În activitatea curentă, operatorii din industria alimentară intră frecvent în contact cu autoritățile de control, iar atunci când o măsură dispusă depășește limitele legii, este important să știe că au la dispoziție mijloace concrete de apărare. Legea folosește expresia „persoană vătămată”. În acest context, a fi vătămat nu înseamnă a suferi o leziune fizică, ci a avea un drept sau un interes legitim afectat de o autoritate publică.
Pentru un operator din industria alimentară, această ”afectare” poate însemna suspendarea activității, retragerea unei autorizații, blocarea unui lot de produse, refuzul de a soluționa o cerere sau impunerea unei măsuri care produce pierderi economice.
Art. 52 din Constituție și Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 îi recunosc operatorului dreptul de a cere anularea actului nelegal, recunoașterea dreptului său și repararea prejudiciului produs.
În industria alimentară, efectele unei măsuri administrative se văd imediat. O decizie poate opri producția, poate conduce la degradarea mărfurilor perisabile, poate împiedica livrările sau poate afecta relațiile cu distribuitorii și consumatorii.
Amendă sau act administrativ?
Prima întrebare este ce fel de document a emis autoritatea.
Procesul-verbal prin care se aplică o amendă, un avertisment ori o sancțiune contravențională complementară se contestă prin plângere contravențională.
Termenul este de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal. Plângerea poate fi depusă la judecătoria de la locul săvârșirii contravenției sau la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul operatorului.
Pe calea contenciosului administrativ pot fi atacate, între altele:
- suspendarea ori retragerea autorizației sau înregistrării sanitar-veterinare;
- oprirea activității sau închiderea unui spațiu;
- retragerea de pe piață ori rechemarea unui produs;
- refuzul de emitere sau de reînnoire a unei autorizații;
- lipsa unui răspuns la cererea adresată autorității.
Nu denumirea documentului este decisivă, ci conținutul și efectele juridice pe care le produce.
Plângerea prealabilă
Continuați lectura după autentificare
Conținutul integral al acestui articol este disponibil membrilor care au unul dintre următoarele niveluri:
Taxă de Membru Individual, Taxă de Membru Profesional, Taxă de Membru Organizație
Dacă aveți deja acces prin calitatea de membru, autentificați-vă. După conectare veți reveni la acest articol.