CODEX pune la dispoziția firmelor mici și medii din industria alimentară un nou instrument gratuit de autoverificare, conceput pentru a oferi rapid o imagine asupra modului în care funcționează, în practică, sistemul de siguranță a alimentelor.
Checklistul permite verificarea sistematică a principalelor zone operaționale ale unei unități: igiena personalului, manipularea alimentelor, prevenirea contaminării, temperaturile, refrigerarea și congelarea, depozitarea, curățarea și sanitizarea, echipamentele, deșeurile și controlul dăunătorilor. Pentru fiecare criteriu, utilizatorul poate marca DA, NU sau N/A, iar pentru neconformitățile identificate poate consemna acțiunea corectivă, responsabilul și termenul de rezolvare.
Documentul poate fi utilizat cel puțin lunar, dar devine deosebit de util înaintea unui control, după un incident sau o reclamație, după modificarea fluxurilor de lucru ori pentru verificarea eficienței unor măsuri corective. Aveți la dispoziție și un formular anual care vă permite să aveți o imagine de ansmablu a implementării și respectării principiilor de igienă și siguranța alimentelor.
Nu este încă un formular pentru dosar

Scopul materialului este unul practic: să ajute operatorul să parcurgă efectiv unitatea și să observe diferența dintre ceea ce este prevăzut în procedurile HACCP și ceea ce se întâmplă în activitatea zilnică. Checklistul include și un indicator intern care permite compararea rezultatelor în timp. Acesta nu reprezintă însă un scor oficial de conformitate. Valoarea reală a instrumentului este identificarea problemelor, în special a celor care se repetă de la o verificare la alta.
Pentru o firmă care dorește să afle rapid „unde suntem acum?”, „ce trebuie corectat?” și „cum am arăta dacă mâine ar avea loc un control?”, checklistul poate fi un bun punct de plecare.
Ghidul de implementare și documentele necesare poat fi descărcate gratuit după ce vă autentificați cu user și parolă de la acest link: Checklistul CODEX pentru autoverificarea siguranței alimentelor și pregătirea pentru inspecțiile oficiale.
Transformă informația în acțiune cu Q
Întreabă-l pe Q ce înseamnă acest articol pentru activitatea ta, cum îl poți aplica și ce pași concreți poți face mai departe.
Documentele publicate pe Codex.ro sunt modele, șabloane și materiale de orientare, informare și suport practic, destinate să sprijine înțelegerea cerințelor legale, a principiilor HACCP/SMSA și a bunelor practici aplicabile în industria alimentară. Aceste materiale au caracter general și orientativ și nu reprezintă consultanță juridică ori tehnică de specialitate, audit oficial, certificare sau garanție de conformitate cu legislația aplicabilă. Ele nu identifică în mod automat toate pericolele, măsurile de control sau obligațiile legale aplicabile unei anumite activități. Un document descărcat nu dobândește valoare oficială prin simpla descărcare sau utilizare: el devine aplicabil numai după ce este completat, adaptat, datat, asumat, semnat și implementat de operatorul economic responsabil, conform legislației în vigoare și cerințelor autorităților competente. Fiecare operator economic are responsabilitatea exclusivă de a verifica, adapta, completa, valida și aplica documentele în funcție de specificul propriei activități, de produsele, procesele, spațiile, echipamentele și riscurile proprii. Codex.ro, Asociația Codex, autorii și colaboratorii săi nu își asumă răspunderea pentru neconformități, sancțiuni, pierderi sau alte consecințe rezultate din utilizarea necorespunzătoare, incompletă, neadaptată sau eronată a acestor materiale. Prin descărcarea și utilizarea documentelor, confirmați că ați înțeles caracterul lor orientativ, că acestea trebuie adaptate înainte de aplicarea în propria firmă și că le utilizați pe propriul risc. Pentru detalii, consultați Nota juridică completă.