păstra liniștea.
- Soluții pe care instanța nu le poate pronunța. Un judecător poate obliga la plata unei sume. El nu poate dispune compensarea printr-o livrare viitoare, reducerea unui preț pe următoarele trei luni, preluarea costului de retransport, modificarea planului de livrare sau o notă comună către client. Părțile pot conveni toate acestea într-o singură ședință.
- Costurile. În cazul în care conflictul se soluționează prin mediere, legea prevede restituirea taxei judiciare de timbru achitate — un avantaj deloc neglijabil în litigiile comerciale, unde taxa se calculează la valoare.
Medierea oferă părților șansa de a-și asuma responsabilitatea rezolvării disputelor și de a menține controlul asupra deciziilor care le afectează activitatea.
Ce conflicte din industria alimentară se pretează medierii
În practică, pot fi soluționate pe această cale majoritatea disputelor patrimoniale: refuzul de recepție a unui lot și cine suportă contravaloarea acestuia; neconformități de calitate, gramaj, etichetare sau termen de valabilitate; nerespectarea lanțului frigorific și stabilirea răspunderii între producător, transportator și depozit; întârzieri sau neplata facturilor și eșalonarea datoriei; penalitățile pentru livrări incomplete sau întârziate; delistarea din raft și încetarea contractului de furnizare; disputele privind rețeta, marca proprie sau exclusivitatea teritorială; costurile unei retrageri de produs de pe piață împărțite între verigile lanțului; conflictele cu prestatorii de servicii (DDD, salubrizare, mentenanță frigorifică); precum și neînțelegerile dintre asociați sau dintre membrii unei afaceri de familie.
Medierea este posibilă și în cauzele penale care privesc infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege.
Adăugăm o precizare importantă pentru destinatarii acestui articol: amenda contravențională aplicată de DSVSA, măsura de suspendare a autorizației sanitar-veterinare sau decizia de retragere a unui produs nu se negociază prin mediere. Raportul cu autoritatea publică este unul de drept public și urmează calea plângerii contravenționale ori a contenciosului administrativ. Medierea privește raporturile dumneavoastră cu partenerii comerciali — nu obligațiile față de autoritate.
Dezavantajele
Ca orice lucru, medierea prezintă și anumite dezavantaje. Dacă în instanță soluția se pronunță indiferent dacă ambele părți sunt prezente sau nu, în cadrul medierii prezența părților este decisivă — fără acestea, medierea nu poate avea loc. Acordul de mediere are, ca regulă, particularitatea unui înscris sub semnătură privată, însă tot părțile îl pot supune, printr-o procedură foarte simplă, încuviințării unei instanțe de judecată, ori îl pot autentifica la notar, dobândind astfel putere executorie. Este un pas pe care îl recomandăm întotdeauna atunci când acordul cuprinde obligații de plată eșalonate.
Precizăm, de asemenea, că parcurgerea unei ședințe de informare privind medierea nu mai este o condiție obligatorie de sesizare a instanței — Curtea Constituțională a înlăturat această obligație. Medierea rămâne, deci, ceea ce a fost concepută să fie: o alegere, nu o formalitate.
În loc de concluzie
Sperăm că, măcar pentru un moment, atunci când în activitatea dumneavoastră apare un conflict, veți cântări dacă apelarea imediată la o instanță de judecată rezolvă sau nu într-o modalitate rezonabilă problema — sau dacă nu cumva o discuție condusă corect, într-o singură după-amiază, vă păstrează deopotrivă banii, marfa și partenerul.
Materialul are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică pentru o situație concretă.
Documentele publicate pe Codex.ro sunt modele, șabloane și materiale de orientare, informare și suport practic, destinate să sprijine înțelegerea cerințelor legale, a principiilor HACCP/SMSA și a bunelor practici aplicabile în industria alimentară. Aceste materiale au caracter general și orientativ și nu reprezintă consultanță juridică ori tehnică de specialitate, audit oficial, certificare sau garanție de conformitate cu legislația aplicabilă. Ele nu identifică în mod automat toate pericolele, măsurile de control sau obligațiile legale aplicabile unei anumite activități. Un document descărcat nu dobândește valoare oficială prin simpla descărcare sau utilizare: el devine aplicabil numai după ce este completat, adaptat, datat, asumat, semnat și implementat de operatorul economic responsabil, conform legislației în vigoare și cerințelor autorităților competente. Fiecare operator economic are responsabilitatea exclusivă de a verifica, adapta, completa, valida și aplica documentele în funcție de specificul propriei activități, de produsele, procesele, spațiile, echipamentele și riscurile proprii. Codex.ro, Asociația Codex, autorii și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru neconformități, sancțiuni, pierderi sau alte consecințe rezultate din utilizarea necorespunzătoare, incompletă, neadaptată sau eronată a acestor materiale. Prin descărcarea și utilizarea documentelor, confirmați că ați înțeles caracterul lor orientativ, că acestea trebuie adaptate înainte de aplicarea în propria firmă și că le utilizați pe propriul risc. Pentru detalii, consultați Nota juridică completă.
